Există o carte apărută la Paris în ianuarie 2026, la Gallimard, pe care ar trebui s-o citim, pentru că e o carte necesară. Se numește Les Lumières sombres – „Luminile întunecate” –, o sintagmă care, odată ce ai înțeles-o, nu te mai lasă în pace. A scris-o Arnaud Miranda, un tânăr doctor în teorie politică de la Sciences Po, și e o anatomie rece, precisă, a unui curent de idei care până acum câțiva ani părea o ciudățenie de internet. Astăzi, acel curent stă în spatele unora dintre deciziile care schimbă lumea.

Titlul nu e metaforă. E numele pe care și l-au ales ei înșiși.

Blogosfera care a vrut să omoare democrația

Totul a început cu un blog. În aprilie 2007, un inginer software american pe nume Curtis Yarvin a deschis Unqualified Reservations sub pseudonimul „Mencius Moldbug” – o combinație deliberat absurdă de filosof confucianist și personaj de roman victorian. Omul nu scria proză, ci doctrine.

Prima postare se numea „A Formalist Manifesto” și expunea, fără nicio reținere, un proiect politic: democrația este ineficientă și distructivă, libertarienii greșesc când o văd ca pe un ideal, iar singura formă de organizare rațională a statului este… corporația. Un stat condus ca o firmă, cu un CEO suveran în loc de președinte ales, cu cetățeni redefiniți drept clienți. Yarvin a numit asta „neocameralism”.

Nu s-a oprit aici. A introdus și conceptul de „Catedrală” – un termen care în vocabularul său nu are nimic sacru: desemnează alianța dintre universități, presă și birocrație, o coaliție care, în viziunea lui, impune ideologia liberal-stângistă sub masca neutralității. Democrația, în această lectură, nu e un sistem de guvernare. E o religie de stat cu clericii ei și cu ereticii ei.

Câțiva ani mai târziu, un filosof britanic pe nume Nick Land, fost lector la Universitatea din Warwick, a preluat ștafeta și a dat mișcării numele care a rămas: The Dark Enlightenment – Luminile întunecate. Omul nu era un necunoscut în cercurile academice. Fusese un marxist deleuzian, cofondase un grup de cercetare avangardist în anii ’90, scrisese despre capitalism și accelerație tehnologică. Apoi a virat. A pornit în 2012, pe blogul Urban Future, o serie de eseuri care aveau să devină textele fondatoare ale neoreacției: împotriva egalitarismului, împotriva democrației, pentru o accelerare a haosului până la un fel de singularitate în care ordinea veche se prăbușește și apare ceva nou, nebotezat încă.

Ce fel de ceva? Nu e foarte clar. Poate tocmai asta e ideea.

O taxonomie a disperării

Miranda face în cartea sa un lucru pe care presa nu prea l-a făcut: cartografiază riguros. Neoreacția nu e un bloc monolitic, e o constelație de curenți care se intersectează și se contrazic. Sunt alt-right-iștii, sunt postliberalii, sunt paleo-libertarienii, sunt neoreacționarii propriu-ziși. Au origini diferite, vocabulare diferite, uneori dușmănii interne. Dar, dincolo de toate divergențele, Miranda identifică ceea ce numește o „doctrină minimală” comună: democrația trebuie să moară, inegalitățile sunt naturale și de dorit, iar cei puternici – cei cu bani, cu tehnologie, cu gene „superioare” – au dreptul să conducă fără constrângerile votului popular.

Pe marginea acestui curent gravitează figuri ca Peter Thiel, miliardarul care a finanțat Facebook și PayPal și care a spus explicit că libertatea și democrația nu sunt compatibile, sau Marc Andreessen, unul dintre cei mai influenți investitori din Silicon Valley. Oameni cu bani reali, care au citit blogurile acestea și au decis că au sens.

Câțiva bloggeri obscuri care scriau sub pseudonime și visau la monarhii corporatiste au ajuns, în douăzeci de ani, să aibă drept la cuvânt în Casa Albă.

Nu e distopie. E program

Miranda începe cartea cu o scenă care ar putea fi dintr-un film SF: un viitor în care democrația a fost abandonată, în care statele funcționează ca niște city-state-uri private, în care ierarhiile genetice sunt recunoscute legal. Citești și ai tentația să îndepărtezi gândul care-ți străbate șira spinării: e ficțiune, e exagerare, e literatură.

Autorul te oprește repede: nu e nimic fictiv în ce urmează. Toată scena e construită din texte reale, scrise de oameni reali, cu nume și pseudonime verificabile.

Yarvin a susținut sclavia ca instituție adaptată unor „rase mai potrivite pentru ea”. Land a scris că pentru a salva specia trebuie accelerat haosul până la „fuziunea materială” dintre om și tehnologie. Alți autori analizați în carte – Spandrell, Bronze Age Pervert, Zero HP Lovecraft – pun în centrul gândirii lor eugenia, regenerarea biologică, rasismul ca știință.

Nu sunt nebuni, ci doar consecvenți. Iar consecvența asta, înrădăcinată în blogosfera anilor 2010 și fertilizată de rețelele sociale ale anilor 2020, a produs o gramatică ideologică. O gramatică pe care o recunoști astăzi în discursurile din Washington, în deciziile executive semnate cu pixul în primele zile ale celui de-al doilea mandat Trump, în limbajul unor oameni care conduc agenții de stat și companii de trilioane de dolari.

De ce contează pentru noi

România nu e America frămânată de aceste idei. Dar România nu e nici în afara lumii.

Ideile nu au pașaport. Acceleraționismul, postliberalismul, retorica anti-instituțională care prezintă statul de drept ca pe un obstacol în calea „eficienței” – toate acestea circulă deja în spațiul nostru public, mai mult sau mai puțin conștient importate. Le auzim în discursuri despre „sistemul corupt”, despre „elitele care ne conduc”, despre democrația ca farsă. Uneori vin de la oameni care nu au citit niciodată un blog neoreacționar, dar au respirat un aer intelectual în care acele idei pluteau, diluate, transformate, localizate.

De aceea o carte ca Les Lumières sombres nu e doar un exercițiu academic. E o hartă. Nu una a locurilor în care am ajuns, ci una a locurilor în care am putea ajunge dacă nu ne uităm bine pe unde călcăm.

Miranda scrie la final că această primă analiză vrea „să dea la citit textele lor și să permită măsurarea a ceea ce ar putea deveni, dacă nu luăm aminte, viitorul nostru.”

E un avertisment în proză academică. Ar fi păcat să-l citim prea târziu.

Arnaud Miranda, Les Lumières sombres. Comprendre la pensée néoréactionnaire, Gallimard / Le Grand Continent, colecția „Bibliothèque de géopolitique”, ianuarie 2026, 176 pagini.