România lor (II)

La Archid, niște voluntari olandezi au construit, împreună cu sătenii, o clădire. Casa Curcubeu. Pentru că trebuia început de undeva.

Acolo s-a făcut cabinet medical, sală de calculatoare cu acces la internet, birou de consiliere, bibliotecă dar și o sală pentru petreceri, nunți, parastase. Un loc pentru împreună care a devenit un fel de administrație paralelă. Încă o bucățică din România paralelă. România oamenilor.

Cum să înțelegem criza. Dăianu: „Avem nevoie să înțelegem că interesele naționale precumpănesc”

Care este specificul crizei românești în context internațional? Cum se raportează Uniunea Europeană la amenințările economice? Era sau nu necesar pentru România împrumutul de la FMI? Ce este de făcut pentru a depăși criza? Acestea sînt cîteva întrebări la care încearcă să răspundă Daniel Dăianu într-un interviu acordat cotidianului Adevărul, însoțite de o concluzie: „Avem nevoie de o dare a mîinilor din partea minţilor lucide care să înţeleagă că sunt, totuşi, interese naţionale ce precumpănesc în dauna intereselor politice.

Iată și cîteva dintre răspunsuri, pe scurt:

– Avem vulnerabilităţi ale economiei care ţin de un model de creştere, cu slăbiciuni majore. Aici putem evoca dependenţa masivă de importuri şi deficitele externe mari – care nu sunt neapărat rele în măsura în care intrările de capital înseamnă dezvoltarea capacităţii productive. Adică alocarea resurselor să se facă astfel încât să ai o producţie din ce în ce mai mare de bunuri uşor exportabile sau care pot acoperi nevoia internă.

Citește în continuare „Cum să înțelegem criza. Dăianu: „Avem nevoie să înțelegem că interesele naționale precumpănesc””

Din nou despre Mugur Isărescu. Mulți bani de la BNR pentru presă

Subiectul Mugur Isărescu încetează să mai fie unul tabu. Mai mult, sunt voci care susțin că guvernatorul BNR și-a asigurat cu grija imaginea de infailibilitate pe care o poartă cu prestanță în public.

E posibil ca publicitatea oferită cu generozitate către mass media să fi contribuit la imaginea sa imaculată. Banii folosiţi pentru publicitate par pur şi simplu irosiţi, chiar dacă justificarea oficială este că astfel este promovat cursul valutar care poate fi găsit pe toate gardurile, în toate tabloidele şi în orice sediu de bancă. BNR nu are ce să promoveze pentru că nu vinde nimic, dar în schimb are nevoie ca politica sa să nu fie contrazisă chiar dacă la un moment dat cursul valutar este reglat prin sume colosale aruncate pe piaţă. Aici intervine consilierul lui Mugur Isărescu, domnul Adrian Vasilescu, care este colaborator la mai multe publicaţii, unde publică articole ample.

Citește în continuare „Din nou despre Mugur Isărescu. Mulți bani de la BNR pentru presă”

Americanul John și sentimentul zădărniciei. Sau de ce a pierdut Boc bătălia pe Educație

Americanul John nu este un personaj inventat. El chiar a fost la Cluj, înainte și după ce Emil Boc a cîștigat alegerile pentru Primăria Cluj. Am scris atunci despre el și proiectele lui, dar n-am spus încă de ce a plecat John înapoi în America. M-am hotărît să vă relatez acum povestea lui pentru că are sens.

A venit din Statele Unite trimis de o fundație creștină, cu o misiune clară. Să-i ajute pe copiii orfani. John s-a dus la Școala de la Jucu, unde sînt internați orfanii cu dizabilități. Copii abandonați de părinți pentru că erau o povară prea grea pentru ei. De parcă și așa nu le-ar fi fost destul de greu, au rămas și fără părinți.

John a decis să investească banii fundației într-un centru social unde acei orfani nenorociți să poată merge după ce termină școala și trebuie să părăsească căminul de stat, adică, după 18 ani. De obicei se rătăceau pe străzi, cerșind sau se sinucideau. Unul dintre ei s-a spînzurat în timp ce Citește în continuare „Americanul John și sentimentul zădărniciei. Sau de ce a pierdut Boc bătălia pe Educație”

Tinerii cercetători din Transilvania nu cred în dinozauri

UPDATE CCR: Asumarea răspunderii guvernului pe proiectul legii educației este neconstituțională

Ghiciți cine s-a bucurat mai tare la auzul veștii! Senatorul PDL prof. univ. Mihail Hărdău, de la Cluj, care aplauda decizia cot la cot cu colega sa de Senat, doamna Andronescu, cea care, anul trecut, modifica pe ascuns textul legii în drum spre Parlament, unde urma să fie asumată de guvern. Reacția „transpartinică” a celor doi arată cîtă nevoie era de această lege, în formula actuală, nemutilată de universitarii din Parlament. În condiții de constituționalitate, bineînțeles.

Citește în continuare „Tinerii cercetători din Transilvania nu cred în dinozauri”

„Citește și dă mai departe”. Comunicate

N-aș vrea să insist prea mult pe acest subiect, dar mă uimește lipsa de corectitudine în atitudinile publice, mai ales cînd ea vine de la foruri pompoase care trăiesc și se reproduc în mod vicios pe spinarea studenților inocenți. Așadar, reproduc aici un text dintr-o petiție a studenților clujeni trimisă astăzi către presă, în care este atacat proiectul Legii Educației. Dar și articolele de lege care demonstrează că nu e așa cum spun ei.

De ce?

Citește în continuare „„Citește și dă mai departe”. Comunicate”

Laurențiu și Sorin. Au murit ca să salveze un sat?

Doi piloți au murit ieri la amiază, într-un accident aviatic lîngă Cîmpia Turzii. Migul pe care-l conduceau (MIG 21 Lancer, un aparat de zbor care a mai făcut victime în Armata Română) a căzut și, odată cu el, cei doi piloți, într-un lan de porumb. Doar resturile carbonizate se mai văd pe cîmpuri. Aveau 40 de ani, aveau copii. Erau foarte buni, cîte 1300 de ore de zbor și multă experiență, erau foarte exigenți. Așa spun colegii lor.

Și atunci, de ce nu s-au catapultat?

Dacă ar fi făpcut-o, aparatul de zbor ar fi putut să se prăbușească peste casele din sat. Dar au rămas la datorie pînă cînd au văzut coșciugul morții la pămînt. Oamenii de la prima casă din apropiere n-au auzit decît o bufnitură. Dormeau. Cineva a murit pentru ca ei să nu fie treziți din somn.