Au fost multe filme bune la TIFF, juriul a decis aseară premianții acestei ediții (vezi aici cine au fost aceștia). Dar dacă am simțit absența cuiva important, atunci chiar că ne-a lipsit Radu Mihăileanu. Un regizor de mare forță, român de origine, aflat în plină glorie. Întîmplător, îmi place la nebunie, are o tehnică de lucru aparte, complexă și cu rădăcini în problemele fundamentale ale omului contemporan. E român, evreu, francez, e un om universal. Dar parcă prea îndepărtat de România. Nu l-am văzut de cîțiva ani la TIFF. O răceală pe care o regret, dar de care poate că nu se face „vinovat”. Anul acesta avea două noutăți, „Concertul” și „La source des femmes”, la TIFF nu a apărut cu nimic.
M-a surprins plăcut să descopăr că actrița Jacqueline Bisset a adus vorba despre Mihăileanu și că a văzut în el cam ce bănuiam și eu. Calea către marele film.
„Singurul regizor care mi-a adus aminte de Roman Polanski este Radu Mihăileanu. L-am văzut lucrând cu Alexei Guskov în «Concertul». Am regăsit precizia lui Roman. Era o scenă care a căzut la montaj. Personajul jucat de Alexei, un dirijor, este beat mort şi cineva îl ajută să se îmbrace cu o jachetă. Iar mâinile lui trebuie să alunece prin mâneci şi să iasă din jachetă într-un anume fel. Mihăileanu a tot tras duble, voia o anumită energie şi să se vadă că este vorba de un dirijor. Atenţia la detaliu! Am adorat-o!” a spus Jacqueline.
P.S: Altfel, TIFF devine tot mai puternic și a reușit să atragă atenția cinematografiei mondiale, dar și a României (ceea ce, între noi fie vorba, a fost cel mai greu). Anul acesta s-a văzut o implicare mai mare a autorităților române. Se simte căldura unei sărbători de provincie, ceea ce-l face mai plăcut, mai interesant. Și mai plin de culoare. Tot mai mulți artiști locali gravitează în jurul festivalului și se afirmă pe lîngă el, îmbogățindu-i sensul. Orașul freamătă o săptămînă, iese din lentoarea lui provincială și totul capătă ritm. Păcat că acest oraș, ca și altele in România, are prea puține sărbători culturale.
Foto: Imagine din „Concertul”

PĂi cu puțin timp în urmă, lumea de pe la noi, din Cluj, exersa reducerea mai multor instituții culturale la una singura, un fel de tocană de legume… Acuma se mulțumesc – autoritățile centrale, de astă dată – numai cu strângerea șurubului cultural și reducerea fondurilor. La teatrul nostru, bunăoară… Trai pe vătrai!