Iar a erupt Etna. Cum e viața pe munte și la poalele lui

Această prezentare necesită JavaScript.

Negreșit, să te plimbi pe Etna pare un nonsens. Însă mie mi s-a părut cea mai cu sens călătorie.

Fumegă tot timpul, iar din cînd în cînd erupe de-a binelea și lava o ia la vale. Azi noapte a curs pe tot versantul estic.

Cînd e liniștit vulcanul, oamenii dau să-l vadă și să-i simtă de aproape nările pufăinde. Nu e un munte propriu-zis și, cînd îl vezi, îți dai seama că lumea nu s-a putu face pe de-a-ntregul în șapte zile. Probabil că Dumnezeu mai face și acum la ea.
Citește în continuare „Iar a erupt Etna. Cum e viața pe munte și la poalele lui”

De pe vulcanul Etna. Fără să știu ce urmează

Lumea văzută de pe EtnaAzi dimineață m-am trezit cu miros de cenușă și zgură pe buze. O senzație vie, că sînt din nou, de data aceasta înțelegînd și mai bine de ce, pe muntele Etna.

Acolo am înțeles ce înseamnă să trăiești fiecare zi ca și cum ar fi ultima.

Cu ochii pe mormanul de zgură din care se ițesc fire de iarbă, reașezi frumos și senin prioritățile. Asprimea și urîțenia locului ar fi putut să mă sperie, dar o căldură inexplicabilă mi-a muiat sufletul și am înțeles cît de puțin contează ce am lăsat jos.

Etna este o provocare. Acolo moartea are 2500 de metri altitudine și se întinde cît vezi cu ochii. Are un fuior roșu, de vietate în miezul trupului mort și te așteaptă să vezi cu ochii tăi cît de mărunt ești. Și cît de mare, dacă poți coborî de pe Etna și să o iei de la capăt, luni dimineața. Eu nu știu dacă pot.