M-au fascinat dintotdeauna podurile. O parabolă pe tema podului a fost şi prima mea proză publicată de Marin Sorescu într-o revistă literară. Aveam 17 ani.

Mai tîrziu podul a devenit de-a dreptul esenţial, trăiam în lumi diferite şi trebuia să trec zilnic dintr-o parte în alta.

Acum mă uit la ele cu duioşie şi le îmbrăţişez ca pe oameni. Podurile au devenit locuri sacre de unde simt şi văd mai bine totul.

Mîine am să plec spre unul dintre ele. Mă aştept să-l găsesc în genunchi, dar îl voi găsi. Am să vă povestesc la întoarcere totul.