Îi dau perfectă dreptate lui Mihai Tatulici atunci cînd spune că presa are o mare vină în a fi ignorat valorile României. Dincolo de faptul că ele sînt rare, au fost și umbrite de umplutura mîloasă care s-a deversat peste noi.
Dar dacă pornim de la observația că oamenii de știință, experții în general, sînt absenți din spațiul public românesc, e bine să ne întrebăm și de ce?
Lumea se judecă adesea impresionist, iar expertul i-a întors spatele, într-un fel de țîfnă supărăcioasă. Nici el nu e dispus la dialog, nici el nu deschide ușa. Din cînd în cînd, tot într-un fel de țîfnă de breaslă, se dau demonstrativ premii, se gratulează valorile. Dar relația nu este una normală, fluidă, continuă, de la om care creează, la om care receptează. Undeva se fracturează, bucăți bucăți, greu de lipit în ceva coerent. Iar mesajul se pierde în fracturile acestea, el nu mai are consistență. Publicul rămîne în memorie cu o frază pe care a spus-o Malița sau Dan Enescu la o festivitate și atît. Între cei care știu ce spun și restul lumii se așează, din nou, tăcere.
Am încercat de multe ori să intru în laboratorul omului de știință și să extrag de acolo datele cu care să fundamentez radiografia unui fenomen, făcută jurnalistic, la fața locului. Dacă citiți reportajele mele (volumul „Conspirația oamenilor liberi/ 40 de călătorii în căutarea unui drum”), veți vedea că în ciuda unei impresii poetice pe care o dau, ele conțin aproape de fiecare dată părerea specialistului în chestiunea abordată.
Însă, vreau să vă mărturisesc că relația om de știință-presă este aproape ca și inexistentă din motive care țin de ambele părți.
1. Presa e prea grăbită să ardă subiectele. Ziua nu are decît 24 de ore! Pînă să găsești tu specialistul, altul ți-a luat-o înainte și ai pierdut subiectul.
2. Din aceeași grabă sau din lipsă de pregătire jurnalistul nu digeră subiectul, nu-i înțelege pe deplin implicațiile. Îl percepe simplist și-l dă mai departe simplist.
3. Ciocnirea dintre limbaje scoate scîntei. Omul de știință are un fel de a ține prea mult la ștaiful lui și o face în primul rînd prin limbaj. Cei de la noi, mult, mult mai mult decît cei din Occident, folosesc doar termenii specifici, nu fac analogii, comparații, metafore. Nu ajută înțelegerea, nu au o variantă populară a mesajului lor.
4. Oamenii de știință se tem că jurnalistul nu înțelege ce spune el și jurnalistul se teme că celălalt vorbește o păsărească ce îi va omorî ratingul subiectului. Că dialogul e imposibil și e doar pierdere de vreme. Specialistul se uită de sus la jurnalistul ignorant, iar jurnalistul se uită disprețuitor la handicapul de comunicare al savantului.
5. Mai sînt și oameni de știință care se supra-apreciază ca imagine și care refuză dialogul cu jurnaliști de la publicații de masă. Deși nu-și dau seama, o discuție despre cel mai mare laser din lume, de exemplu, făcută cu mintea deschisă în ziarul Libertatea ar fi utilă. Știința trebuie să iasă din granițele castei ei.
Și iată de ce jurnalistul ajunge să șteargă numărul de telefon al specialistului, iar specialistul închide bine ușa în urma lui.
P.S.: Academia Română a publicat propunerile pentru premiile de anul acesta. Am remarcat printre titluri, lucrări care studiază declinul României. Și cel economic, dar și cel de pămînt. Cercetări despre cum alunecăm la vale, la propriu și la figurat. Iată că avem acum și dovada științifică a impresiei noastre că ceva se întîmplă.
Lucrarea: „Orașele mono-industriale din România – între industrializare forțată și declin economic”, autor: Bianca Dumitrescu este propusă pentru premiul Simion Mehedinți, iar „Degradarea terenurilor agricole prin ravene şi alunecări de teren-studii de caz în Podișul Bârladului”, autori : Cosmin Hurjui, Dumitru Nistor, Gabriel Petrovici este propusă pentru premiul Ion Ionescu de la Brad. Măcar să se aleagă cineva cu ceva din toate pierderile astea!
Gazetino 
Draga Ruxandra,
Eu chiar vreau sa-mi raspunzi la acest mesaj. Fac parte dintre aceia care incita la dialog de muuuuulte decenii (sunt un opzecist optimist), respectiv am propus in 1972 instituirea dialogului intre cercetatori si criticii specializati pe „stiinta” in ideea de a peria productia „STIINTIFICA” de impostuta si facatura. (Cred ca acuma e mai clar de ce pun mereu „stiinta” in ghilimele…). Ca sa reiau un truism cu tenta de generalizare, nici „stiinta” nu mai e ce a fost… Si aici ii dau dreptate americanului John Horgan care a scris The End of Science. Din titlul tau, am retinut nuanta peiorativa (si subscriu): (mai) „savantule”. Personal nu mai folosesc cuvantul „stiinta”. Este un cuvant compromis si care compromite…. Vreau sa discutam acest aspect cu cei interesati. Intamplator am in mana mai multe atribute care ma califica pentru acest dialog: predau metodologii de cercetare (disciplina emfatic si prosteste denumita „Metodologia cercetarii stiintifice”), sunt cercetator profesionist, sunt ziarist profesionist si editez revista ETC (Economy Transdisciplinarity Cognition) http://www.ugb.ro/etc Cred ca punctul de plecare in discutia noastra ar fi legat de statutul si utilitatea cercetarii, de educatia pentru cercetare si valorificarea rezultatelor cercetarii. Chiar ii rog pe colegii interesati sa intervina sa sa/mi scrie personal la liviusdrugus@yahoo.com. Doamne ajuta si Hai la treaba!
Multumesc pentru mesaj, Liviu. Am sa citesc si am sa-ti scriu.
Ai dreptate să fii furios, sintem cam autisti. Ideea e ca așa, în general, sună propagandistic și neverosimil să promovăm știința!
Nu știu dacă gîndesc bine, dar am experimentat si am văzut că dacă o faci cu talent, pe anumite subiecte, de interes la momentul respectiv, poți să introduci cu succes savantul acolo unde este nevoie de el. Nu putem duce publicul în laboratoare. Dar putem să-i scoatem pe savanți la o cafea. Unde să povestim despre ce se întîmplă azi în jurul nostru. Pentru început.
OK, thnx, dialogul pare sa inceapa…. Ma bucur ca m-ai (sur)prins. Da, sunt furios!… Dar vreau sa discutam si calm si la obiect. Eu nu vreau sa promovam stiinta…. vreau doar sa promovam gandirea critica, sa stimulam imaginatia si combinatorica, sa nu mai tocam miliarde pe proiecte subinfantile si generatoare de false valori. („Ai auzit, a prins un contract de zece mii de euro?”… Iar dupa, doi trei ani, din acel proiect nu se mai aude nimic… cel mult se adauga la CV si la dosarul de promovare: am fost director de grant….). Asadar, chestiunea e deopotriva morala, economica si politica…. Vreau sa le discutam concomitent, sa oferim si solutii, adica sa gandim impreuna… Turnul de fildes al savantului neinteles si neconectat social este demult la muzeu, dar unii il mai promoveaza. M-am bucurat si eu ca Gala nr 6 a debutat cu doi cercetatori romani de marca (nu doi savanti, asta suna urat,….). Spuneai ca avem putine valori… Cam asa e, dar valoarea este data de raritate… Unicitatea cercetarilor (si a rezultatelor!) lor i-a facut celebri. Daca telocelulele ar fi fost descoperite in cadrul unei Daciade nationale in care fiecare contribuia cu cate ceva, evident nu ar mai fi vorba despre valoare, ci doar de un rezultat bun, dorit si gasit. Fara tam tam si fara premii de gala… Asta nu inseamna ca nu ii dau dreptate colegului meu Tatulici sa clameze lipsa de vizibilitate a cercetarilor si a rezultatelor de prestigiu pe care le avem…. Popularizarea rezultatelor (corecta, decenta, echilibrata fara a face din bietul cercetator un semizeu…) este foarte necesara. De aceea prefer sa nu-i mai numim savanti pe bietii cautatori de noutate. In fond, daca si gunoierii nu se mai numesc gunoieri ci „operatori de mediu”, de ce ar mai trebui sa-i numim pe scormonitorii prin tenebrele realitatii savanti, oameni de stiinta sau genii…
Liviu, mie termenul de savant îmi place la nebunie. Cînd îl rostesc îl și văd pe Eistein cel frumos, destept și rebel. Nu e nicio pb cu termenul, cred eu, ci cu relația noastră cu oamenii de știință, cu lipsa noastră de relație și de comunicare.
In plus, ai mare, mare dreptate în ceea ce privește infantilismul unor lucrări de cercetare și goana după bani. Am remarac si eu fenomenul. Se pare ca noi ne înțelegem de minune. Mai ai si alti colegi ? 🙂
Ruxandra, cu putina imaginatie poti sa ma numesti si pe mine „savant”: chipes sunt, rebel sunt, smart sunt…. ): Am colegi la fel de frumosi, destepti si rebeli in EDU-CER al carui membru fondator sunt… Einstein ul nostru este dl matematician Stefan Vlaston… Dupa cum vezi sunt in cautare de medii de dialog, nu atat sa-mi promovez ideile cat sa ma lamuresc cum stau lucrurile (vezi si motto ul de pe site ul meu). Evident, daca iti plac savantii, atunci spune-le asa… Eu ii voi numi simplu: cercetatori/ cautatori/ investigatori/ detectivi etc… Un detectiv pe care l-am indragit recent este Ioana Parvulescu (din cartea ei intitulata Cartea intrebarilor aparuta la Humanitas si devorata intr-o noapte). Ar mai fi si denumirea de „ganditor”. Pana la urma toti gandesc, cu deosebirea ca unii gandesc profund, repede si conexat, altii nu… Scoala este cauza prima a calitatii ganditorilor nostri… Cand vad ceva rau in juru/mi ma intreb ce fel de profesori a avut X sau Y …. Alti colegi cu care am dialoguri interesante sunt imprastiati prin lumea larga… Dar eu tot caut, caut… Un coleg de dialog se numeste Basarab Nicolescu (transdisciplinaritate), altul Florin Munteanu (complexitate)… ETC. Si eu caut tineri de viitor… Ai pagina personala? Cred ca putem dialoga mai bine daca stiu mai multe despre tine. Eu sunt o carte deschisa…. http://www.liviudrugus.ro Ai idee unde as mai putea publica opiniile mele (recunosc, cam dure…. vezi rubrica Recenzii din site ul meu)….?
Imi palc oamenii, dar acolo era o glumă.Domnul Vlaston este un prieten comun în acest caz. Despre mine nu sint multe de spus. 🙂
Ruxandra,
Inteleg ca preferi anonimatul, dar orisicat… Modestia e buna si ea, dar si mie imi plac oa(wo)men ii. Insa dincolo de placeri, cum imbunatatim comunicarea dintre cercetatorii (cu adevarat) cautatori si aflatorii cititori? Cine, ce si cat ar castiga din aceasta diseminare a rezultatelor cercetarii? Pentru unii, singura cercetare adevarata este fizica sau chimia (cel mult biologia si medicina). Pentru altii, nici macar economia si managementul nu raspund canoanelor unei cunoasteri riguroase, previzibile si … „stiintifice”. In schimb, apar in fiecare zi noi stiinte, noi catedre si facultati, noi masterate pe cele mai fanteziste felii de cunoastere…. De ex ultima stiinta aparuta de care am aflat este psihocardiologia. Probabil ca va fi introdusa la medicina, in anul VII sau VIII sau in anul XIII de master…. Oare nu poate stopa nimeni nebunia expansiunii fara limite a „stiintei”?… Oricum, pe parcursul dialogului dintre noi am lansat mai multe intrebari, asa ca mai astept si niste raspunsuri… Alfel, dialogul nu prea e dialog.