Critica unei clasificări impure şi lupta unui rector cu umbra sa

Clic pe iconiţă pentru a descărca documentul rectorului Marga

Rectorul Andrei Marga critică într-un comunicat de presă modalitatea prin care s-a făcut clasamentul universităţilor şi programelor universitare din România. N-am să reiau textul, îl aveţi alături.

Însă, ce mi se pare îngrijorător la discursul domnului Marga din ultima vreme este faptul că, pe lîngă personajele reale pe care le atacă dur, aşa cum este Emil Boc, Daniel Funeriu sau Traian Băsescu, se simte permanent prezenţa unui personaj misterios cu care are o răfuială subtilă, transmisă codificat.

Citește în continuare „Critica unei clasificări impure şi lupta unui rector cu umbra sa”

Corupția se învață la școală. Apoi, repetiția e mama succesului!

Citesc cu stupoare ce spun studenții despre liderii lor, președinți, prefecți etc., deși trebuie să vă mărturisesc că pe cîțiva de la UBB i-am cunoscut personal și am avut tot felul de surprize din partea lor.

1. Se băteau la un moment dat care să ia postul de prefect al studenților din UBB. Postul acesta este important pentru că are o mare încărcătură politică – din vîrful ierarhiei se manipulează studențimea – dar și pentru că aduce beneficii financiare,(prefectul respectiv manevrînd fondurile după bunul plac) și tot el are importanță în economia Senatului de unde poate influența votul la alegerile din universitate și nu numai. În fine, este important pentru rector.

2. Rectorul are un preferat, mîna dreaptă și vechilul baronului pe feuda căministă. Este, ca și rectorul, nemuritor. Are și un nume predestinat: Ciubuc. Andrei Ciubuc. Ocupă funcția de vreo trei mandate, pentru care tot trage de studiile postuniversitare ca să mai poată fi legal în funcție. Vă dați seama, pentru orice tînăr studiile se termină după patru-cinci ani. Ale lui Ciubuc nu se mai termină. Un ziar local îl numea „veșnic” încă din 2007!

Citește mai departe!

Cum se pregătește Andrei Marga să înfrunte legea pe care o urăște

Nu este o noutate faptul că rectorul Andrei Marga și colegii săi au o mare problemă cu Legea Educației adoptată de curînd. Au criticat-o, au faultat-o în Parlament și o boicotează la aplicare cu fiecare ocazie. Însă, determinarea acestor personaje în lupta cu legea este și mai evidentă pe chestiunile personale, în punctele unde domniile lor pierd poziții și favoruri proprii, acolo legea devine de-a dreptul insuportabilă.

Așa se face că acum, în universități, Citește în continuare „Cum se pregătește Andrei Marga să înfrunte legea pe care o urăște”

UPDATE: E bal la Grădina Botanică. O iubește cineva?

UPDATE Seara de la Grădina Botanică a fost superbă. Organizare impecabilă într-un decor deosebit, atmosferă relaxată, muzică bună și doamne cu ținute frumoase. Niciun fel de stridențe, oameni normali. Mihaela Rus, sufletul acestui eveniment a vorbit deschis despre problemele Grădinii, s-au oferit premii pentru fotografii, s-a organizat o licitație. Mîine vom ști și rezultatul.

Pînă una alta, vedem cu ochii noștri că din păcate, aveam dreptate: proprietarii Grădinii sînt total dezinteresați. Andrei Marga nu a venit deși invitații spuneau că pe la prînz își bea cafeaua la bulevard. Nu a venit nici primarul deși promisese, nici alți președinți, prefecți, politicieni. Nimeni. Grădina e lăsată pe mâna oamenilor entuziaști, pentru că domniile lor au treabă să facă bani, politică, propagandă.
Este clar că nu le pasă, că de la rector în stînga și-n dreapta politică e tot o apă și-un pămînt. Adică, nici măcar, e o expresie prea îngăduitoare! Citește în continuare „UPDATE: E bal la Grădina Botanică. O iubește cineva?”

Ce griji mai bântuie prin cancelariile occidentale

Încetul cu încetul, aproape întreg mapamondul a ajuns să îngrijoreze de soarta educației din România. Astfel, după cei șase senatori americani care au scris Senatului o scrisoare de protest, a venit rândul cancelariei Germaniei să intre la griji, precum și a unor „profesori personalități din Israel”.

Vezi de ce sunt îngrijorați germanii!

Profesor de logică ce sfidează logica. Andrei Marga refuză o ceremonie din cauza sărăciei, dar organizează el alte patru: Clinton, Stiglitz, Llosa și Napoletano

Andrei Marga refuză titlul de cetățean de onoare al orașului propus de primarul PDL, pe motiv că este sărăcie și nu e timp de ceremonii. În aceeași zi, la interval de un minut, a trimis două comunicate de presă, unul prin care motivează gestul său, însoțit de un altul prin care anunță, paradoxal, faptul că va acorda el însuși, titluri unor personalități.

Iată cum motivează Andrei Marga refuzul său: Citește în continuare „Profesor de logică ce sfidează logica. Andrei Marga refuză o ceremonie din cauza sărăciei, dar organizează el alte patru: Clinton, Stiglitz, Llosa și Napoletano”

Cum pot ajunge scaunele unor pensionabili chestiune de interes internațional

Surpriză: șase congressmani americani au scris Senatului României, cerîndu-i să modifice Legea Educației din România! Lăsînd la o parte faptul că pînă acum nu i-au mai scris pentru nimic Parlamentului României, ne întrebăm cum au ajuns congressmanii americani să considere necesară intervenția lor pentru o plîngere ciudată legată e autonomia universitară?

În același timp, vedem că un lot de rectori (cel puțin patru pînă acum), șefi de partide și senatori este cercetat pentru incompatibilitate de către ANI. Știm că noua lege îi obligă să opteze pentru una dintre funcții: rector sau parlamentar și că tot noua lege îi obligă să se pensioneze la 65 de ani.

Vezi care-i miza ce-i mână-n luptă pe congressmanii americani!