Traian Băsescu a cîștigat alegerile și susținerea unei părți importante a României promovînd un spirit al acțiunii, o determinare vecină cu nebunia în a-și urmări obiectivele (ceva rar întîlnit în țara Mioriței!) și o serie de ambiții reformatoare. El promitea să răstoarne vechile structuri oricît deranj ar fi produs, iar asta i-a determinat pe intelectualii comozi să-i delege încîntați traba murdară de curățare a locurilor puturoase.

Doar că lupta lui Traian Băsescu cu structurile s-a dovedit a fi parțială, selectivă, cu obiective minore, pe termen scurt și fără un plan de anvergură. Haotică și ineficientă, încercarea de reformare a sistemului pare să nu mai convingă.

Iată, pot spune românii, descinderile din vămi, arestările de acum un an nu au dus la intrarea noastră în spațiul Schengen. Nu i-au convins pe europeni că vrem să ne păzim bine granițele. Închiderea spitalelor nu a dus la redresarea Sănătății, iar plimbarea peștilor mari pe la DNA s-a lăsat de fiecare dată cu scăparea peștelui din nou în apă.

Nici în plan politic, președintele nu mai pare stăpîn pe situație. Lovitura pe care i-au dat-o cei de la PDL, cînd a dorit un premier tehnocrat și ei i l-au îndesat și mai mult pe gît pe Boc, s-a repetat. A pierdut și meciul cu Lăzăroiu. Și meciul cu Regele Mihai. Acest ultim eșec pare să-l sperie mai tare decît lasă să se vadă. O întreagă urzeală de culise pare să amenințe președinția, iar Traian Băsescu se descoperă tot mai singur.

Nici planurile prezidențiale de lansare a unei Mișcări Populare care să creeze alianțe doar ca să aducă voturi nu seamănă deloc cu avîntul reformator pe care-l promova acum cîțiva ani. Ce s-a ales de reformarea clasei politice pe care o promitea? Coagularea unor ape tulburi ca DD sau Vadim în jurul PDL sub un nou nume, nu poate fi Albă ca Zăpada. Este eșecul ei.

Cum s-a ajuns aici, e o poveste pe care presa românească o deapănă seară de seară. Unii spun cu maximă răutate că, oricum, nu avea statură de președinte, că vorbește neglijent și bea prea mult. Alții spun că era, și el, prizonierul sistemului. Alții îl acuză că se crede Dumnezeu și nu e, firește!

Alții, mai obiectivi un pic recunosc că nici cei din jur nu l-au ajutat.

Iar pustiul de la Cotroceni arată și el, de unde lipsa de resurse, de idei, dar și de forță și încredere a președintelui în obiectivele uitate.

Oricum s-ar fi întîmplat lucrurile, dacă președintele nu schimbă ceva – stilul de lucru, lista generalilor cu care conduce acum „oștirea” și chiar oștirea în sine – dar mai ales, nu-și recapătă ambițiile inițiale, pariul cu țara poate fi pierdut.

PS O veche maximă spune că ești ceea ce vrei să fii. Așadar?