Etichetă: universitati

De ce avem multe doctorate și puțin progres

De ce avem multe doctorate și puțin progres

„România are, dintre toate ţările Europei, cel mai mare număr de doctori la milionul de locuitori”, atrăgea atenția Solomon Marcus. Statisticile confirmă acest lucru. Dacă media în Europa este de 200 de doctorate la milionul de locuitori, România are 251 de doctorate, plasându-se peste Franța sau Marea Britanie. În același timp, țara noastră se situează în coada clasamentului privind indicatorul de inovare, iar nivelul de dezvoltare și progres al societății este mult sub nivelul celorlalte țări.

Atunci, cum se explică faptul că suntem în topul clasamentului ca număr de titluri academice și în coada statisticilor privind nivelul de dezvoltare? Ce anume a făcut să explodeze „industria de doctorate” și cum s-a ajuns la un nivel aproape generalizat de precaritate și plagiat în rândul producției intelectuale, cea care ar trebui să tragă după ea națiunea, să aducă plus de cunoaștere și progres? Cum de nu s-au produs soluții la problemele atât de numeroase ale societății românești dacă fabricile de intelectuali produceau atât de multă cultură, în sensul larg al termenului? Cum de nu s-a creat o piață a cererii și ofertei de idei dacă nevoile sunt uriașe și producția intelectuală la fel?

Dincolo de aprecierile generalizante și caracteriale care țin de mentalități și comportamente naționale, fenomenul are cauze concrete, care țin de strategii și practici curente din universități și societate.

Cu alte cuvinte, cohorta de doctori în științe, mai mare decât în orice altă țară europeană, n-a apărut din senin și nici multele teze plagiate sau slabe n-au apărut fără niște cauze reale despre care aproape nimeni nu vorbește. Degeaba țipăm în spațiul public că am prins încă un plagiator dacă nu mergem la fundamentul greșelilor de gestionare a fenomenului. Iar întreținerea fenomenului și continuarea minciunii scade și puțina încredere în intelectualitate, în producția de știință a națiunii, ceea ce face și mai imposibil de atât, apariția unei piețe a ideilor și contribuția la progresul societății. Cine i-ar comanda studii și cercetări, analize și soluții unei universități dovedită că a acordat titluri de doctori pentru lucrări plagiate și lucrări slabe? Ce încredere mai are societatea în expertiza și onestitatea mediului academic? Citește în continuare „De ce avem multe doctorate și puțin progres” →

Început de an universitar. Ce e nou și ce ar putea fi altfel

Nici nu ne dăm seama acum cît de mare a fost zguduitura pentru universitățile românești cînd elevii n-au mai trecut toți, bacalaureatul. Li s-au înjumătățit „efectivele”, banii, speranțele. Anul acesta se va merge relativ normal mai departe. Sigur, nu doar selecția studenților era problema învățămîntului superior, dar e un început. Spun că nu realizăm încă ce înseamnă asta pentru că n-am știut niciodată cam ce se întîmplă în universități, mediul era ca o cutie neagră a educației românești. La adăpostul autonomiei s-au făcut tot felul de mizerii, pe care nu le-ai fi crezut posibile într-o lume cultivată.

Ce s-a întîmplat la Universitatea București în cazul semnalat de Gabriel Liiceanu este o dovadă că mizeria asta nebănuită de noi colcăia acolo de multă vreme, dar acum răzbarte, s-a fîsîit cutia neagră!

În plus, propunerile doamnei Andronescu de a face un an universitar pentru cei care n-au luat Bacul dezvăluie adevăratul scop al rectorilor-politicieni din România: să aibă cît mai mulți cursanți pentru a primi cît mai mulți bani. Faptul că au pus pe tapet subiectul acum este o tîmpenie în general și una în particular, o tîmpenie politică.

Citește mai departe!

Ce scuze caută universităţile, pentru dezastrul ce le aşteaptă: scăderea demografică!

Universităţile clujene au emis deja în eter o scuză pentru ce va urma: la anul vor avea mai puţini studenţi din cauza scăderii demografice! Negreşit că şi scăderea demografică este o cauză, dar bacalaureatul de anul acesta o trece în plan secundar, în mod cert. Numărul elevilor cu bacalaureat, care pot urma o facultate, este în prezent la jumătate faţă de cel de anul trecut. Iar aceasta este cauza principală a scăderii numărului de studenţă în anul universitar ce urmează.

Scăderea demografică se suprapune cu căderea bacalaureatului, dar nu este nici pe departe cauza înjumătăţirii populaţiei universitare. De ce au nevoie universitarii de astfel de scuze?

Citeşte mai departe!

Raporturile feudale în universități. Tema lansată de Gazetino a ajuns subiect de dezbatere în media

Dezvăluirea privind veniturile profesorilor universitari a produs mare iritare în mediul academic și nu numai. Ca urmare, se încearcă disimularea raporturilor feudale din universități în spatele unei minciuni. Și anume că diferența de venituri ar fi justificată de competența științifică.

Iată de ce nu este așa.

Din tabelul de mai jos, vedeți care este raportul civilizat dintre veniturile unui șef și ale executantului într-un proiect de formare profesională de tip european. Ba mai mult, vedeți că sumele invocate ca fiind provenite din proiecte de cercetare, nu pot fi atît de mari încît să justifice cîștigurile colosale ale seniorilor din universități, așa cum au fost ele dezvăluite.

Citește în continuare „Raporturile feudale în universități. Tema lansată de Gazetino a ajuns subiect de dezbatere în media” →

Paradoxul universităților din România: salarii colosale, rezultate submediocre

Nicio universitate din România nu se află în Top 500 universități din lume. În privința calității, a performanțelor, sistemul universitar de la noi nu a dovedit că se poate ridica nici la nivelul celor din Europa. Nu avem absolvenți de top și nici absolvenți cu succes de piață. Unul din doi tineri care termină o facultate intră direct în șomaj.

Avem însă salarii ale profesorilor ajunși în vîrful piramidei universitare mai mari decît ale multora din Europa. Ele sfidează rezultatele actului de învățămînt, dar și legile țării, pentru că o parte nu s-au făcut publice niciodată. Salariile acestea Citește în continuare „Paradoxul universităților din România: salarii colosale, rezultate submediocre” →

Copil al străzii, ajuns în Parlament. Mănîncă bătaie?

Motto:

În anii 90 România avea un brand. Era cunoscută în lume ca țara copiilor străzii. A orfelinatelor mizere. A mamelor fără suflet, în stare să-și arunce pruncii la ghena de gunoi. Copiii din canalele Bucureștilor ajunseseră emblema României. Poze și filme cu ei au făcut ocolul Pămîntului. Părinți de ghenă.

Situația, 20 de ani mai tîrziu

Supărați pentru reducerea salariilor, profesorii din România nu mai vor să audă de guverne, legi, asumări. Dacă pînă acum au opus rezistență la reformă din scepticism și inerție, acum o fac din ură. Dascălii nu mai vor să audă de schimbări, de noi reguli ale jocului, de putere. Și sînt ușor de înțeles.

Citește în continuare „Copil al străzii, ajuns în Parlament. Mănîncă bătaie?” →