M-am întîlnit cu ei pe dealurile bătute de vânt ale Transilvaniei.

Și ei și noi, umblăm prin lume cu picioarele, cu gândul sau cu inima, ca niște aventurieri ai vieții. Țiganii din noi vor și ei să doarmă sub cerul liber, să cânte, să coacă pâine pe pămînt și să bată fierul muiat în foc. Să trăiești și să pleci mai departe, să lași urme în cenușă și inimile frânte.
Un cîine uitat prin alte ogrăzi și un bănuț căzut din păr. Urme ale trecerii tale, iar mersul e mers mai departe.

Țiganul din noi are dreptate. El merge întotdeauna mai departe, cu femeia lui, copiii, ceaunul, cu viața lui îndesată în căruță. Cu viața și moartea după el.

Trăiești aventura asta în fiecare zi. Te duci și te întorci cu gândul și cu sufletul tău, pline de rămășițele zilei, după ce le-ai umblat pe te miri unde. Ca un altfel de țigan, trăiești periculoasa aventură, aievea. Și de-ar fi să mori.