Sebastian Lăzăroiu, Teodor Baconschi, Emil Boc. Și încă unul – hai doi – mușchetari

Nu contează cine pleacă primul ci cine pleacă ultimul, nu? Emil Boc a crezut că poate cîștiga făcîndu-și aliat partidul, dar n-a fost, n-a fost așa. Partidul e greoi ca un camion, ia curbele cu greu, n-a virat la timp și-i gata să dea de parapet.

Proiectele individuale sînt acum salvatoare în politică. Cei care vor să se înscrie în cursă, trebuie să înțeleagă că mai întîi cîștigi olimpiada pe cont propriu, alergi de unul singur în șopron pînă cînd faci mușchi și apoi ieși la premiere. Partidul nu mai poate fi un suport, nu mai garantează nimic. Partidele nu reușesc să se reformeze, niciunul nu a făcut-o. Nu reușesc să creeze, să scoată proiecte, să lanseze speranțe, vise. Partidele sînt mai mult moarte decît vii, iar pulsul din sondaje arată acest lucru.

Tocmai de aceea, Traian Băsescu a înțeles că altul trebuie să fie traseul, că alta e soluția și din lotul prezidențiabililor s-a selectat Mihai Răzvan Ungureanu. Spun s-a selectat, pentru că, practic, cam așa s-au întîmplat lucrurile. În cursa ipotetică pentru viitor erau înscriși mai mulți, dar în final el a rămas. Competiția deschisă pentru succesorul lui Traian Băsescu a creat ciocniri între competitori. Așa au căzut mai întîi Lăzăroiu, apoi Baconschi și în logica evenimentelor, chiar Emil Boc.

Citește mai departe!

Competiția pentru prezidențialele din 2014, schimbare totală (II)

Revin asupra acestui subiect, deși nu obișnuiesc, dar interesul cititorilor pentru postarea de zilele trecute mă face să aduc noi explicații.

Pomeneam de intrarea într-o cursă neobișnuită a lui Sebastian Lăzăroiu și a lui Teodor Baconschi, preselecția pentru prezidențiale. Neobișnuită, pentru că ea pornește altfel decît s-a făcut pînă acum, iar noul tip de intrare pe culoarul competiției poate fi și cel mai bun în condițiile actuale.

De fapt, ce se întîmplă? Dacă USL are un candidat la prezidențialele următoare, cunoscut și recunoscut de formațiune, pe Crin Antonescu, PDL – și ce a mai rămas în jurul lui – nu a pomenit nici măcar în glumă de vreunul. Întrebat, acum un an și ceva, pe cine vede în locul său, Traian Băsescu a răspuns că încă nu are un nume. Așadar, președintele a lăsat cel puțin la vedere, înscrierea la liber.

Citește mai departe

Ce fel de președinte vrem?

Profesorul de sociologie Petru Iluț ne povestește la curs o întîmplare trăită de el la o universitate americană. Îmi plăcea profesorul pentru că, atunci cînd preda, nu citea din cursul său tipărit și nici nu turuia într-o limbă de lemn, ceva îndelung exersat. Avea aerul că atunci gîndește, în momentul în care îți și vorbește. Căuta printre amintiri, le formula ca idei și reușea să-ți spună ceva.

Și Iluț zice. Am fost la o petrecere acasă la una dintre studente, împreună cu colegii ei. M-am dus și din curiozitate, vroiam să văd și eu cum se distrează studenții de acolo și cum trăiesc ei acasă. (Deh, sociolog!) Bun. Și cum petrecerea era în toi, profesorul nostru s-a pornit prin căsoiul americanilor, să-l viziteze în tihnă, cu permisiunea gazdei, firește. A văzut ce era de văzut, doar ușa unei camere era închisă. S-a dus la gazdă și a întrebat-o ce ascunde acolo, a făcut și o glumă. Dar fata i-a răspuns simplu: Nu, nu ascund nimic, dar acolo stă fratele meu și citește, vrea să ajungă președintele Americii! Iar fata nu glumea. Noi în schimb am rîs cu poftă. Așadar, la americani, ca să ajungi președinte, citești!

Citește în continuare „Ce fel de președinte vrem?”