Categorie: Bloc notes

63 de ani de la discursul care a deschis drumul spre Lună

63 de ani de la discursul care a deschis drumul spre Lună

Astăzi se împlinesc 63 de ani de la un moment care a schimbat pentru totdeauna explorarea spațială. Pe 12 septembrie 1962, la Universitatea Rice din Houston, președintele american John F. Kennedy lansa o provocare epocală: trimiterea unui om pe Lună și întoarcerea sa în siguranță, până la sfârșitul deceniului. A fost actul de naștere al Programului Apollo și începutul unei noi ere pentru umanitate.

Câteva zile mai târziu, pe 20 septembrie, Kennedy surprindea din nou, propunând Uniunii Sovietice – rivalul SUA în „cursa spațială” – o colaborare pentru atingerea acestui obiectiv. Deși refuzată, inițiativa rămâne un moment rar de deschidere diplomatică în plin Război Rece.

Fără parteneriatul sovietic, misiunea Lunii a rămas exclusiv americană. Iar provocarea a fost dusă la capăt: în doar șapte ani, pe 20 iulie 1969, Neil Armstrong și Buzz Aldrin au pășit pe solul selenar, scriind istorie. În anii următori, alți zece astronauți li s-au alăturat, intrând în legendă ca „Cei 12 apostoli ai Lunii”.

Șase misiuni, șase capitole din istorie

  • Apollo 11 (iulie 1969): Armstrong și Aldrin devin primii oameni pe Lună.
  • Apollo 12 (noiembrie 1969): Pete Conrad și Alan Bean demonstrează precizia aselenizării.
  • Apollo 14 (ianuarie 1971): Alan Shepard, la 47 de ani, devine cel mai vârstnic astronaut pe Lună.
  • Apollo 15 (iulie 1971): David Scott și James Irwin folosesc pentru prima dată roverul lunar.
  • Apollo 16 (aprilie 1972): John Young și Charles Duke explorează regiunea montană Descartes Highlands.
  • Apollo 17 (decembrie 1972): Eugene Cernan și geologul Harrison Schmitt marchează ultima aselenizare.

De atunci, timp de 53 de ani, niciun om nu a mai pășit pe Lună. Moștenirea „celor 12 apostoli” rămâne, însă, dovada că un vis îndrăzneț poate deveni realitate. Cu programul Artemis al NASA, care vizează revenirea pe satelitul natural al Pământului, noua generație ar putea asista la apariția unor noi „apostoli” ai explorării spațiale.

Dictatorilor nu le mai lipsește decât nemurirea

Dictatorilor nu le mai lipsește decât nemurirea

Un microfon deschis i-a surprins pe președinții Chinei și Rusiei, Xi Jinping și Vladimir Putin, discutând cu seriozitate despre posibilitatea ca oamenii să trăiască până la 150 de ani sau chiar să atingă nemurirea. Dialogul, captat înaintea paradei militare din Piața Tiananmen și difuzat de televiziunea chineză prin Bloomberg, a scos la iveală un schimb neașteptat de idei între cei doi lideri.

„Odinioară, rar se ajungea la 70 de ani, dar astăzi se spune că la 70 ești încă un copil”, i-ar fi spus Xi lui Putin, prin intermediul traducerii. Replica liderului de la Kremlin nu s-a lăsat așteptată: „Grație dezvoltării biotehnologiei, organele umane pot fi transplantate constant, iar oamenii pot să se simtă tot mai tineri și chiar să atingă nemurirea”. Xi a completat că prognozele sugerează că, în acest secol, va fi posibil ca oamenii să trăiască până la 150 de ani.

În conferința de presă transmisă în direct de televiziunea de stat rusă, Putin a confirmat discuția și a amintit că fostul premier italian Silvio Berlusconi, decedat în 2023, abordase deja tema longevității. „Metodele moderne de tratament și transplanturile de organe alimentează speranța unei vieți active mult prelungite față de ceea ce este astăzi posibil”, a conchis liderul rus.

Ironia situației nu poate fi trecută cu vederea: doi dintre cei mai puternici și controversați lideri ai lumii discută despre nemurire în timp ce lumea reală se confruntă cu probleme existențiale, de la conflicte armate la crize economice și sociale. Poate că, în curând, preocuparea dictatorilor nu va mai fi doar controlul, ci și propria lor eternitate.

Sacra Sindone de la Torino: un document medieval o dezvăluie drept o fraudă clericală

Sacra Sindone de la Torino: un document medieval o dezvăluie drept o fraudă clericală

Un articol recent publicat de Euronews Italia aduce în atenție un studiu care redeschide dezbaterea în jurul celebrei Sacra Sindone de la Torino.

Un document redescoperit, analizat într-o nouă cercetare, oferă o dovadă convingătoare și totodată cea mai veche atestare că giulgiul, considerat timp îndelungat drept pânza funerară a lui Isus Hristos, ar fi de fapt rezultatul unei „fraude clericale”.

Potrivit studiului, publicat în Journal of Medieval History, scrierile teologului francez Nicole Oresme (1325–1382) descriu giulgiul ca pe un fals „evident” și „patentat”, realizat de „oameni ai clerului” în secolul al XII-lea, pentru a atrage ofrande și pelerini.

Relicva, care poartă imaginea palidă a unui bărbat răstignit, a fost venerată timp de secole de către credincioșii catolici și expusă rar în Catedrala San Giovanni Battista din Torino. Totuși, autenticitatea ei a fost contestată în repetate rânduri, inclusiv de autorități ecleziastice.

Această descoperire întărește criticile mai vechi, precum scrisoarea episcopului Pierre d’Arcis din 1389, care de asemenea denunța giulgiul ca pe un fals.

„Ceea ce este remarcabil la Oresme este încercarea lui de a explica fenomene inexplicabile prin rațiune și nu prin interpretări divine sau demonice”, a explicat istoricul Nicolas Sarzeaud, coordonatorul studiului.

Concluzia cercetătorilor este că Sindonea, în ciuda rolului ei central în tradiția catolică, reprezintă un exemplu timpuriu și documentat de „fals clerical”, menit să servească intereselor materiale și spirituale ale epocii medievale.

Maxim Kalașnikov sau cum s-a transformat trompeta Kremlinului în cronicarul prăbușirii

Maxim Kalașnikov sau cum s-a transformat trompeta Kremlinului în cronicarul prăbușirii

În ultimele săptămâni, vocea unuia dintre cei mai vizibili bloggeri militari ruși, Maxim Kalașnikov, a început să sune strident. Patriot declarat, „Z-propagandist” cu ani de experiență în justificarea agresiunii Moscovei, el publică acum texte care seamănă mai degrabă cu avertismente apocaliptice.

Într-o postare de la începutul lui iulie, Kalașnikov scria că Rusia se apropie de „o prăbușire economică” inevitabilă. Compara momentul cu prăbușirile de sistem din trecut, de la Imperiul Țarist la URSS. Mesajul e limpede: războiul prelungit nu mai poate fi susținut, iar efectele se resimt direct în economie și în viața oamenilor.

Nici armata nu scapă. Într-o altă intervenție, bloggerul admitea că soldații sunt lăsați fără echipamente, că răniții zac pe câmpurile de luptă și că logistica e un dezastru. „O mașină de măcinat carne” — așa descrie realitatea de pe front, acolo unde militarii își cumpără singuri hainele și accesoriile de bază.

Și mai șocant: Kalașnikov recunoaște că Ucraina lovește eficient în „creierul” complexului militar rus, eliminând ingineri și specialiști de vârf. O recunoaștere rară, venită chiar din interiorul propagandei.

De la apologia regimului la critica lui, tonul lui Kalașnikov s-a schimbat radical. El avertizează acum că, dacă războiul nu se încheie până la sfârșitul anului, „un val va veni de pe front”, amintind de revoltele soldaților ruși din 1917. Altfel spus, nu doar Ucraina ar putea doborî Rusia, ci chiar propriii ei soldați.

Mesajele lui Maxim Kalașnikov nu sunt simple „postări pe Telegram”. Ele arată fisurile adânci din interiorul frontului și al societății ruse. Când un propagandist oficial ajunge să vorbească de criză, prăbușire și revoltă, semnalul nu mai poate fi ignorat.

Lukașenko, „mesagerul secret” între Trump și Putin: cum vrea liderul din Minsk să facă pace și să-și crească influența

Lukașenko, „mesagerul secret” între Trump și Putin: cum vrea liderul din Minsk să facă pace și să-și crească influența

Aleksandr Lukașenko a deschis porțile palatului prezidențial din Minsk pentru un interviu-maraton de trei ore cu jurnaliștii de la „Time”. Fără cenzură, fără subiecte interzise, liderul belarus a povestit cum a devenit intermediarul discret dintre Donald Trump și Vladimir Putin, cu scopul de a aduce pacea în Ucraina și, nu mai puțin important, de a readuce Belarusul în joc pe scena internațională.

Lukașenko se descrie ca „sfetnicul” lui Putin și omul care poate transmite mesaje direct între Washington și Kremlin. A facilitat întâlniri secrete între emisari ai lui Trump, oficiali americani și reprezentanți ruși, iar mesajul său e clar: Rusia ar fi dispusă să negocieze, chiar dacă bombele încă cad.

Planul său de pace e categoric – Statele Unite ar trebui să recunoască anumite teritorii din sud-estul Ucrainei ca fiind sub control rus, în schimbul unui acord de lungă durată. Lukașenko spune că Putin regretă mersul războiului și că economia rusă e sub presiune serioasă, cu veniturile din petrol și gaze prăbușite cu 28% și trei luni consecutive de scăderi. Printre ideile puse pe masă s-a numărat și un armistițiu aerian, pe care Moscova l-ar accepta dacă Ucraina și-ar opri atacurile.

Liderul autoritar de la Minsk nu a ratat ocazia să critice politica externă americană, acuzându-l pe Trump de inconsecvență, dar recunoscând că îl preferă în fruntea SUA. A spus răspicat că America rămâne o superputere, chiar dacă își spală rufele murdare în public.

Lukașenko vede un summit istoric Trump–Putin, poate chiar cu Zelenski la masă. Pe Trump îl vede demn de un Premiu Nobel pentru Pace. Știe însă că Kievul ar refuza Minsk ca loc de întâlnire, dar susține că ar putea găzdui și organiza totul la milimetru: agendă clară, documente pregătitoare, reguli bătute în cuie.

Mesajul lui e mai mult decât ambițios: Belarus poate fi puntea dintre Est și Vest, locul unde marile puteri își lasă armele la ușă și vorbesc față în față. Rămâne doar de văzut dacă Washingtonul și Kievul vor accepta acest joc și dacă „mesagerul secret” nu este doar un simplu lăudăros.

Raportul SUA despre libertatea presei în România, un tablou cu lumini și umbre

Raportul SUA despre libertatea presei în România, un tablou cu lumini și umbre

România își păstrează, cel puțin până la proba contrară, una dintre cele mai importante garanții ale democrației: libertatea presei. Constituția o protejează, guvernul o respectă, în linii mari, iar jurnaliștii continuă să investigheze și să publice. Dar, potrivit raportului „2024 Country Reports on Human Rights Practices: Romania” al Departamentului de Stat al SUA, între declarațiile de intenții și realitatea din redacții există fisuri vizibile.

Organizațiile media independente și observatorii internaționali au semnalat lipsa de transparență privind proprietatea presei și finanțarea acesteia de către partide politice. În unele cazuri, politica editorială a fost subordonată intereselor patronilor sau formațiunilor politice, ceea ce pune sub semnul întrebării independența reală a conținutului.

Jurnaliștii și ONG-urile reclamă acces restricționat – sau chiar contra cost – la informații de interes public. Contractele, cheltuielile sau licitațiile care implică bani publici, ba chiar și diplomele oficialilor, au fost, uneori, ținute la sertar. În numeroase situații, presa a fost nevoită să dea în judecată ministere, agenții sau autorități locale pentru a obține date care, în mod normal, ar trebui să fie publice.

Raportul notează că unii jurnaliști au fost hărțuiți, amenințați sau acționați în instanță, fie de către autorități, fie de către persoane influente pe care le investigau. Cazul din 18 iulie, când procurorii DIICOT din Caraș-Severin au cerut echipei RISE Project să își dezvăluie sursele, a stârnit un val de solidaritate în breasla presei. Ordinul a fost retras în aceeași zi de DIICOT central, pe motiv de „eroare procedurală”, dar rămâne un exemplu de presiune directă asupra libertății jurnalistice.

Incidente cu ecou internațional

Raportul amintește și cazul activistei civice Angi Șerban, reținută, amprentată și supusă unei percheziții corporale după o postare pe Facebook interpretată de poliție drept „instigare criminală”. Episodul ridică întrebări despre limitele libertății de exprimare și reacția autorităților.

Anul 2024 a fost marcat de o decizie controversată a Curții Constituționale, care a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale, invocând „nereguli multiple” și o pretinsă influență a unei operațiuni rusești pe rețelele sociale. Observatorii independenți au contrazis această interpretare, considerând campania online o inițiativă internă a unui partid românesc. Reluarea turului întâi este programată pentru mai 2025.

Concluzia Departamentului de Stat este că România menține un cadru legal favorabil libertății presei, dar problemele de transparență, presiunile asupra jurnaliștilor și episoadele de intimidare arată că vigilența rămâne esențială. Libertatea de exprimare există, dar trebuie apărată zilnic – în redacții, în instanțe și, uneori, în stradă.

G4Media: „Viața fără ceas”. Omul care își trăiește visul și inspiră multe familii tinere

O călătorie i-a schimbat viața lui Andy Hertz, iar experiența sa a inspirat multe familii. Este convins că România de la țară are viitor și că, în 10-20 de ani, satele vor prinde din nou viață. Spune că „oamenii din sat n-au trăit niciodată mai bine: ai mașină, ai asfalt, ai boiler electric, ai telefon, ai scule, ai o grămadă de lucruri la care nu strămoșii, ci poate părinții noștri sau acuma 15 ani oamenii nu visau”. Află povestea din filmul documentar de mai jos / 12 min.

Articol a apărut în G4Media.ro.