Lumea este atît de vastă că ar trebui să fii tîmpit să te oprești într-un colț al ei și să tot dai cu capul. Limitele ei sînt limitele tale, doar atît.

De ce își fixează cîte unii ținte de care se tot izbesc, habar-n-am! Cînd ar avea atîtea alte lucruri de făcut. Înclin să cred că micimea, mediocritatea ființei este invers proporțională cu pofta ei de putere.

De obicei, războiul mediocrității pentru supremație sfîrșește prost tot pentru ea. Pentru că nu știe unde să se oprească.

Mă uit la duelul puterii în România. E limpede că avem de-a face cu lipsa de limită. Ce nu par a ști unii este că dacă-l împing pe cel singur cu spatele la zid se pot aștepta să lovescă cu o forță teribilă, pe care doar dorința de supraviețuire o dă.

Ni se întîmplă și nouă. Știm asta din viață.