Art Encounters. Să nu fim orbi!

Art Encounters. Să nu fim orbi!

Dragii mei, aceasta este mai mult o scrisoare către voi. Nu sunt nici artist și nici critic de artă. Eu sunt mai degrabă un colecționar de adevăruri, pe care le caut și caut să le înțeleg. Iau cu mine ce cred că e lămuritor frumos, îmi rezerv această plăcere, ca pe-un privilegiu. Acum vreau să-l împart cu voi.

Poate că organizatorii bienalei de artă de la Timișoara nu și-au propus de la început să facă un eveniment cu atâtea sensuri cum le-a ieșit la sfârșit, dar așa cum se întâmplă când este un pic de har la mijloc, lucrurile de adună înspre bine, din toate părțile.

1. E prima dată când România iese din provincialismul ei devenit brand de țară. „Art Enconters” rupe tiparele obișnuite pentru estul Europei. Organizarea, de inspirație occidentală, este așa cum trebuie să fie, așa se fac lucrurile când se fac bine, așa arată o bienală de artă într-o lume cu tradiție în așa ceva.

afis

2. I-a făcut pe artiștii români să se întâlnescă (au expus peste 100 de artiști), să se vadă la un loc, să se cunoască și re-cunoască. Iar ăsta e un mare lucru. De regulă, artiștii noștri se ignoră reciproc, acționează în gașcă, se neagă unii pe alții, se anulează. Sau se urăsc, pur și simplu. Faptul că cineva (e vorba aici de Ovidiu Șandor, un iubitor de artă timișorean, dar despre el am să vă vorbesc mai încolo) îi aduce la un loc creează punți între ei și între ei și restul lumii. Evenimentul îi coalizează, ni-i arată ca o forță, un grup, o adevărată instituție. Chiar dacă ei nu conspiră la această unitate, ni se oferă implicit imaginea forței lor de care trebuie să ții cont. Ea se impune.

3. Deschide ochii lumii asupra noastră. A adus la Timișoara iubitori de artă din toată Europa, dar, mai ales, experți în artă de la cele mai importante instituții din lume: MoMA, Pompidou, Tate. Asta nu e ușor. Doar Maria Rus Bojan și Ovidiu Șandor au reușit – dându-se peste cap, desigur – să-i facă să se uite spre noi. Și artiștii, desigur. Occidentalii s-ar fi mulțumit să se ducă ei, pe rând, spre occident, să bată individual la porțile galeriilor. Altceva, cu totul altceva e când poți să arăți: suntem mulți, suntem buni, aici ne găsiți pe toți. Și, pentru asta, cei doi merită toate mulțumirile. Ei au înțeles cum se fac lucrurile și le-au și făcut. Pentru niciun câștig material personal. Amândoi și-au cheltuit bani proprii și și-au consumat timp, energie, și-au pus la bătaie relațiile personale, credibilitatea, toate astea ca să facă ceva ce trebuia făcut.

Citește mai departe!

Femeia română, după 25 de ani

Femeia română, după 25 de ani

Un scriitor al vremii obișnuia să-i spună femeii din comunism „femeia română de mărfuri”. Era văzută cu plase în mâini la cozi, căutând mâncare, ciorapi, hârtie higenică, vată, săpun, chiloți. Improviza, inventa, trebuia să găsescă soluții. Procura.

Mereu îngândurată, cu grijă la oala de pe foc, cu picioarele umflate de stat la cozi, cu calendarul ciclurilor menstruale tatuat adânc în creier. Ea nu era femeie decât pentru o zi-două pe lună.

Scria despre motani sau făcea calcule matematice, dar tot femeie comunistă rămânea, o unealtă pusă la lucru, și ea trebuia să facă mașinăria să funcționeze. Așa-zisa emancipare a femeii comuniste, egalitatea ei cu bărbatul erau în fond tot o formă de exploatare, un mijloc și o justificare în plus de a-i smulge poporului cât mai multă energie.

Comunismul nu menaja pe nimeni. Femeia de atunci avea doar două luni concediu de maternitate, nu avea parte de ojă, parfum sau săpun. Nu avea apă caldă, nu avea scutece sau lapte praf pentru copii. Femeia de atunci aproape că nu era femeie, ci o piesă mai altfel în ceasornicul țăcănit al timpului.

Unde e ea acum? Citește mai departe

Ce stă în spatele luptei pentru Cotroceni

De ce candidează atâția la prezidențiale? De ce ambițioșii fărâmițează Dreapta? De ce Meleșcanu și de ce Elena Udrea, Tăriceanu, Macovei? Mulți au crezut că este haos, că orgoliile personale îi împiedică să se alinieze în spatele unui singur candidat și că așa faultează ei meciul. Analiștii, fanii dreptei sunt furioși, frustrați, confuzi, scârbiți. O competiție mai fără sens pare că nu s-a mai văzut! Există speculații privind blatul, înțelegerea pe sub masă, manevrele de culise.

Dar lucrurile par să fie mult mai simple. Citește mai departe!

Politicieni, vă e frică? Nu simțiți cum se mișcă ceva?

Era încă liniște sâmbătă seara. Victor Ponta își deapănă amintirile de la Miami Beach, de când a fost în concediu, la un spriț cu amicii, Antonescu se uită în oglindă… Oare e timpul să mă vopsesc?, iar Traian Băsescu, cu becul încă stins la biroul de la Cotroceni, caută pe hartă, un pod neterminat cu care sa-i zgândăre pe useliști.

După două zile de manifestații, ceva s-a schimbat. Mulți au priceput că protestele nu sunt doar împotriva unui proiect minier, că ele depășesc cu mult așteptările și capacitatea lor de a le explica, așa că acum se gândesc cum să le confiște.

Ponta s-a speriat primul și dă înapoi, crezând cu naivitate că poate recupera ceva, iar Traian Băsescu s-a grăbit să râdă pe înfundate (dar știți cum râde, tot s-a auzit până în stradă!) Paleologu a și tras o concluzie practică, știe ce foloase se pot extrage: lista de la europarlamentare să cuprindă nume anti-RMGC. Nu, fiți liniștiți. Nu pot confisca pînă nu înțeleg ce se întâmplă, și nu vor înțelege în timp util.

Citește mai departe!

Toți oamenii președintelui sunt optimiști

miscarea-populara

Sâmbătă, pe la prânz, într-o zi cu soare, „toți oamenii președintelui” au venit la Cluj să vadă cât spirit civic mai e pe aici. Fondatorii Mișcării Populare au lansat la o zi după ce președintele PDL, Vasile Blaga, trecuse și el pe la Emil Boc, filiala Cluj a fundației inițiate de președintele Traian Băsescu.

Emil Boc nu a participat la întrunire, dar, mai târziu, a luat masa cu ei la un restaurant din Cluj pe modelul lui Traian Băsescu la București. Consilierii prezidențiali de altfel, l-au curtat intens prin discursuri.

Marian Preda, decanul facultății de sociologie de la București, Sebastian Lăzăroiu, consilier prezidențial, Daniel Funeriu, fost ministru al Educației, Cristian Diaconescu și el consilier prezidențial au vorbit la Cluj despre inițiativa lor cum vor să facă opoziție față de toată politica românescă, inclusiv partidului lor, dacă va fi cazul. Publicul lor, cei mai mulți tineri studenți, universitari și oameni de afaceri a umplut Sala Europa de la Casa de Cultură a Studenților.

Citește în continuare „Toți oamenii președintelui sunt optimiști”

Tăcere asurzitoare. Cine să se trezescă?

Pe vremea guvernării PDL, aveam o opoziție mai numeroasă decât puterea, ca ”efective” de partid, plus trei televiziuni și câteva ziare care-i tocau mărunt.

Acum opozitia tace de teama USL-ului, poate e vulnerabilă. Îi e teamă că încep ăia să-i caute la dosare? Probabil că da, dar mai este și prostia. Habar n-au pedeliștii cum să argumenteze ceva, cum să atace și să contrazică, pentru că nu se pricep.

Nu au înțeles și nu au priceput nici sensul reformelor din timpul guvernării lor, se uitau ca curca-n lemne.

Citește mai departe!

Campanie Transilvania REPORTER: Cum schimbăm România?

Preiau și aici, pe Gazetino, campania pe care am început-o în ziarul la care scriu. Ea va continua cu opiniile cititorilor în speranța că toate gândurile noastre vor deveni voință comună. Așa că, vă aștept comentariile, scrisorile, opiniile.

De ce?
Trei milioane dintre noi au plecat și trăiesc în alte țări ale Planetei. Următoarele trei milioane visează „să o ștergă” imediat ce vor crește destul ca s-o poată face. Cei care rămân acumulează frustrări, nemulțumiri, răbufnesc la urna de vot sau nu mai participă deloc la viața comunității. 78% dintre români ascultă manele, 90% dintre ei scuipă pe stradă, 40% au probleme cu scrisul și cititul. 60% dintre ei sunt săraci, iar 25% analfabeți. Cum reușim să schimbăm România, cum facem din ea o țară plăcută, cum facem să păstrăm echilibrul între frumos și urât, inteligență și stupiditate, cinste și hoție, competență și incompetență?!

Transilvania Reporter provocă la dialog personalităţi publice, experţi în domenii de vârf, oameni implicaţi în viaţa ţării pentru a descoperi împreună, cum putem schimba România. Mai mult decât oricând, tinerii studenți buni la învățătură au planuri aplicabile de plecare în străinătate. Dar nu ne pasă. România oficială este preocupată de construcția unui stat favorabil clasei politice, favorabil funcționărimii de stat, favorabil oportunismului și lipsei de competență. Se pregătește mărirea pensiilor pentru medici, nu a salariului pentru tinerii rezidenți care intră în sistemul medical; se anunță mărirea pensiilor cadrelor militare, nu a salariului tinerilor dascăli. Opoziția este copleșită de propria incapacitate de a gândi sistemul, de a-l înțelege, cu atât mai puțin de a determina modificarea lui. Vârfurile în domeniile de cercetare sau în practica profesională sunt florile rare cu care, iată, nu se poate face primăvară. Oamenii performanți schimbă mici fragmente de țară care se pierd în neantul mlăștinos al neputinței.România riscă să rămână țara de la marginea continentului, de la marginea lumii, pentru multă vreme de acum înainte.
Citește în continuare „Campanie Transilvania REPORTER: Cum schimbăm România?”