Categorie: Bloc notes

Incredibil. Primăria desfundă străzile din fața școlilor, în 15 septembrie!

Strada Ioan Bob e o stradă mică, poate una dintre cele mai vechi străzi din oraș. Are cîteva case, o biserică, în care s-au căsătorit Veronica și Ștefan Micle și o școală generală. În ea învață cîteva sute de copii.

Primăria Cluj-Napoca a hotărît să desfunde mica străduță, să o întoarcă cu măruntaiele în sus, cam pe cînd începea școala. În 13 septembrie copiii se strecurau pe lîngă gropi. În 14 au venit excavatoarele, iar în 15 dimineața au scos pickhammer-ele. Toată dimineața s-a lucrat pe rupte sub ferestrele școlii. În școală, mai deloc.

Pe la prînz, copii și părinți strabat tranșeele, iar omul cu excavatorul face manevre printre copii. Ca în filme, nu?

Bun, și ce, veți zice? Asta e incredibil? Păi la noi Citește în continuare „Incredibil. Primăria desfundă străzile din fața școlilor, în 15 septembrie!” →

Cînd țara se scufundă cu voluptate în propria ei neputință

Criza economică devine tot mai greu de atacat dacă soldații au obosit. Sînt flămînzi, scîrbiți și fără nădejde. S-au așezat răpuși de disperare în tranșee, unii mai au pus cîte ceva în buzunare, din zilele bune. Mănîncă pe furiș, să nu-i vadă ceilalți, că cer. Niciunul nu spune ca are și fiecare începe să se vaite primul. Nu mai e nimic în ranița nimănui. O tăcere suspectă s-a lăsat peste orașe.

La Cluj, administrația a cerut ca în vitrinele părăsite să se pună postere cu fotografii ale Clujului vechi. Vai, cît de contrariat se uită Clujul nou la hîrtiile gălbejite cu chipul unui oraș incolor, din perioada interbelică, flendurit pe geamuri mute. Unii n-au mai avut puterea sa umble după postere mari, au listat cum au putut, pe foi A4, poze la minut cu străzile de altădată, și le-au lipit. Ia de la Apostu, încă o vitrină, cu regret!

Poate dacă nu cerea omul tapet interbelic pe vitrinele cu lacăt, nici nu băgam de seama întreg cimitirul care se lățește pe burta orașului. Cu fiecare zi mai moare unul, la cap i se pune o cruce cu poza Clujului vechi.

Criza este în primul rînd una psihologică, spun specialiștii. Guvernanții portocalii exagerează în a fi prăpăstioși. Președintele spune că situația este dramatică. Probabil că știe ce spune și că nu se referă la pensii, ci la un iminent faliment. Boc se bîlbîie și tremură. De pozat, pozează și unul și altul în eroii neînțeleși ai momentului. Sacrificații. Bărbații. În fond, aveau două posibilități. Să găsească soluții și să le aplice cu succes. Sau să bîjbîie cu aerul unor martiri, singuri în luptă cu nenorocirea planetară.

Specialiștii spun că trebuie umblat la sentiment și sînt de acord cu ei. Poporul e sleit, dar e sleit și pentru că îi lipsește speranța, nu doar banul. Nimic pe lumea asta nu s-a putut face fără speranță, fără un dram de entuziasm și o țîră de convingere. Dar pentru ca un popor să îngîne, cîte un pic, Oda Bucuriei, e interzis ca dirijorul să zbiere cîntarea „Pușca și cureaua lată”!

Andrei Marga răspunde la întrebări pe care nu i le-a pus nimeni

Andrei Marga și-a făcut un obicei din a trimite comunicate presei, de regulă duminica, în care își pune singur o întrebare pe care o atribuie unei prese anonime și apoi scrie răspunsul, pe cîteva pagini. Poate că domnia sa are un neastîmpăr politic și un interes academic să își dea cu părerea asupra unor chestiuni legate de educație, dar să-ți înscenezi un dialog de unul singur frizează patologicul. (Probabil că specialiștii ar identifica ușor problema.)

Însă presa e firesc să fie mai puțin preocupată de întrebări închipuite decît de răspunsuri adevărate. Și îmi amintesc acum, că în urmă cu un an, i-am cerut oficial, conform Legii 544 (legea accesului la informații publice) domnului rector Marga lista veniturilor lunare ale conducerii Universității Babeș-Bolyai. Nu am primit răspunsul nici în 30 de zile, nici în 60 de zile, nici în 90 de zile! De fapt, niciodată. În schimb, nu este prima dată cînd primesc de la rectorul Andrei Marga texte kilometrice cu panseurile domniei sale drept răspunsuri la pretinse întrebări ale… „presei”!

În primul rînd că presa nu este una singură și răspunsul la o întrebare pusă de Ion Popescu de la Ziarul Cutare sau televiziunea Cutărica așteaptă el singur răspunsul și-l primește ca atare, doar el. Apoi, dacă vrei să le spui și altora ce idei geniale ai avut în dialogul cu Popescu, trimiți și celorlalte ziare și televiziuni, articolul lui Popescu cu raspunsul tău, dar nu altfel! Iar dacă vrei să ai activitate politică, în calitate de membru marcant și vicepreședinte PNL, atunci fie formulezi opinii în comunicate politice fie faci conferință de presă pe tema educației și răspunzi în fața presei la întrebările jurnaliștilor și nu la închipuiri personale.

Prin urmare, comportamentul domnului Andrei Marga iese atît de ciudat în afara uzanțelor încît nu poți să nu-l remarci.

Reproduc mai jos ultima întrebare „primită” de domnul Marga.

Întrebare: Ministerul Educaţiei anunţă reducerea a peste o mie de şcoli şi limitarea efectivului de posturi didactice şi nedidactice din învăţământul superior. Care este opinia dumneavoastră?

Presupun că răspunsul vă interesează mai puțin sau deja l-ați primit pe mail.

Remanierea, un retuș la fotografia de grup. Boc și Băsescu s-au bătut pe fotoshop

Poporul s-a uitat un pic la ei, n-a înțeles mare mare lucru, în schimb a simțit că nu-l privește. S-au extras cu forcepsul cîțiva miniștri, in locul lor au venit niște neica nimeni, nici o speranță. Dacă se schimba întreg guvernul, efectul ar fi fost maxim, iar miza fiind mai mare, poate și selecția ministrilor ar fi fost mai exigentă.

Acum Boc se crede învingător pentru că a rămas acolo. Un motiv în plus să putem spune că nu are miros politic. Emil Boc sapă în fiecare zi groapa PDL și se felicită pentru asta. Totodată, sapă și groapa României. Culmea e că se felicită și pentru asta. Ați văzut un program, niște obiective, soluții ale noii echipe?

Nu! Tot ce s-a întîmplat a fost un mic retuș la fotografia de grup a guvernului, făcut la presiunea lui Traian Băsescu, dar în varianta lui minimală, semn al neputinței acestui partid de a-și vedea măcar propriul interes politic pe termen lung. Nici măcar nu a fost lupta pentru putere în PDL care să conteze. Contextul i-a provocat puțin, dar fără efecte.

A fost un gest minor de meschinărie politică. Atît.

Traian Băsescu și varianta „tehnocrați plus Boc”. Pînă deseară avem răspunsul

Primii care lansează scenarii în legătură cu remanierea guvernamentală sînt chiar politicienii. Într-o variantă pe care am auzit-o astăzi, se pare că Traian Băsescu i-ar fi prezentat lui Emil Boc, conform unor surse apropiate PDL, și o variantă de guvern de tehnocrați, condus tot de Emil Boc.

În componența lui ar intra personaje bine cotate din imediata apropiere a lui Traian Băsescu. Lucian Croitoru, Ionuț Popescu, Mircea Miclea, Alexandra Gătej, Valeriu Steriu. În această variantă, păstrarea lui Boc s-ar justifica simplu: se menține un fel de continuitate, rămîne același om supus față de președinte și păstrează legătura cu partidele care-l susțin.

Aceleași surse spun că Emil Boc nu a respins această variantă, dar colegii săi din guvern au făcut-o. Miniștrii PDL nu se lasă dați atît de ușor la o parte. Poate doar planurile opoziției, anunțate astăzi, ar putea să-i facă să se răzgîndească. Perspectiva ca PSD și PNL să preia puterea în totalitate îi poate determina să accepte pierderea ei în parte. În cîteva ore vom vedea însă, dacă PDL decide să facă doi pași în spate.

Senzațional: Dan Diaconescu chiar face ce spune! Din păcate!

Dan Diaconescu
Dan Diaconescu
N-am crezut că Dan Diaconescu chiar are de gând să facă un partid și să intre în politică. Mi s-a părut doar un joc de intimidare la adresa adversarilor închipuiți și a instituțiilor statului. Dar, astă seară, m-am convins că D.D. chiar vrea să intre în politică.

Iată că a început să exerseze în direct, la tv. Un sondaj cu întrebarea „E bine că Partidul Poporului va mări toate pensiile și salariile?” mi-a revelat logica acestui om. Practic, având o televiziune la dispoziție, el nu riscă nimic, nu are ce să piardă. Ar putea să nu fie crezut, dar își cunoaște publicul, iar cei mai mulți sunt exact de credulitatea pe care mizează; a verificat inteligența publicului său în toți anii de când face rating în România.

Poate că sunt câțiva care nu cred că ar avea cum să mărească salariile, dar cei mai mulți abia așteaptă să creadă. Așteaptă promisiunile fantasmagorice așa cum așteaptă însetații apa. Într-o țară disperată și complet debusolată, e ușor să te joci cu speranțele și cu mințile oamenilor.

Dan Diaconescu vorbește serios. Chiar va intra în politică. Din păcate!

Proiect de țară, drum de țară

Un proiect de țară este ca un drum de țară. Începe de undeva și te duce mai departe. E mai drept sau mai întortocheat, după cîtă pricepere și putință ai la facerea lui. Dar mai ales, el are puterea de a ne duce pe toți, unde fiecare în parte nu putem. Într-o țară așezată. Așa cum nu e a noastră acum. Am spus că este momentul ca cineva să se apuce de el. Ar fi de dorit să o facă președinția. Și nici n-ar fi foarte greu. Se organizează o comisie, elita domeniilor importante, tineri, că pentru ei se proiectează viitorul, și în urma unei dezbateri naționale se trasează cîteva direcții esențiale de mers înainte. La ele trebuie să conspire întreg universul ca să se pună în practică. De la legislație la consens public. Acum, un proiect de țară ar fi mai necesar ca oricînd. Am ieși din criză clădind pe ceva solid. Dar cine sa-l facă? Am citit ceva despre acest subiect scris de Cornel Nistorescu. Comentatorii articolului lui scot în evidență exact incapacitatea noastră de a trece peste măruntele cîrcoteli și a gîndi serios, împreună, un drum. Acum sînt cu puțin înainte sa-mi pierd speranța de tot.