Există cărți care pornesc deschizând o poartă și ajung să reconstituie imaginea un secol întreg. Volumul Au venit și au plecat. 100 de ani din viața unui imobil de raport clujean / In and Out: A Century in the Life of a Revenue House in Cluj, semnat de arhitecții Dana Julean și Dan-Ionuț Julean și apărut în 2026 la Presa Universitară Clujeană, este o astfel de carte. Forma sa e aceea a unui studiu de caz; ambiția, cu totul alta: să reconstituie, prin biografia unui singur imobil, transformările profunde ale Clujului și ale societății românești de-a lungul ultimului secol.
Clădirea urmărită traversează trei regimuri istorice distincte – capitalismul burghez interbelic, comunismul, tranziția postcomunistă – și iese din fiecare dintre ele altfel decât a intrat. Schimbările nu sunt doar arhitecturale. Sunt schimbări de proprietar și de mentalitate, de intimitate și de vocabular social. Autorii vorbesc, cu o formulă care rămâne în minte, despre „mutilarea” valorilor burgheze sub comunism: locatarul devine chiriaș forțat, proprietarul devine chiriaș în propria casă, iar spațiul comun își pierde cu totul sensul. Casa nu suportă în tăcere aceste transformări – le înregistrează în ziduri, în planșee, în modul în care a fost împărțită sau supraetajată.
Care este însă meritul principal al volumului? Literatura dedicată patrimoniului urban oscilează de obicei între inventarul rece al formelor arhitecturale și elegia pentru „orașul de altădată”. Dana și Dan-Ionuț Julean aleg o a treia cale – microstoria – și o folosesc cu disciplină. Clădirea nu este analizată ca monument, ci ca loc al unor experiențe umane succesive. Zidurile, apartamentele, curtea, spațiile comune devin puncte de intersecție pentru destine individuale, politici publice și ideologii. Efectul este că istoria mare devine inteligibilă prin istoria mică: în loc să explice abstract naționalizarea sau privatizarea fondului locativ, cartea arată cum s-au simțit acestea în interiorul unui singur imobil, pe o singură stradă a Clujului.
Această metodă nu e nouă pentru cei doi autori. Lucrările lor anterioare, dedicate unor familii, domenii nobiliare sau monumente din Transilvania, au demonstrat deja că patrimoniul poate fi povestit fără să-și piardă rigoarea academică. Au venit și au plecat aduce însă un argument în plus: că microstoria arhitecturală nu trebuie să rămână un exercițiu de erudiție locală, atâta vreme cât poate deveni o formă de analiză socială.
Un capitol aparte îl ocupă felul în care cartea remodelează noțiunea de proprietate. În spațiul românesc, dezbaterea despre casele naționalizate, despre retrocedări și despre memoria locuirii este aproape întotdeauna redusă la dimensiunea juridică – acte, sentințe, termene. Autorii arată că proprietatea este și o categorie culturală, anterioară oricărui act notarial. Înainte de a fi un drept, ea este un mod de a te raporta la spațiul în care trăiești, de a-l îngriji sau neglija, de a-l simți al tău sau străin. Imobilul studiat devine astfel o lentilă prin care poate fi citită întreaga istorie socială a secolului XX.
Clujul însuși apare în aceste pagini nu ca fundal decorativ, ci ca organism viu, supus unor presiuni pe care o singură clădire le poate absorbi și reprezenta: mobilitate socială, mutații demografice, apariția și dispariția unor categorii profesionale, schimbarea regimurilor politice. Este, într-un anumit sens, o biografie urbană în miniatură sau, mai precis, o radiografie a orașului prin osatura unui singur imobil.
Ceea ce rămâne după lectură nu este un inventar de fapte, ci o convingere: că arhitectura nu conservă doar forme, ci și experiențe sociale. O casă de raport este și o arhivă tăcută a relațiilor dintre oameni, a fricilor și speranțelor legate de spațiu, a felului în care istoria se insinuează în cotidianul cel mai concret. Dana și Dan-Ionuț Julean reușesc să dea glas acestei arhive. Și demonstrează că, uneori, pentru a înțelege un secol, e suficient să asculți cu atenție o singură casă.
Ce erau casele de raport
O „casă de raport” (din franceză maison de rapport) este un imobil construit special pentru a fi închiriat, cu scopul de a aduce proprietarului un venit regulat, adică un „raport”, în sensul vechi al cuvântului (randament, profit).
Spre deosebire de o casă de locuit ridicată pentru uzul propriu al proprietarului, casa de raport era concepută de la bun început ca investiție imobiliară: proprietarul nu locuia neapărat acolo (sau ocupa cel mult un apartament), iar restul spațiului era împărțit în unități închiriate unor chiriași diferiți.
În Cluj și în celelalte orașe transilvane, casele de raport au apărut masiv la sfârșitul secolului XIX și în primele decenii ale secolului XX, în perioada de modernizare urbană accelerată. Sunt de obicei clădiri cu două-patru etaje, cu mai multe apartamente pe palier, scară comună și curte interioară – tipul de imobil pe care îl recunoaștem azi în centrele istorice ale Clujului, Timișoarei sau Oradei.
De aceea sunt atât de interesante ca obiect de studiu: ele au concentrat, sub același acoperiș, chiriași din clase sociale diferite, au supraviețuit naționalizării (când au devenit „bloc de stat”), retrocedării și privatizării și păstrează în structura lor toate aceste straturi de istorie socială.
Gazetino 