De cînd nu ați mai auzit o mierlă cîntînd? Aveam una, la casa veche, în centrul orașului. Cînta de pe acoperișul casei lui tanti Luiza. În fiecare dimineață mă trezeam în trilurile ei. Apoi a dispărut și s-a lăsat tăcerea. N-am mai închis fereastra dinspre curte, niciodată. Doar-doar o veni. Ea nu a mai venit, iar noi am plecat de acolo.
Le mai ascult uneori. Le-am prins într-un tufiș spre Rîu de Mori, în Țara Hațegului, pe drumul lui Jules Verne. Eram cu un Mercedes galben. L-am oprit în buza rîului și-am ascultat mierlele pînă cînd soarele de iarnă era să dea în partea-ailaltă.
Sînt păsări ciudate. Uneori cred că sînt niște sinucigașe. Au îndrăzneala de a veni în marile orașe, se așează pe streșini, la balcoane și cîntă. Cîntă ca și cum ar fi singure pe pămînt, noi n-am mișuna pe lîngă ziduri, aerul n-ar mirosi a benzină și cerul n-ar fi împînzit cu cabluri. Cîntă ca nebunele.
Într-un oraș din Italia, vecinii unor mierle au raportat la poliție că păsările învățaseră să cînte ca sirenele salvărilor. De atîta ascultat cum țipă păsăroaiele de tablă, mierla de oraș s-a luat după ele. Le imita perfect iar oamenii nu mai puteau dormi nopțile din cauza lor. Făceau atît de urît, de înspăimîntător, încît a trebuit să le împuște.
Au încercat să se adapteze și n-a fost bine.
Într-un oraș din Arkansas, astăzi de dimineață, locuitorii au găsit curțile și străzile pline de mierle moarte. Asta s-a întîmplat: au căzut din cer, pur și simplu, cu miile. O ploaie de păsări, înfrînte din nou, de oraș. De data aceasta se pare că au fost ucise de focurile de artificii.
Le-au adunat pe fărașe, le-au pus în saci de plastic și le vor duce la crematoriu. În locul acela, atunci, mierlele nu aveau ce căuta.
Asta se va întîmpla pînă într-o zi cînd mierlele vor înțelege și ele, ca unii dintre noi, că sînt locuri unde pur și simplu nu poți trăi. Nu sînt pentru tine.
UPDATE: Potrivit serviciilor veterinare oficiale ale statului Arkansas, păsările care au căzut în prima zi a anului au murit de spaima de artificii. „Acum suntem aproape siguri că este vorba despre o traumă care a cauzat moartea lor”, a declarat oficialul veterinar, preluat de Mediafax.
Gazetino 
Păsările nu sălăşluiesc doar în locuri sfinte şi curăţate / nealterate de mizeriile „civilizaţionale” dar cu miasmă cam anticristică, săvârşite spre idoctrinarea cu d ale utopiei acestei lumi de cele mai multe ori prea lumeşti;
Ţinutul Ţării Haţegului – unde aflaţi fie Mănăstirea Prislop, unde a rămas Părintele Arsenie Boca, fie Mănăstirea Colţ, de unde mulţi au ieşit mântuiţi, străjuită de cetatea Colţ din Carpaţi – este unul încă binecuvântat cu prezenţa păsărilor şi a trilurilor or susurul apelor de munte, de multe ori unice, este unul străjuit prin a munţilor Retezat pavăză şi este unul mereu întru dreapta alegere a paşilor credincioşiei spre „Calea către Împărăţie” tocmai prin lumina ceai adevărată a duhovnicilor şi sfinţilor Ardealului trăitori pe aceste meleaguri ale „Ţării Haţegului”…
din nou la Iaşi, undeva lângă Casa Dosoftei am auzit într o zi de zori în decembrie dintru început a anului trecut aceleaşi triluri şi vă mărturisesc mai vesele ca niciodată ale păsărelelor…
din nou amu ceva vreme, nainte vremilor înstrăinării lumii de cele Sfinte Taine – prin lumescul prea lumescului de azi – pe când mergeam cu bunicii să lucrăm ţarina în lunca Streiului, undeva lângă Bretea Română, eram mereu însoţiţi de ciocârlii care nu se tem de paşii ţăranilor către munca din câmp şi nici că se compară o altă bucurie când în vreme ce tu îţi lucrezi ţarina în văzduh să se înalţe şi să ţi cânte ciocârlia…
Păsările de azi sunt cele care mereu vin şi trec pe deasupra oraşelor şi mai apoi unele se şi opresc iar dacă nu suportă furiile „civilizaţionale” şi dacă nu pot să bucure auzul inimii omului rătăcitor deprins printre zgomotele „lumescului prea lumesc” şi dacă nu pot să rămână spre un memento al ţinutului de unde vin către a noastră clipă de linişte, ele triste fiind mor sau sunt strivite de ale lumii prea lumeştilor împătimiri atunci când nu părăsesc locul omului tot mai însingurat sau locul babeloniilor&babilonice ale lumii, tot mai înrăite…
Dacă măcar am şti că acestea poate mai vin să ne şi poarte poate rugile spre Dumnezeu nu le am mai alunga DAR nici rugi nu mai au a culege dinspre inimile oamenilor şi atunci cum să nu piară, cum să nu fie în vilegiatură, cum să nu rămână atât de puţin printre noi, oamenii lumeştilor împătimiri prea lumescului ţel efemer…
http://fanu.wordpress.com/2010/12/10/aproapelui-meu-iasi-departele-meu-tel-mereu/
i like it