Ai ce-ţi doreşti, asta cred azi. Lumea mea imperfectă să rămână aşa.
La Hurezani e toamnă. Pisicile s-au înmulţit, lămâiul e plin de lămâi (are chiar vârsta mea!), Supersonda din sat grohăie când o apucă, dar încă nu scoate nimic, vinul a ieşit dulce, găinile au scăpat netăiate, mama e tot mai bine, iar Vlad creşte frumos.
Se pare că după o iarnă agitată și o vară nebună, ni se pregătește și o toamnă ieșită din minți! Cum spunea cineva, parcă ne-am luat abonament la circ!
Am tot auzit dar n-am luat în serios, pînă ieri, un scenariu conform căruia USL ar pregăti o nouă suspendare a lui Traian Băsescu.
Se spune că actuala putere are de gînd ca pentru alegerile din 9 decembrie Parlamentul să decidă organizarea unui referendum cu întrebarea „Sunteți de acord cu demiterea lui Traian Băsescu?”
Evident, se mizează pe un scor zdrobitor împotriva marinarului, iar după alegeri să mergă Antonescu la Cotroceni și să numească un premier. Adică, pe Victor Ponta.
Asta pentru că se tem, pe bună dreptate, că Traian Băsescu nu-l va mai numi încă o dată pe Ponta.
De ce doar ieri m-am uitat cu mai multă aplecare la un astfel de scenariu? Pentru că mi-a atras atenția figura lui Ponta cînd a ieșit de la CSAT. În mod normal, dacă n-ar avea în cap ideea unui nou episod cu suspendarea ar sta liniștit și ar încerca să demonstreze că el și ceilalți sunt guvernanți serioși, ca să-și convingă electoratul să-i voteze, nu?
Ei, dar nu e așa!
Citește în continuare „O nouă suspendare a lui Băsescu. Din nou?!”
Am găsit o carte – „Maria” – a unui polonez. Genul de roman de inspirație biblică, dar cu o documentare de 10 ani în lumea iudaică.
Am înțeles, de exemplu, și mă bucur că mi s-a întîmplat, de ce evreii l-au cruțat pe Baraba. Nu spun că au făcut bine, dar am înțeles, pe deplin, de ce. Nici Maria nu a fost supărată pe ei. Baraba era ce Iisus nu putea fi, și el necesar, ieșit din viață. Fiecare lupta pentru dreptate, dar fiecare în felul lui.
Lumea, așa cum e ea, are nevoie și de Iisus și de Baraba.
Citește în continuare „Ziua de naștere a Mariei. Prima victimă a misoginismului”
Azi dimineaţă am simţit prima adiere de vînt de toamnă. Cred că ştiţi cum e, dulce-amar. Un soare sticlos, mai mult lumină albă decît căldură. Vine. Asta e!
Între timp, la noi la ţară, criza continuă. Veştile de la Bucureşti sună ca naiba, parcă s-au tîmpit de tot oamenii ăia.
Instituţii ale statului care se străduiesc să fenteze legea, premieri care îndeamnă la abuz, preşedinţi care scot spume în sălile palatului mult visat.
Citesc ştirile zilei şi mă simt ca în America de Sud, într-o după-amiază sordidă din romanele lui Marquez.
Sînt şi cîteva lucruri bune care ies din lupta asta crîncenă între cele două tabere:
N-am înțeles pe deplin ce mă înfioară cînd vine vorba de toamnă. Poate frigul care zbîrnîie printre uluci, poate ploile care făceau din ulițele nostră tranșee de noroi. La cotul gardului de la grădina cu via parcă nu se usca niciodată. În el rămîneau, clisoase, urmele vacilor, călcai între ele și, fleoșc, te scufundai cu tenișii tăi chinezești, luați de la bîlci, de Sfîntă Mărie.
N-am înțeles de ce nu mi-au luat și mie, niciodată, cizme de cauciuc. Ba, dacă îmi amintesc bine, maică-mea zicea că fac reumatism! Dar și fără ele ce fac? Încălțam cizmele ei, totdeauna prea mari, flencăneau după mine. Așa că m-am răzbunat și-n toamna asta mi-am luat cizme de cauciuc. Cică se poartă, oricum, dar habar n-aveți cît m-am bucurat de ele și-n prima noapte am vrut să dorm încălțată, dacă nu m-ar fi dat jos omul cu rațiunea.
Și atunci, de ce-mi mai este frică de toamnă? Citește în continuare „Un vreasc de singurătate”
Gazetino 