După-amiezele de toamnă, cînd cerul se lăsa jos de tot și pomii păreau grei, ca de lut, iar drumul întunecat pe sub ei, un drum de pîslă, mă ascundeam în spatele carului și mă lăsam purtată pe cîmpurile apăsătoare. Nu înțelegeam de ce are omul putere să respire și să meargă mai departe. Mai tîrziu m-a cuprins aceeași teamă și același gust coclit al spaimei într-un mare oraș,cu străzi pustii, în fața unui bloc părăsit, cu găuri în loc de ferestre. Prin care șuiera vîntul. Pustiul lui, maiestuos și afumat pe la colțuri, un schelet rămas în picioare.
Citește în continuare „Ai grijă de cîinele și de iubita ta” →