Categorie: Bloc notes

Alegerile din UBB au pornit cu stîngul. Ce nu e în regulă la un regulament

Pentru universitățile clujene, în această iarnă, se pregătesc schimbări majore. Unele au făcut deja alegeri pentru Senat și funcția de rector, altele abia acum le organizează. Dacă la UMF s-au schimbat rectorii, Constantin Ciuce a fost înlocuit de Alexandru Irimie, la USAMV a fost reales Doru Pamfil, iar celelalte universități se pregătesc de alegeri.

Universitatea Babeș-Bolyai rămîne în centrul interesului, este cea mai mare dar are și cea mai controversată organizare instituțională. Deocamdată, aici s-a stabilit un regulament privind alegerile, el însuși contestat pentru lipsa de rigoare și pentru că lasă loc negocierilor. În plus, nu există un calendar clar al desfășurării alegerilor.
Prin urmare, iată că un membru al actualului Senat atrage atenția asupra neregulilor din regulament.

Aveți mai jos textul argumentat al conferențiarului Bădescu. Să sperăm că universitatea va fi receptivă mesajului său, pentru ca noile alegeri să se desfășoare corect.

Citește mai departe!

Cîteva gînduri despre revoluții. Atenție la cavalerii medievali, istoria se repetă

Eram obișnuiți să-i știm pe cavalerii medievali niște eroi, cruzi, neînfricați, oameni fără inimă. Aflăm astăzi că sufereau îngrozitor, că-și pierdeau pur și simplu mințile și că evul mediu era plin de cavaleri pierduți în negura nebuniei.

„In realitate, scrie un ziar danez, viata cavalerilor a fost plina de mai mult stres decat au avut parte soldatii din epoca moderna. Ei au fost de multe ori lipsiti de somn, epuizati si subnutriti. Ei au dormit in aer liber, fiind expusi la orice vreme.

Vietile lor erau pline de groaza si de masacre, ei ucigand in mod regulat si asistand de multe ori la moartea prietenilor lor. Confruntandu-se cu traume inerente in luptele pe care le purtau, potrivit descifrarii unor texte vechi, cavalerii medievali se luptau cu disperare, cu teama si cu neputinta.”

Chiar în această dimineață, Citește în continuare „Cîteva gînduri despre revoluții. Atenție la cavalerii medievali, istoria se repetă” →

Ce spune un francez despre relația intelectualului urbanizat cu țăranul român. Vezi că are dreptate!

Aseară, la Turnul Croitorilor, antropologul Claude Karnoouh la lansarea cărții sale (Inventarea poporului-națiune. Cronici din Romania și Europa Orientală – 1973-2007, Idea Design & Print) a făcut senzație. Tipul are peste 70 de ani și un stil atît de vivace că-i bagă pe mînecă pe mulți colegi de-ai mei, mult mai tineri.

OK, cartea n-am citit-o încă, dar să vă povestesc ce știu despre ce face profesorul. A studiat, impropriu spus, mai degrabă i-a cunoscut bine, a trăit cu țăranii maramureșeni cam o sută de ani, timp în care noi îi uitasem.

Apoi s-a apucat să scrie despre toate astea și la sfîrșit unii l-au hulit, alții i-au spus că e literatură (și ar fi minunat dacă ar fi așa, cum recunoștea CK), alții i-au zis că nu se pricepe la folclor și, prin urmare, probabil că n-are cum să înțeleagă țăranul român.

Ideea e că omul acesta a înțeles (culmea, și fără a fi folclorist!) cum este țăranul român, ce nu mai poate fi, ce a pierdut și de ce. A înțeles dansînd cu ursul și nu de pe un scaun din bibliotecă, ce rădăcini aveam dacă nu le pierdeam și cum se duce naibii grandoarea sublimă a acelei lumi.

Este un antropolog și radiografiază curat ce vede, după care ne spune verde-n față: țăranul este folosit astăzi, ca și curvele la care te duci, faci sex, te liniștești și te întorci la nevastă, unde duci viața burgheză mai departe.

Citește în continuare „Ce spune un francez despre relația intelectualului urbanizat cu țăranul român. Vezi că are dreptate!” →

Mai alegeți-l și pe Iisus, nu doar pe Barabas, ce naiba!

România a devenit țara în care artiștii se sinucid, iar „parașutele” prosperă. Mălina Olinescu, Madălina Manole, Roxana Briban… au alunecat mai întîi în uitare și apoi în gol. Poate că singurătatea lor a fost de mai multe feluri, dar dacă publicul umplea o parte din ea, poate că femeile acestea s-ar fi ridicat din nou. Fiecare dintre ele au bătut pe la ușile televiziunilor, caselor de discuri, teatrelor. Nu li s-a răspuns. Noi nu avem nicio vină?

Vorbim de o nouă generație, așteptată, în politică, în medicină, în educație, în afaceri. De ce nu vorbim și de o generație așteptată de artiști? Cine sînt ei, cine pot fi ei? Ei bine, ca și în poltică, cei buni nu mai apar, sau n-au apărut încă. Răzbat pe la concursurile tv, în revistele de artă avangardistă sau îi scoate Tatulici de prin te miri ce colțuri ale uitării. Dar o generație așteptată trebuie promovată, ajutată să se impună. Iar acest lucru nu se întîmplă.

Citește mai departe!

Strîns uniți pentru interesul propriu. Cum au decis parlamentarii să-și păstreze soțiile angajate!

Parlamentarii au decis în comisia de statut că este normal să-și poată angaja soțiile și rudele la cabinetele parlamentare și să le plătescă din bugetul statului pentru loialitatea acestora față de ei.

Iată ce spun parlamentarii clujeni despre asta, într-un articol apărut în monitorulcj.ro.

Citește mai departe!

În sfîrșit, cineva explică bugetul de la Educație: Traian Băsescu!

În timpul protestelor studenților de la Facultatea de Istorie, Gazetino atrăgea atenția asupra faptului că Ministerul Educației n-a explicat încă bugetul acestui domeniu, fundamental schimbat ca structură după noua legislație. Comunicatorii de la Educație, dacă sînt pe-acolo, spuneam atunci, se fac vinovați de a nu fi dat răspunsurile necesare în fața opiniei publice.

Nimeni nu a explicat atunci de ce sînt doar 2% în buget pentru Educație. Am presupus, evident, că sînt și alte sume care vin prin primării, că salariile și întreținerea școlilor s-au descentralizat, se distribuie din bugetele locale. Dar Ministerul Educației nu a dat o explicație lămuritoare în acest sens.

Și iată că, după o săptămînă de ezitări, a venit președintele să explice acest lucru, spunînd exact ce semnalam în articolul „Comunicatorii de la Educație dorm, dar nu în aceeași sală cu studenții de la Istorie” (vezi aici!)

Citește mai departe!

De ce presa de blog cîștigă teren. Un experiment care trebuia trăit

După 20 de ani de presă pe la diferite ziare, site-uri, radiouri, adică o presă instituționalizată, ca să zic așa, am trecut și la presa „personalizată”, așa cum este cea de blog. Anul trecut, pe vremea aceasta, a apărut Gazetino. Scrisul pe blog e un fel de „artă pentru artă”, un examen foarte greu, pe care-l trăiești numai dacă vrei. E un experiment pe care-l faci punînd în joc toate resursele tale, nimic altceva.

Jurnalistul de blog se află în situația unui om liber, liber să-și asume el, și nu ziarul sau altă organizație din care el să fie doar o rotiță, propria conduită, informațiile livrate, judecata critică, atitudinea.

Este doar el, cititorii și Dumnezeu.

Citește mai departe!