O iarnă la capătul lumii: expediția Belgica și aventura științifică a lui Emil Racoviță

O iarnă la capătul lumii: expediția Belgica și aventura științifică a lui Emil Racoviță

Presa Universitară Clujeană pregătește apariția unei cărți despre expediția Belgica, în care Emil Racoviță a explorat Antarctica. Volumul va fi lansat la Cluj pe 7 octombrie, potrivit unui comunicat al Universității Babeș-Bolyai.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, o navă pornea spre un continent despre care lumea știa încă foarte puțin. Între 1897 și 1899, expediția Belgica avea să transforme călătoria spre Antarctica într-o încercare a rezistenței umane și într-un capitol important al cercetării științifice. Prima expediție care a iernat în apele Antarcticii a însemnat frig, izolare și dificultăți pentru echipaj, dar și observații care au deschis noi drumuri în înțelegerea acestei lumi. Patrick De Deckker îi reconstituie povestea în volumul Expediția Belgica 1897–1899. Prima expediție care a iernat în apele Antarcticii. O poveste a unor realizări științifice extraordinare și a rezistenței umane, care urmează să apară în limba română la Presa Universitară Clujeană.

Pentru cititorul român, la bord se află un nume familiar: Emil Racoviță. Îl întâlnim aici într-o etapă esențială a formării sale, înainte de a deveni fondatorul biospeologiei, studiul vieții din peșteri. Cartea acordă un loc important activității sale științifice și o așază în contextul contribuțiilor întregului echipaj. Din prezentarea volumului se conturează astfel o poveste în care aventura și cercetarea sunt inseparabile: observațiile biologice, oceanografice, meteorologice, geologice și glaciologice se desfășoară în condițiile unei ierni antarctice. Dincolo de imaginea exploratorului care înfruntă necunoscutul, cititorul va afla despre munca răbdătoare prin care un teritoriu prea puțin cunoscut începe să devină inteligibil.

Autorul vine el însuși din lumea cercetării. Geolog cu doctorat în zoologie și profesor emerit la Universitatea Națională Australiană din Canberra, Patrick De Deckker a studiat inclusiv Oceanul Antarctic și a desfășurat cercetări în apropierea bazei australiene Casey. Pentru acest volum, a consultat arhive, biblioteci și colecții din șase țări, între care România, unde a venit de două ori pentru documentarea contribuției lui Racoviță. Versiunea românească a fost realizată de cercetători și cadre universitare ai Institutului pentru Studiul Vieții în Condiții Extreme „Emil G. Racoviță” al UBB. Întâlnirea are un sens aparte: cercetătorii care studiază astăzi adaptarea organismelor la medii extreme readuc în circulație povestea unei expediții care a împins cunoașterea spre asemenea limite.

Apariția cărții invită la redescoperirea lui Racoviță dincolo de numele păstrat pe frontispiciul instituțiilor și în manuale: ca om de știință aflat într-o călătorie dificilă, alături de alți oameni, cu întrebări și observații care aveau să conteze mult după întoarcere. Lansarea va avea loc miercuri, 7 octombrie, de la ora 11.00, în Sala Club a Colegiului Academic, strada Emmanuel de Martonne nr. 1, Cluj-Napoca, în prezența autorului. Vor vorbi Daniel David, rectorul UBB, Ioana Meleg, directoarea Institutului „Emil G. Racoviță”, și Alina Berciu, redactor la Presa Universitară Clujeană. Întâlnirea va fi moderată de Ada Blendea.

Un psiholog clujean ne învață „cum să murim bine și frumos”!

Psihologul clujean Daniel David şi-a lansat joi, 30 octombrie, un volum mai puţin obişnuit pentru acest autor. Este vorba de volumul intitulat “Dezvoltare personală şi socială” în care a adunat, intervenţiile sale din presă, eseuri şi opinii de pe blog, dar şi intervenţii puctuale pe evenimente sau fenomene sociale care s-au întâmplat în ultimii ani. Deşi este un autor academic, fiind profesor la Facultatea de Psihologie, Daniel David surprinde prin discursul viu, practic, adaptat nevoilor publicului. Invitaţii autorului au fost prof. Ann Vernon şi activistul social Mihai Goţiu.

Demersul său se înscrie într-un fenomen al contemporanităţii noastre. Citește mai departe!

Campanie Transilvania REPORTER: Cum schimbăm România?

Preiau și aici, pe Gazetino, campania pe care am început-o în ziarul la care scriu. Ea va continua cu opiniile cititorilor în speranța că toate gândurile noastre vor deveni voință comună. Așa că, vă aștept comentariile, scrisorile, opiniile.

De ce?
Trei milioane dintre noi au plecat și trăiesc în alte țări ale Planetei. Următoarele trei milioane visează „să o ștergă” imediat ce vor crește destul ca s-o poată face. Cei care rămân acumulează frustrări, nemulțumiri, răbufnesc la urna de vot sau nu mai participă deloc la viața comunității. 78% dintre români ascultă manele, 90% dintre ei scuipă pe stradă, 40% au probleme cu scrisul și cititul. 60% dintre ei sunt săraci, iar 25% analfabeți. Cum reușim să schimbăm România, cum facem din ea o țară plăcută, cum facem să păstrăm echilibrul între frumos și urât, inteligență și stupiditate, cinste și hoție, competență și incompetență?!

Transilvania Reporter provocă la dialog personalităţi publice, experţi în domenii de vârf, oameni implicaţi în viaţa ţării pentru a descoperi împreună, cum putem schimba România. Mai mult decât oricând, tinerii studenți buni la învățătură au planuri aplicabile de plecare în străinătate. Dar nu ne pasă. România oficială este preocupată de construcția unui stat favorabil clasei politice, favorabil funcționărimii de stat, favorabil oportunismului și lipsei de competență. Se pregătește mărirea pensiilor pentru medici, nu a salariului pentru tinerii rezidenți care intră în sistemul medical; se anunță mărirea pensiilor cadrelor militare, nu a salariului tinerilor dascăli. Opoziția este copleșită de propria incapacitate de a gândi sistemul, de a-l înțelege, cu atât mai puțin de a determina modificarea lui. Vârfurile în domeniile de cercetare sau în practica profesională sunt florile rare cu care, iată, nu se poate face primăvară. Oamenii performanți schimbă mici fragmente de țară care se pierd în neantul mlăștinos al neputinței.România riscă să rămână țara de la marginea continentului, de la marginea lumii, pentru multă vreme de acum înainte.
Citește în continuare „Campanie Transilvania REPORTER: Cum schimbăm România?” →

Cercetarea din psihoterapie de la Cluj se îndreaptă spre nevoile societății: terapie gratuită pe internet

La începutul acestei săptămîni, Facultatea de Psihologie din cadrul UBB Cluj a lansat un program de intevenție pe internet pentru reducerea timidității, adresat persoanelor care trăiesc stări de anxietate. Este un program conceput în colaborare cu un departament similar de la o universitate din Suedia și a pornit ca urmare a faptului că nu toți românii care au probleme legate de comunicarea cu ceilalți, de adaptare la mediu și de relaționare au și posibilitatea de a cere ajutorul direct al unui psihoterapeut.

Profesorul Daniel David ne-a explicat de ce s-au gîndit să facă acest lucru: Citește mai departe!

Pentru turul doi al alegerilor de la UBB, Daniel David spune: „Nu mă declar de partea niciunui candidat!”

Iată declarația oficială a prof. Daniel David, candidatul situat pe locul al treilea în primul tur de scrutin al algerilor pentru rectoratul UBB, desfășurate joi:

«Imediat după rezultatele alegerilor pentru poziţia de rector al UBB (turul unu), am spus că voi avea o poziţie faţă de turul doi, după consultarea colegilor mei (vezi AICI).

Citește mai departe!

Dezbatere pentru alegerea rectorului la UBB. Seriozitate

Ieri a avut loc prima dezbatere în cadrul campaniei de alegeri pentru funcția de rector la UBB. Salutăm inițiativa celor de la democratieubb, așa cum se desfășoară acum, campania începe să fie ceea ce trebuie să fie.

Veți vedea că toți trei candidații prezenți acolo (Daniel David, Ioan Aurel Pop, Eniko Vincze) au răspunsuri aplicate, poate nu foarte diferite între ele de fiecare dată, dar cu siguranță diferite de ce am avut pînă acum din partea conducerii UBB.

Urmăriți-i, căci merită. Uneori, problemele ridicate depășesc cadrul organizatoric al unei universități, ele privesc modul în care elita universitară gîndește asupra problemelor acestei societăți.( Și cer scuze în numele colegilor mei pentru că nu sînt prezentați de fiecare dată cei care pun întrebări, dar face parte din stîngăciile începutului.)

Aici puteți urmări înregistrarea dezbaterii!

UBB după 20 de ani. Un loc unde după dictatura comunistă s-a instalat un autocrat. Vezi ce urmează

Pînă la 1 februarie anul acesta, se depun candidaturile la conducerea UBB Cluj. Printre candidați la funcția e rector, pînă acum: Daniel David, Ioan Aurel Pop și Cristina Ciumaș.

Am căutat la cei trei în primul rînd ceva ce să-i definească, în mod esențial, în raport cu oamenii și apoi vom vedea diferențele de programe.

Citește mai departe!