Incursiune în autonomie

Incursiune în autonomie

Începutul „incursiunii în Autonomie” îl facem într-un sat mai altfel, Trei Fântâni. Este un sat unic în România, poate chiar în lume. Locuitorii lui, 29 de familii de români, aparţin de judeţul Neamţ, 63 de familii de maghiari de judeţul Harghita, iar trei familii, în capătul satului, ţin de judeţul Bacău. Să nu credeţi că a fost aici o bătălie pe micuţul cătun din vârful munţilor și fiecare a smuls o mână de case. A fost mai degrabă o lipsă de interes: pentru că satul se află la 27 de kilometri de orice localitate asfaltată, cuibărit pe vârf de munte, nimeni nu a vrut să se lege singur la cap cu problemele așezării. Iar responsabilităţile, în felul acesta, puteau fi pasate de la unii la alţii…

Am ajuns în sat, după un drum greu, pe la amiază, când copiii veneau de la școală. De la o școală improvizată în casa pădurarului, pentru că școala lor a luat foc și a ars din temelii, cu puţin timp în urmă. Ce pompier ar fi putut ajunge până aici? Așa că cei 11 copii ai satului învaţă într-o casă lăsată de pădurar în folosul lor temporar. Învăţătoarea vine lunea și pleacă sâmbăta. Aproape totul aici este împărţit între veșnic și provizoriu. Timeea Tatar are zece ani și știe să vorbească bine limba română. Vrea să cânte muzică ușoară, să plece când va fi mare în Ungaria, iar acolo să devină vedetă. Ceilalţi copii tac și ascultă visul Timeei. Cu siguranţă au și ei unul, dar, deocamdată, îl lasă nepovestit…

Citește mai departe!