Etichetă: Cluj

Casa ca personaj, orașul ca destin. „Au venit și au plecat. 100 de ani din viața unui imobil de raport clujean”

Casa ca personaj, orașul ca destin. „Au venit și au plecat. 100 de ani din viața unui imobil de raport clujean”

Există cărți care pornesc deschizând o poartă și ajung să reconstituie imaginea un secol întreg. Volumul Au venit și au plecat. 100 de ani din viața unui imobil de raport clujean / In and Out: A Century in the Life of a Revenue House in Cluj, semnat de arhitecții Dana Julean și Dan-Ionuț Julean și apărut în 2026 la Presa Universitară Clujeană, este o astfel de carte. Forma sa e aceea a unui studiu de caz; ambiția, cu totul alta: să reconstituie, prin biografia unui singur imobil, transformările profunde ale Clujului și ale societății românești de-a lungul ultimului secol.

Clădirea urmărită traversează trei regimuri istorice distincte – capitalismul burghez interbelic, comunismul, tranziția postcomunistă – și iese din fiecare dintre ele altfel decât a intrat. Schimbările nu sunt doar arhitecturale. Sunt schimbări de proprietar și de mentalitate, de intimitate și de vocabular social. Autorii vorbesc, cu o formulă care rămâne în minte, despre „mutilarea” valorilor burgheze sub comunism: locatarul devine chiriaș forțat, proprietarul devine chiriaș în propria casă, iar spațiul comun își pierde cu totul sensul. Casa nu suportă în tăcere aceste transformări – le înregistrează în ziduri, în planșee, în modul în care a fost împărțită sau supraetajată.

Care este însă meritul principal al volumului? Literatura dedicată patrimoniului urban oscilează de obicei între inventarul rece al formelor arhitecturale și elegia pentru „orașul de altădată”. Dana și Dan-Ionuț Julean aleg o a treia cale – microstoria – și o folosesc cu disciplină. Clădirea nu este analizată ca monument, ci ca loc al unor experiențe umane succesive. Zidurile, apartamentele, curtea, spațiile comune devin puncte de intersecție pentru destine individuale, politici publice și ideologii. Efectul este că istoria mare devine inteligibilă prin istoria mică: în loc să explice abstract naționalizarea sau privatizarea fondului locativ, cartea arată cum s-au simțit acestea în interiorul unui singur imobil, pe o singură stradă a Clujului.

Această metodă nu e nouă pentru cei doi autori. Lucrările lor anterioare, dedicate unor familii, domenii nobiliare sau monumente din Transilvania, au demonstrat deja că patrimoniul poate fi povestit fără să-și piardă rigoarea academică. Au venit și au plecat aduce însă un argument în plus: că microstoria arhitecturală nu trebuie să rămână un exercițiu de erudiție locală, atâta vreme cât poate deveni o formă de analiză socială.

Un capitol aparte îl ocupă felul în care cartea remodelează noțiunea de proprietate. În spațiul românesc, dezbaterea despre casele naționalizate, despre retrocedări și despre memoria locuirii este aproape întotdeauna redusă la dimensiunea juridică – acte, sentințe, termene. Autorii arată că proprietatea este și o categorie culturală, anterioară oricărui act notarial. Înainte de a fi un drept, ea este un mod de a te raporta la spațiul în care trăiești, de a-l îngriji sau neglija, de a-l simți al tău sau străin. Imobilul studiat devine astfel o lentilă prin care poate fi citită întreaga istorie socială a secolului XX.

Clujul însuși apare în aceste pagini nu ca fundal decorativ, ci ca organism viu, supus unor presiuni pe care o singură clădire le poate absorbi și reprezenta: mobilitate socială, mutații demografice, apariția și dispariția unor categorii profesionale, schimbarea regimurilor politice. Este, într-un anumit sens, o biografie urbană în miniatură sau, mai precis, o radiografie a orașului prin osatura unui singur imobil.

Ceea ce rămâne după lectură nu este un inventar de fapte, ci o convingere: că arhitectura nu conservă doar forme, ci și experiențe sociale. O casă de raport este și o arhivă tăcută a relațiilor dintre oameni, a fricilor și speranțelor legate de spațiu, a felului în care istoria se insinuează în cotidianul cel mai concret. Dana și Dan-Ionuț Julean reușesc să dea glas acestei arhive. Și demonstrează că, uneori, pentru a înțelege un secol, e suficient să asculți cu atenție o singură casă.

Ce erau casele de raport

O „casă de raport” (din franceză maison de rapport) este un imobil construit special pentru a fi închiriat, cu scopul de a aduce proprietarului un venit regulat, adică un „raport”, în sensul vechi al cuvântului (randament, profit).

Spre deosebire de o casă de locuit ridicată pentru uzul propriu al proprietarului, casa de raport era concepută de la bun început ca investiție imobiliară: proprietarul nu locuia neapărat acolo (sau ocupa cel mult un apartament), iar restul spațiului era împărțit în unități închiriate unor chiriași diferiți.

În Cluj și în celelalte orașe transilvane, casele de raport au apărut masiv la sfârșitul secolului XIX și în primele decenii ale secolului XX, în perioada de modernizare urbană accelerată. Sunt de obicei clădiri cu două-patru etaje, cu mai multe apartamente pe palier, scară comună și curte interioară – tipul de imobil pe care îl recunoaștem azi în centrele istorice ale Clujului, Timișoarei sau Oradei.

De aceea sunt atât de interesante ca obiect de studiu: ele au concentrat, sub același acoperiș, chiriași din clase sociale diferite, au supraviețuit naționalizării (când au devenit „bloc de stat”), retrocedării și privatizării și păstrează în structura lor toate aceste straturi de istorie socială.

Tabloul lumii pictat de Olga Lengyel

Tabloul lumii pictat de Olga Lengyel

Legăturile invizibile dintre o evreică din România, Picasso, Van Gogh, Eistein, Meryl Streep, Obama și Castro

Educația și cultura pe care le-am luat din Cluj în bagajul meu spiritual mi-au deschis numeroase porți în lumea întreagă. Dedic, așadar, cu recunoștință și afecțiune versiunea românescă a cărții mele, «Cuptoarele lui Hitler», oamenilor din România și foștilor, prezenților și viitorilor locuitori ai Clujului – orașul pe care-l voi iubi întotdeauna și pe care îl consider orașul meu, indiferent unde trăiesc.
— Olga Lengyel, New York, 27 iulie 1982

Olga se naşte la Cluj și aici trăieşte până la 36 de ani, când este dusă cu toată familia în lagărul de la Auschwitz-Birkenau, unde i-a fost exterminată întreaga familie: părinții, doi copii și soțul. Olga supraviețuiește și reușește să scrie o carte despre lagăr, înființează o fundație memorială și donează statului american tot ce are. Iar în România lasă un spital cu 80 de paturi pe care l-a construit și condus împreună cu soțul ei. Lasă şi casa în care a trăit. Adică tot.

Casa de avocatura Herrick care reprezintă Fundația Lengyel, Biblioteca Memorială din New York, anunță în 22 decembrie 2015 deschiderea procesului de revendicare a proprietății privind sechestrul guvernului cubanez asupra colectiei de artă a Olgăi Lengyel (incluzând, printre altele, și opere de Degas, Goya, Van Gogh, Memling, Picasso sau Van Dyke) care a fost lăsată în locuința ei din Havana când, în 1959, aceasta a fugit din Cuba. Guvernul cubanez a început negocierile cu SUA pentru a stabili daunele în jurul sumei de 7 miliarde de dolari în bunuri confiscate de la cetățeni americani, anunța The Art Newspaper la sfârșitul anului trecut. Iar Fiscul american stabilește condițiile de impozitare a bunurilor sau valorilor pe care SUA ar urma să le recupereze.

Administrația Barack Obama a șters Cuba de pe lista statelor care finanțează terorismul și a deschis calea unui progres diplomatic – dar revendicările privind proprietățile confiscate rămân un obstacol serios în calea relațiilor dintre cele două state. Una dintre proprietățile revendicate de SUA de la statul cubanez este colecția de 30 de tablouri valoroase și alte bunuri ale Olgăi Lengyel, o clujeancă supraviețuitoare a lagărului de la Auschwitz – Birkenau.

Citește în continuare „Tabloul lumii pictat de Olga Lengyel” →

Amicalul România – Spania. Clujul în așteptare

Amicalul România – Spania. Clujul în așteptare

De dimineață a fost liniște. La ora 9 nu era mai nimeni pe străzi. Liniște de târg de provincie.

La ora 14, 30, cu șapte ore înainte de începutul partidei amicale România – Spania, mutată în mod miraculos la Cluj, lumea a ieșit la soare în parcul central, după zilele trecute în care autobuzele companiei de transport local s-au împotmolit în zăpada mieilor.

În același timp, locurile de parcare libere din vecinătatea Cluj Arena s-au ocupat pe nesimțite. Am făcut doar un tur de recunoaștere pe lângă Parcul central – erau locuri libere bunicele, dar, cinci minute mai târziu, se ocupaseră toate.

Cu siguranță, pe aleile parcului, microbiștii s-au amestecat cu cei ieșiți să se bucure de prima zi caldă a aceste luni.

De dimineață, Răzvan Burleanu, președintele FRF, spunea că mutarea inopinată a partidei la Cluj înseamnă, pentru Federație, o pierdere financiară de aproximativ 300.000 €. Pierdere rezultată în special din diminuarea numărului de bilete care pot fi vândute și din cheltuielile logistice suplimentare.

„Ceea ce nu înseamnă că suporterii clujeni nu merită cu prisosință acest meci”. Burleanu dixit!

De pe gard

Mă șochează gândirea tribală. Chiar și unii oameni de cultură se dovedesc sclavii gândirii tribale… Ce dezamăgire, să afli într-o zi că nici cultura nu salvează lumea, că nici ea nu învinge instinctele… Și atunci ce, cine?

Nu cred că oamenii, chiar aderând la un set de valori, altul decât al nostru, nu sunt demni de respect.

De exemplu, aș aprecia mult un om de stânga autentic, unul care-și donează jumătate de salariu în fiecare lună, aș aprecia un om de drepta care ar avea scopuri progresiste, nu numai pentru ca este din tribul dreptacilor… și desigur, niciunul, nici din stânga nici din dreapta, să nu fi furat!

Cred că, în general, cam așa mi-am ales prietenii. Doar că sunt puțini, extrem de puțini!

Oricum, pe gard nu poate să stea un trib prea mare! 🙂

Să ai curaj să crești în umbra marilor stejari

S-au rebranduit, s-au reinventat şi nu numai că au trecut cu bine peste criză, dar chiar au crescut şi au cunoscut succesul. Vorbim despre mai multe firme clujene care reprezintă un fel de „nou val” şi în ceea ce priveşte succesul economic al oraşului.

Branduri ca Panemar, Plantextract, Cosmetic Plant, Carmangeria Moldovan sunt doar câteva dintre exemplele care demonstrează că o muncă susţinută, dublată de inovaţie, atenţia de a oferi produse şi servicii de calitate, dar şi apelul la specialişti sunt o reţetă care îţi asigură nu numai supravieţuirea pe o piaţă cu o concurenţă acerbă, ci şi un loc în inima clienţilor care te răsplătesc cu fidelitatea lor.

Ce au în comun toate aceste afaceri menţionate? Citește mai departe!

Cluj, de Cluj, din Cluj! Nu e prea mult?

localismAvem o obsesie, nu ştiu de unde ne vine. Ne uităm la noi, la locul acesta, cu atâta insistenţă, încât pare că suntem narcisişti, o boală greu de înţeles pentru un oraş întreg. Suntem porniţi să ne descoperim doar pe noi, să ne lăudăm, să ne înjurăm, dar ca într-un roman sud-american, practicăm totul cu voluptate, incestuos, doar în sânul familiei, doar pe străzile noastre. Cărţile scriitorilor, cele mai multe, sunt despre Cluj, ziarele, printate sau nu, au precizarea aproape automată: de Cluj! Te miri ce nu e de Cluj!

Citește mai departe!

Misterioasa dispariție a tuturor oamenilor unui oraș

Acum aproape o lună de zile a dispărut un profesor din Cluj. I se spunea Gopo.

Nu l-am cunoscut, dar toți cei care îl știau spun cam același lucru: că era foarte inteligent, terminase Geografia cu 10, șef de promoție, că era bun-bun și foarte citit. Purta discuții despre artă ca și despre matematică, Gopo era o enciclopedie. Unii mai spun și că elevii cretini, viitori infractori, își băteau joc de el, îl atârnau în cui sau îi puneau piuneze pe scaun. De unde deduc faptul că era un om tare, tare bun, așa de bun că plutea deasupra prostiei. Deștept și bun, cum rareori vezi.

Citește tot!