Pe cintec de sarbatoare, in acordul unor suave melodii, precum un furnicar in deriva, se misca romanii buimaci de dorinte neimplinite, spre standuri elegante sau tarabe mizere, sa faca cumparaturi de Craciun. O fata crispata de frig si griji, o injuratura ca a fost calcat in picioare, un tiganus oaches cu mina in poseta ta, o balta pe trotuar, o masina care te stropeste, un partid cu daruri si sloganuri, un brad impodobit cu hirtie zdrentuita de zloata, „ia cucoana petarda, pocnitori va servim…”. „Sint un copil orfan, am 29 de ani si-mi caut parintii, ajutati-ma…”. „M-am operat la cap, sint bolnav, vreau sa ajung acasa, n-am bani, ajutati-ma… Va colind daca vreti…”. Ii tremura picioarele schilodite pe trotuarul inghetat si le intinde ostentativ si plinge cintind, sau plinge rugindu-se. In cutia lui stau citeva monede. De sarbatori, patronul cersetorilor se poate bucura de un „boom” al business-ului sau. In buzunarele lui, banutul adunat cu plinsul ragusit al schiloditului de pe trotuar va fi mai greu, mai valoros si fara mizeria tarinei pe el. In troleibuz, printre sacose si papornite, un glas pitigaiat se insinueaza ca un ac si ajunge drept in „pieptul” unui vecin: „Dati-mi si mie un banut de sarbatori, asa sa va ajute Dumnezeu…”. „Iti dau, daca taci, uite banul, dar sa taci, bine?!”. „Da, conasu’, tac, uite, tac…”. La piata, in aceste zile… sigur nu vreti sa stiti cum este! Noroi si flori de chinezisme, noroi si tiganisme.
Linga taraba unui pietar se naste o intreaga filosofie a economiei in tranzitie. Si cei mai mari analisti ar fi invidiosi pe acuratetea observatiilor lor. „Aici nu vin oamenii sa cumpere ceva bun sau frumos, aici vin sa cumpere ceva de o suta de mii. Si daca ar fi de tabla camasa aia, el tot o cumpara, pentru ca-i trebuie si n-are mai mult”. Asta spune limpede ce fel de crestere economica avem, ce putere de cumparare. Avem puterea de a cumpara haine de „hirtie” din China si incaltaminte de carton… Sint cozi la asa ceva. Traim tot in epoca surogatelor. Nu le putem dori guvernantilor sarbatori linistite, neamul infometatilor are nevoie de nelinistea lor.

Negresit, primul gospodar al Clujului nu stie sa reactioneze decit disproportionat la ceea ce se intimpla in administratia publica. Aceasta, in situatia in care aceste reactii nu par altceva decit niste sotii, rodul unui infantilism cum rar mai poate fi vazut la niste „oameni mari”. Infrint in ideea sa ca deliberativul local nu ar functiona in legalitate, Gheorghe Funar a fost „condamnat” de Justitia clujeana sa „recunoasca” functionarea indreptatita a Consiliului local. Idee care, dupa cum se vede, nu ii place deloc, asa ca a intors foaia pe cealalta parte si i-a instiintat pe consilieri ca, de acum inainte si pina la urmatoarele alegeri locale, vor avea parte de sedinte de Consiliu in fiecare zi. Acum, ce mai conteaza ca Legea administratiei publice locale spune ca aceste sedinte trebuie sa se desfasoare cel putin o data pe luna? Asta inseamna ca, teoretic, ele pot avea loc de cite ori este posibil, neexistind nici o limita superioara.

Neseriozitatea ideii vine insa din faptul ca este aproape imposibil sa se intruneasca in fiecare zi Consiliul local. Nu doar pentru faptul ca zilnic, sa zicem de la ora 15, toti consilierii ar trebui adunati la Primarie. Consilierii, care sint si ei oameni activi, au profesiuni sau afaceri care trebuiesc onorate. Mai mult decit atit, tot executivul Primariei ar trebui sa lucreze doar pentru sedintele Consiliului. Cei trei functionari ai Consiliului ar trebui sa lucreze zi si noapte pentru sedinta de a doua zi, inclusiv pentru a redacta procesele verbale din ajun. Sedintele trebuiesc convocate cu citeva zile inainte, asa ca anunturile de convocare s-ar succede zilnic, insa cu un decalaj de cinci zile.

Si toate acestea, doar pentru placerea primarului de a raspunde disproportionat la orice i se impune dinafara. Nu va faceti insa griji: acest lucru nu se va intimpla. Este un pariu facut doar cu bunul simt.

Ne sint dragi politicienii, iubim libertatea, democratia, dar ca sa fim sinceri, citeodata ne dorim ca macar pentru o zi sa traim printre flori, carti, pasari si copii. Nu exista insa eveniment monden, cultural, educational sau administrantiv la care sa nu fie invitat si un politician. Se inaugureaza un muzeu, se face o slujba la biserica, se taie panglica unui orfelinat, se casatoresc doi tineri cu handicap, se lanseaza o carte, isi aniverseaza un om de afaceri ziua de nastere – in mod sigur veti gasi si un politician la fata locului. Nu da bine sa nu ai in fata oaspetilor si o personalitate din spectrul politic. Ba mai mult, este un gest de politete fata de sefii urbei sa-i inviti, si un alt gest de politete din partea lor sa vina. Dupa sindrofie se va vorbi despre oaspeti. Cine a fost acolo? Si prefectul si primarul…
Ei bine, intr-o seara de la inceputul acestei saptamini am fost la deschiderea unei expozitii de carte. M-a surprins sa constat ca, desi organizatori erau fundatii si office-uri straine, participantii erau doar oamenii „simpli” care aveau de-a face efectiv cu ce se prezenta acolo. Toata lumea era prinsa de curiozitate, toti doreau sa puna mina pe carti, sa le simta, sa vada, sa stie, dar nici urma de formalism sau ipocrizie. Nu puteai sa nu te simti bine intr-o lume pura, fara prejudecati, fara snobisme. Si fara politicoasa politica. Baietii aceia tineri au mizat pe ce aveau ei sa le arate clujenilor impatimiti de tiparituri, de cuvinte si imagini frumoase, care sa le trezeasca sentimente profunde, intr-o lume a sinceritatii, si nu s-au inselat. La Super Books nu s-au rostit vorbe mari, nu s-a facut propaganda politica, nu s-au respectat convenientele. Macar pentru o seara, inainte de prezentarea raportului de tara, in plina efervescenta politica, cind toate ungherele miroseau a denunturi si demascari, a carne si singe de ministru, intr-o sala micuta, slab luminata, „carturarii” clujeni s-au vazut cu frumoasele carti ale lumii, intr-un act de curata si sincera tandrete, doar ei intre ei, de o parte si de alta a mesei, fara snobisme, fara politicosii intrusi omniprezenti. Macar pentru o clipa, am uitat in ce lume traiesc si ca e marti, trei ceasuri rele pentru o eventuala remaniere.

Situatia din administratia Clujului a ramas unica pe harta tarii. Chiar si Bucurestiul, trecut prin furcile conflictului dintre primarul Basescu si consilierii puterii si-a gasit, pina la urma, un fagas al functionalitatii. Ce s-a intimplat la Bucuresti a aratat oarecum diferit de ceea ce se intimpla la Cluj-Napoca. Pentru ca acolo, primarul, un om cu responsabilitati majore in zona politicului, si-a cumpanit bine miscarile, astfel incit rezultatul final sa nu fie unul dezastruos, asa cum se intimpla la Cluj. In plus, a beneficiat si de ajutorul unor institutii importante in medierea conflictului: insusi presedintele statului s-a implicat in aducerea partilor la masa verde.
De ce nu se intimpla acelasi lucru si la Cluj? De ce mai sint lasati primarul Funar si prefectul Soporan sa se hartuiasca fara limite pe socoteala, pe nervii, pe banii si pe viata acestui oras? Daca legile sint neputincioase in astfel de situatii, mai sint institutii ale statului care pot sa joace rolul de mediator intr-un conflict in care beligerantii sint platiti din banul public. Nici un mare om politic de la Bucuresti nu a descins la Cluj pentru a sta la o masa cu Funar si cu Soporan. Cind au sosit aici Iliescu si Nastase, Funar nici macar nu a fost invitat. Probabil dintr-un calcul gresit ca i se poate astfel demonstra ca nu este atit de important pe harta deciziei politice actuale. Tocmai pentru a demonstra ca nu este asa, Funar se ambitioneaza, la rindul lui, sa demonstreze ca este un tip „tare”, de neevitat si de neinduplecat. Bucurestiul priveste impasibil spre Clujul orgolios si penibil, asteptind parca finalul meciului. Sa vada de ce sint in stare „competitorii” deveniti buricul pamintului. Pina acum n-au reusit sa dovedeasca decit ca sint teribili de jenanti.

Intilnirile Monitorului cu cetatenii din cartiere sint un bun prilej de a afla nu numai cite gropi mai sint pe strada ci si care mai este atarea de spirit a oamenilor. Am aflat astfel ca disputa dintre Funar si prefectul Soporan, inteleasa ca un conflict politic intre PRM si PSD, este cauza tututor ineficentelor din administratia clujeana. Oamenii au priceput ca gilceava dintre aceste institutii este paguboasa pentru oras. Prin urmare, o solutie sigura pentru rezolvarea problemei este „ca la Primarie, ca si la Prefectura sa fie, domnilor, oameni intr-un singur partid, ca sa nu se certe ca orbii”.
Ei bine, cred ca v-ati dat seama cit de pragmatic este rationamentul electoratului, cum simplifica el lucrurile, reducindu-le la cit mai putine voci, la cit mai putine partide sau variante. Si in statele cu traditie democratica se inregistreaza o anume neincredere in eficienta sistemului democratic. Mai multe voci, care sustin puncte de vedere diferite si au programe de lucru diferite, sfirsesc prin a intirzia punerea in practica a unor masuri care sa serveasca interesul comunitatii. Disputele politice ii plictisesc si pe cei care s-au nascut intr-o cultura veche de acest fel, dar pe romanii flaminzi si secatuiti de asteptare! Noi nici n-am apucat sa simtim gustul democratiei, sa ne placa suficient de mult libertatea de exprimare, ca am intrat direct in mijlocul lipsurilor.
Granita dintre democratie si dictatura se afla, in aceasta zona, intr-o situatie foarte fragila. Conflictul de la Cluj, chiar daca ar putea sa aduca voturi prefectului Soporan in calitatea lui de reprezentant al partidului de guvernamint, este periculos pentru perceptia cetateanului despre democratie. Si nu este chiar un moment potrivit, dupa aproape 14 ani de asteptare desarta a unei vieti decente, sa se iste o lupta pe viata si pe moarte intre doua partide, ignorind riscul ca cetateanul sa devina o victima sigura a acestui razboi politic. Dincolo de interesele personale sau de partid ale celor doi reprezentanti ai administratiei, consecintele conflictului n-ar trebui sa stirbeasca increderea noastra in democratie. Pentru ca nimic nu ar fi mai grav decit sa ne dorim sa ascultam cit mai putine voci…

La Cluj, primarul lucreaza fara Consiliu Local si Consiliul Local fara primar. Daca, din punct de vedere juridic, asta poate fi o problema, pentru cetateanul de rind poate sa nu insemne nimic. Clujenii au aflat ca acel Consiliu, votat de ei si „dizolvat” de primarul Gheorghe Funar, lucreaza. In plina „criza a administratiei locale”, consilierii s-au recules, si-au facut un plan de bataie si au trecut la treaba. Au convocat sedinte extraordinare (acestea pot fi convocate de catre consilieri, fara interventia primarului), au initiat proiecte de hotariri si le-au votat in plenul sedintelor. Astfel s-a intimplat miercuri seara, cind au fost votate mai bine de 70 de hotariri de Consiliu Local.
In acelasi timp, Gheorghe Funar, desi sustine ca nu recunoaste Consiliul, ii trimite acestuia proiecte de hotariri, cu sutele, pe care Consiliul le dezbate si le voteaza. Din lupta acestor doua forte, e lesne de priceput, s-a nascut „progresul”. S-a ajuns la depasirea crizei, fara ca aceasta sa fi fost rezolvata! Dornici sa arate ca nu au fost alesi degeaba, atit primarul cit si consilierii vor sa arate ca le pasa si ca muncesc pentru orasul lor. Constatam ca, cel putin in aceasta etapa, un impas a fost transformat intr-un cistig. Niciodata nu au mai avut consilierii clujeni un „randament” atit de bun: o hotarire pe minut. Intr-o tara in care ne-am obisnuit sa vorbim mai mult decit sa facem, chiar nici nu e rau!

Legile sint niste reguli cu referire la un domeniu sau altul, stabilite de un forum (parlament), unde sint reprezentanti ai mai multor partide aliate si adversare pentru ca, din lupta contrariilor sa iasa la lumina tiparului cea mai buna formula. Cea mai buna formula a legii este aceea prin care toti cetatenii unei tari sint tratati in mod egal, pornind de la aceleasi drepturi pina la aceeasi forma de sanctiune, fara nici un fel de discriminare.
Ei bine, in Romania legile sint concepute in scopuri conjuncturale, de multe ori in interesul unor grupuri cu putere sau influenta in zona puterii. Textul lor este confuz, lasind loc interpretarilor, iar aplicarea lor – absolut haotica. Citește în continuare „Legea şi viceversa!” →