O iarnă la capătul lumii: expediția Belgica și aventura științifică a lui Emil Racoviță

O iarnă la capătul lumii: expediția Belgica și aventura științifică a lui Emil Racoviță

Presa Universitară Clujeană pregătește apariția unei cărți despre expediția Belgica, în care Emil Racoviță a explorat Antarctica. Volumul va fi lansat la Cluj pe 7 octombrie, potrivit unui comunicat al Universității Babeș-Bolyai.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, o navă pornea spre un continent despre care lumea știa încă foarte puțin. Între 1897 și 1899, expediția Belgica avea să transforme călătoria spre Antarctica într-o încercare a rezistenței umane și într-un capitol important al cercetării științifice. Prima expediție care a iernat în apele Antarcticii a însemnat frig, izolare și dificultăți pentru echipaj, dar și observații care au deschis noi drumuri în înțelegerea acestei lumi. Patrick De Deckker îi reconstituie povestea în volumul Expediția Belgica 1897–1899. Prima expediție care a iernat în apele Antarcticii. O poveste a unor realizări științifice extraordinare și a rezistenței umane, care urmează să apară în limba română la Presa Universitară Clujeană.

Pentru cititorul român, la bord se află un nume familiar: Emil Racoviță. Îl întâlnim aici într-o etapă esențială a formării sale, înainte de a deveni fondatorul biospeologiei, studiul vieții din peșteri. Cartea acordă un loc important activității sale științifice și o așază în contextul contribuțiilor întregului echipaj. Din prezentarea volumului se conturează astfel o poveste în care aventura și cercetarea sunt inseparabile: observațiile biologice, oceanografice, meteorologice, geologice și glaciologice se desfășoară în condițiile unei ierni antarctice. Dincolo de imaginea exploratorului care înfruntă necunoscutul, cititorul va afla despre munca răbdătoare prin care un teritoriu prea puțin cunoscut începe să devină inteligibil.

Autorul vine el însuși din lumea cercetării. Geolog cu doctorat în zoologie și profesor emerit la Universitatea Națională Australiană din Canberra, Patrick De Deckker a studiat inclusiv Oceanul Antarctic și a desfășurat cercetări în apropierea bazei australiene Casey. Pentru acest volum, a consultat arhive, biblioteci și colecții din șase țări, între care România, unde a venit de două ori pentru documentarea contribuției lui Racoviță. Versiunea românească a fost realizată de cercetători și cadre universitare ai Institutului pentru Studiul Vieții în Condiții Extreme „Emil G. Racoviță” al UBB. Întâlnirea are un sens aparte: cercetătorii care studiază astăzi adaptarea organismelor la medii extreme readuc în circulație povestea unei expediții care a împins cunoașterea spre asemenea limite.

Apariția cărții invită la redescoperirea lui Racoviță dincolo de numele păstrat pe frontispiciul instituțiilor și în manuale: ca om de știință aflat într-o călătorie dificilă, alături de alți oameni, cu întrebări și observații care aveau să conteze mult după întoarcere. Lansarea va avea loc miercuri, 7 octombrie, de la ora 11.00, în Sala Club a Colegiului Academic, strada Emmanuel de Martonne nr. 1, Cluj-Napoca, în prezența autorului. Vor vorbi Daniel David, rectorul UBB, Ioana Meleg, directoarea Institutului „Emil G. Racoviță”, și Alina Berciu, redactor la Presa Universitară Clujeană. Întâlnirea va fi moderată de Ada Blendea.

Vă place Marga?

Am avertizat asupra domnului Marga. Ani la rând am denunțat stilul în care conducea UBB.

Au zis ca am eu ceva cu omul.

Da, aveam ceva: mă scotea din sărite un anume stil de gândire comunistoid, megaloman, dictatorial, egocentrist până la paroxism. Corul îl proslăvea. Acum puteți vedea mai bine, pentru că este totul la o scara mai mare.

Vă place Marga?

Micii academicieni

Victor Ponta a plagiat nu pentru că o comisie a spus acest lucru, ci pentru că așa arată lucrarea lui, așa a făcut-o el. E o lucrare copiată după alta, pe o întindere de 85 de pagini. Ați mai văzut vreodată un citat de 85 de pagini și fără ghilimele?

Academicianul Ioan Aurel Pop, rectorul UBB, a spus lunea trecută că acea comisie, care s-a întrunit pentru a decide asupra lucrării lui Victor Ponta, poate și trebuie să verifice toate lucrările de doctorat, iar vineri, că nu are atribuții asupra plagiatului.

De ce ar face un academician asta? Să ne amintim!

Citește mai departe!

Marga mută dictatura feudală de la UBB la Externe

Înainte să apuc să vă ofer povestea unor flori frumoase, trebuie să vă dau niște vești proaste.

Ieri, la audieri, Andrei Marga nu s-a putut controla și a împroșcat cu mizerii în ventilator.

Pe Traian Băsescu l-a comparat cu Mussolini, a vorbit despre secretarii transpirați și guvernul Boc de psihopați.

Bucureștiul poate să vadă acum, din păcate, la fel și lumea largă, cu ce fel de personaj avem de-a face și cît de nepotrivit este pentru diplomație un om cu totul și cu totul nediplomat.

Citește mai departe!

Și noul rector este… viitorul ministru al Educației

REZULTATE FINALE ALEGERI RECTOR UBB

Total voturi: 1 274
Voturi valide: 1 254
Voturi anulate: 20
Voturi Ioan-Aurel Pop: 659 (52.55%)
Voturi Cristina Ciumas: 595 (47.45%)

Acad. Prof.univ.dr. Ioan-Aurel Pop este noul rector al UBB.

Așadar, domnul Pop a cîștigat funcția de rector al UBB și, cel mai probabil, va fi viitorul ministru al Educației. Este un scenariu care are cel puțin trei argumente la bază:

Vezi care sunt argumentele!

Pentru turul doi al alegerilor de la UBB, Daniel David spune: „Nu mă declar de partea niciunui candidat!”

Iată declarația oficială a prof. Daniel David, candidatul situat pe locul al treilea în primul tur de scrutin al algerilor pentru rectoratul UBB, desfășurate joi:

«Imediat după rezultatele alegerilor pentru poziţia de rector al UBB (turul unu), am spus că voi avea o poziţie faţă de turul doi, după consultarea colegilor mei (vezi AICI).

Citește mai departe!

Alegeri la UBB. O zi mai lungă decît veacul. VEZI REZULTATELE

Azi dimineață, a început votul, iar mîine UBB va avea poate, un nou rector. Dacă niciun candidat nu va întruni 50 %+1 voturi, atunci va fi și al doilea tur de scrutin.

Am început cu mult timp în urmă să caut să aflu ce se întîmplă dincolo de zidurile universității, pentru că de acolo veneau semnale îngrijorătoare. Să urmăresc fisura din barajul care stătea în calea normalității. Să caut sturionul care lovea cu capul.

Nu am găsit unul, am găsit în schimb curentul care-i împinge pe sturioni să forțeze barajul.

Citește mai departe!