Etichetă: universitate

Reflecții. Cum a trecut Clujul de la beneficiar de putere la cetate asediată din toate părțile

Notă: Nu cred că există iubire față de un loc unde apuci să trăiești,
dacă nu există și ură. Ură față de rău, față de urît, față de dezordine,
îngîmfare, hoție, lăcomie. Ură față de nedreptate. Abia după ce vei
lupta cu ce urăști, vei ști ce iubești.

De la Gara de Nord pînă în centrul Capitalei, un taximetrist mă dojenește într-una: veniți de la Cluj? Voi ne-ați mîncat banii de la Caritas, voi ne-ați dat pacostea de premier, voi mai aveți tupeul să vă dați mari? Cînd vă aud cu Paté Ardeal, îmi vine să vărs! Nu mai aveți dreptul să ne dați lecții, v-ați mîncat creditu’! Gata!

Firește, i-aș spune că și Capitala a mîncat banii Ardealului, dacă ar mai fi nevoie. Doar că mașina cade într-o groapă și omul începe să-l înjure pe Oprescu, care a băgat un milion de euro pe kilometru de stradă doar pentru reparații. Vă dați seama, doamnă, ce hoți, ce nemernici? E plină țara de ei! Mă întorc la gîndurile mele și tac.

Citește mai departe!

Salariile universitarilor. Dezbaterea continuă: puncte de convergență și contra-argumente

În urma articolelor despre salariile din UBB, profesorul Daniel David a simțit nevoia să se justifice. În postarea de pe blogul său „Despre bani, excelență, mediocritate şi «nesimţire» în mediul academic”, David spune: „Aș fi putut să tac ca mulți alții, pentru a nu-mi ridica în cap, în mod gratuit, oameni și critici.” Reproduc mai jos concluzia autorului și două dintre reacții.

Citește în continuare „Salariile universitarilor. Dezbaterea continuă: puncte de convergență și contra-argumente” →

Fiecare cu zeul lui. Așa au pierit oamenii liberi

M-am întrebat de ce simt nevoia prietenii dușmanilor mei, să îmi devină și ei, dușmani. N-am înțeles niciodată de ce atunci cînd scriu un articol ce-i deranjează pe cîte unii, apropiații lor îmi întorc spatele sau nu mă mai pot saluta omenește. Să se poarte firesc cu mine mi s-ar părea natural, uman, civilizat. Putem să ne respectăm ca și mai înainte, nu trebuie să împărtășim aceleași opinii. Și atunci de ce o fac?

De frică. Unii, o fac instinctiv, de frică să nu fie văzuți cu mine. La poarta universității, înconjurat de colegi nu poți să te arăți familiar cu dușmanul lui Dumnezeu.

Alții dintr-o nebănuită ofensare, solidari cu ”victima”, speră că astfel se contaminează de valoarea ei incontestabilă. Iar alții, care chiar cred în zei, mă disprețuiesc pentru că eu nu o fac. Pentru că nu recunosc supremația lor. Pentru că eu nu mai cred în zei.

Fustel de Coulanges explică într-o carte fundamentală pentru istoria civilizației cum s-au format familiile, triburile, cetățile, societățile. În jurul cîte unui zeu. În antichitate fiecare familie avea zeul ei. Dar și fiecare oraș. Competiția între două triburi se ducea în primul rînd între zei. Care zeu era mai tare, tribul acela cîștiga.

S-a schimbat ceva?