Ziua a început cu vestea unei morţi. A venit pe neaşteptate, a spart lumina dimineţii, ca de sticlă în mii de cioburi şi pînă seara gîndul omului viu n-a făcut altceva decît să se tot înnoade în jurul ei. Moartea are gust, miros, are voci şi o putere anume de a te ridica deasupra lucrurilor.

În faţa morţii afli cît de preţios era omul pe care n-ai sa-l mai vezi niciodată. Gîndul că n-ai să-i mai poţi spune niciodată nimic, te doboară.

Citeşte mai departe!