Am văzut un măr ca ăsta la Șinteu, într-o iarnă afurisită. Rămâsese prins sub zăpezi, cu fructele pe el, așa, ca oamenii încremeniți sub lava vulcanului, la Pompei, cu copiii de mână și râsul pe buze.
E frumos, dar îți dă frisoane: zăpada e ca moartea, te poate prinde cu fructele neculese!
De trei zile încoace, mama e cu ochii pe geam. Ne sună dimineața și ne spune: mamă, a nins toată noaptea, ninge și acum. Ne sună seara și ne spune, mamă, a nins toată ziua, ninge și acum. Zici că s-a spart cerul! Ninge parcă plouă, cu fulgi mari, se așează straturi, văzînd cu ochii. Pe brîul de la fîntînă s-a așezat cam de-o jumate de metru, numai de cînd a fost ea la apă. Prin curte, îi trece de brîu. În fiecare zi a făcut pîrtie spre fîntînă și găini. Nu le-a mai dat drumul din cotețe, acolo le-a pus grăunțe și apă caldă de cînd a început prăpădul.
Ziua își aduce lemne din șopru și le așează la ușă, să-i fie aproape. Arde cam de trei ori mai multe ca în iernile obișnuite. Dacă nu aduceam lemne verzi din pădure, înainte de Crăciun și nu i le tăia Dan cu drujba, nu avea destule. Pentru că lemnele uscate, ne spune ea, trec repede, ard ca gazul. Dar așa, mai bagă și verzi și țin flacără peste noapte. Dar dacă nu aduceam și ne lăsam în nădejdea că ajung, ca și în alte ierni? Și nu le-am adus pentru că am presimțit iarnă grea, dar așa s-a nimerit, am adus pentru crucile lui tata și au mai rămas.
Gazetino 