În noapte, în pădure și în biserică mă simt singură cu tine, Doamne. Nu e nevoie să-ți spun nimic deși te-aș aștepta să zici tu ceva. Îți amintești desigur, pădurea de fagi, umedă și întunecoasă unde am înțeles cît de bine cresc lemnele din trupurile noastre. Cît de măreață e catedrala ta de crengi și cît de muritori-nemuritori sîntem noi, prin ea. Citește în continuare „Pădurea din catedrală. Cum au crescut copaci din carnea noastră”
Etichetă: video
Paul Pintea. Cum poate corecta mass-media slăbiciunile unui sistem
După articolul din Gazetino care prezenta cazul Paul Pintea, iată că și Televiziunea Română a preluat subiectul și a ajuns la jurnalul principal de știri de la TVR 1. Bravo Cosmina Pop, mulțumim!
În urma reportajului, un telespectator a anunțat că vrea să-i ofere un loc de muncă lui Paul iar alți doi cititori ai site-ului Gazetino și-au exprimat dorința de a-l ajuta cu donații. Le mulțumim și vă vom ține la curent.
Veți vedea din filmul de mai jos că Debora vrea să se facă ziaristă cînd va fi mare ca să ajute oamenii! Nu este chiar ce face de obicei un jurnalist, dar putem înțelege ușor de ce fetița crede asta!
Pe țărmul nostru, astăzi plouă
Ulise nu a putut uita Ithaca pentru că Ithaca era în el. S-a întors la țărmul lui, pentru că țărmul acela era el însuși. Nu ne întoarcem la țărmurile noastre din vreo datorie oarecare, ci pentru că sînt parte din noi. Și trecut și viitor, și apă și aer, e lumea așa cum o știm. Citește în continuare „Pe țărmul nostru, astăzi plouă”
Casele mor ca oamenii
Le-ați văzut șubrezite la colțuri, cu tencuiala cojită, răni ale cărnii lor de pământ. Găuri în loc de ochi și cîte un stîlp, șchiopătînd.
Te uită la o casă murind și vezi cum sufletul ei iese ușor, pe horn. Se reazemă o vreme pe piciorul bun, apoi se huroaie sub povara unei ploi de primăvară. Casa în care dormeau liniștite cîteva suflete ieri, astăzi e un morman de pietre, ca un mormînt.
Învăluite de tăcere se lasă uitate și casele sașilor și casele vechi din Roșia Montană sau din Abrud. În locul lor apar cutiuțe șablon, cu ziduri vopsite țipător și balustrade de inox. Seamănă unele cu altele, parcă ar fi scoase din același copiator, de pe holul de la Arhitectură. Casele ca și oamenii, frunzele sau vrăbiile, sînt frumoase doar dacă au viața lor, unică.
Cutreierînd Transilvania, în drumurile mele am lăsat de o parte case, de alta oameni care nu se mai iubesc.
Casa din vis e o moară de vînt. Veniți să o vedeți
Am povestit cu un expert în energie. Plănuia un parc eolian pe munții din Ardeal. A măsurat și calculat, a umblat prin Bărăgan și pe malurile mării, a ajuns la concluzia că morile lui pot trăi doar în buza apei, la șes.
A adus una și la munte, a pus-o pe marginea drumului, înfiptă ca o troiță. De cîte ori treci pe lîngă ea, îți vine să te închini.
Citește în continuare „Casa din vis e o moară de vînt. Veniți să o vedeți”
Miracolul. Sau ce-l pune pe om în mișcare
Undeva, în țara Galilor, lîngă Cardiff, la 1917 era o colină. Într-o zi sosește un englez să cartografieze zona. Galezii îi spun că ei au acolo un munte. Englezul măsoară și nu iese de munte, iese de colină! Galezii se adună seara la cîrciumă și stabilesc. Noapte de noapte vor urca pămînt și piatră pe colina lor pînă se face de munte! Cu mic cu mare, preot și femeie, copil și bărbat, cară pămînt cu sacii, cu mîinile, cu gălețile. Pe topograf îl rețin cu șmecherii, îl duc cu zăhărelul ziua, iar noaptea își umflă colina cu truda lor, pînă la dimensiunea cerută de geografie.
Citește în continuare „Miracolul. Sau ce-l pune pe om în mișcare”
În lungile nopți de iarnă, amintește-ți cîmpurile de aur
Trebuie să-ți povestesc despre ele. Cîmpurile de aur se întind de-a lungul Dunării, ar fi trebuit să le vedem vară de vară. Cititorule, nu e ceva mai frumos decît cîmpurile noastre de aur, deșirate pe spinarea pămîntului, în susul și în josul fluviului!
Ții minte mirosul lor sălbatic, de ierburi coapte, de căldură și soare? Ții minte culoarea cerului și liniștea întinderii?
Citește în continuare „În lungile nopți de iarnă, amintește-ți cîmpurile de aur”
Gazetino 