În noapte, în pădure și în biserică mă simt singură cu tine, Doamne. Nu e nevoie să-ți spun nimic deși te-aș aștepta să zici tu ceva. Îți amintești desigur, pădurea de fagi, umedă și întunecoasă unde am înțeles cît de bine cresc lemnele din trupurile noastre. Cît de măreață e catedrala ta de crengi și cît de muritori-nemuritori sîntem noi, prin ea. Citește în continuare „Pădurea din catedrală. Cum au crescut copaci din carnea noastră”
Etichetă: vangelis
Ești singurul care poate
În jocul tău cu lumea, cîștigi dacă ai mai multe cărți pe mînecă. Mai multe cărți. Resurse de oxigen pentru momentele H. Cînd esti gata să te pierzi, îți amintești de cartea ta, ascunsă sub învelișul de piele, acolo unde spun unii, e miezul. O umbră de amintire, un sentiment, un vis. E cartea ta, o scoți zîmbind, la lumină și jocul începe iar. Și iar.
Pînă la urmă, fir-ar să fie, ești inepuizabil. Te poți rostogoli într-o clipă peste toate povîrnișurile lumii să-i umpli, cu preaplinul tău, crăpăturile. Ești singurul care poate.
Gazetino 