Situatia din administratia Clujului a ramas unica pe harta tarii. Chiar si Bucurestiul, trecut prin furcile conflictului dintre primarul Basescu si consilierii puterii si-a gasit, pina la urma, un fagas al functionalitatii. Ce s-a intimplat la Bucuresti a aratat oarecum diferit de ceea ce se intimpla la Cluj-Napoca. Pentru ca acolo, primarul, un om cu responsabilitati majore in zona politicului, si-a cumpanit bine miscarile, astfel incit rezultatul final sa nu fie unul dezastruos, asa cum se intimpla la Cluj. In plus, a beneficiat si de ajutorul unor institutii importante in medierea conflictului: insusi presedintele statului s-a implicat in aducerea partilor la masa verde.
De ce nu se intimpla acelasi lucru si la Cluj? De ce mai sint lasati primarul Funar si prefectul Soporan sa se hartuiasca fara limite pe socoteala, pe nervii, pe banii si pe viata acestui oras? Daca legile sint neputincioase in astfel de situatii, mai sint institutii ale statului care pot sa joace rolul de mediator intr-un conflict in care beligerantii sint platiti din banul public. Nici un mare om politic de la Bucuresti nu a descins la Cluj pentru a sta la o masa cu Funar si cu Soporan. Cind au sosit aici Iliescu si Nastase, Funar nici macar nu a fost invitat. Probabil dintr-un calcul gresit ca i se poate astfel demonstra ca nu este atit de important pe harta deciziei politice actuale. Tocmai pentru a demonstra ca nu este asa, Funar se ambitioneaza, la rindul lui, sa demonstreze ca este un tip „tare”, de neevitat si de neinduplecat. Bucurestiul priveste impasibil spre Clujul orgolios si penibil, asteptind parca finalul meciului. Sa vada de ce sint in stare „competitorii” deveniti buricul pamintului. Pina acum n-au reusit sa dovedeasca decit ca sint teribili de jenanti.