Batrinii din orasul lui Boc circula gratis cu autobuzul si merg seara de seara, in „pelerinaj” la mall. Au descoperit aceasta noua metoda de evadare din singuratate si de intrare intr-o noua iluzie. Nu cumpara nimic, rareori intra in magazine, dar stau pe canapele, se intilnesc cu alti pensionari la o poveste si se incalzesc. Se plimba pe sub boltele de plexiglas, pe linga reclamele marilor firme. Singuri sau cu alt batrin de mina, petrec citeva ceasuri sub palmierii stranii, nici ei la locul lor, si fara sa clipeasca se incalzesc la lumina unui loc de noi inventat.

Ninusca e din Aschileul Mic, are 83 de ani, ochii albastri si o parere formata despre mall-uri. Imbracata toata in negru merge usor aplecata, atenta, pe gresia ca gheata ce acopera citeva hectare de mall, in capatul dinspre Sud-Est al orasului. „Or facut si ai nosti, pe timpuri, biserici, dar aiastea sint mai mari. Nu stiu chiar bine cum le zice, magazine, magazine, da… aveam si noi la Aschileu mai demult coperative cu de toate. Cu piine, rachiu, chibrite, petrol… astea sint ceva modern. Mie imi place sa le vizitez. Cind ma duc vara la sat, acasa la rude, le-oi povesti cum e pe aici”, spune Ninusca din Aschileul Mic, care acum locuieste la Cluj, la copii.

E o batrina frumoasa, isi aminteste cum se faceau serbarile la sat, cind venea Craciunul, mai An Nou, vara dupa secere… Cel care termina primul primea cununa si-i cintau lautarii. Se intilneau la biserica, mai stateau oleaca la povesti. Sau la sezatori, iarna. Dar de ce o intreb toate astea? Pe batrina Ninusca o tulbura amintirile. Ii plac vitrinele, ii plac fintinile, ii place ca sunt „canapeiuri” pe care sa stai cind ostenesti.

Privitorii de vitrine

A fost profesoara de istorie, vine aproape in fiecare seara la mall, uneori pe la amiaz cu prietenele. Cind isi pot permite merg la un piure de castane, la etaj, cind nu, se plimba, povestesc, schimba pareri si se odihnesc pe canapele.

„E o placere sa stai si sa privesti, e aerisit, e multa lumina. Nu avem bani sa ne cumparam ceva din magazinele astea. Nu sint pentru noi. O curea barbateasca, ati vazut, este peste o suta de lei! Si nici nu sint bune. Pe vremea mea o pereche de cizme erau din piele, te tineau zece ani. La fel un palton, din stofa buna! Acum sint facute sa le arunci, de, societatea de consum! Dar nu cu cumparaturile avem noi treaba. Ne place pur si simplu sa ne plimbam pe aici. E cald, placut si vezi oameni. Pensionarii nu-si permit sa cumpere ci sa priveasca. Vitrinele, aranjamentele, muzica… Altadata mergeam la terasa «Boema» pe Iuliu Maniu, sau la cofetarie, in centru, la Teatru sau la Opera. Acum nu ne mai permitem, stiti, biletul e scump. La fel si masa la restaurant. Dar aici venim des, de cind s-a deschis, ne facem plimbarea, cum ar veni. In plus, poate ca ne amagim, dar e un aer de metropola occidentala, nu de provincie. Noi nu ne permitem sa calatorim. Asta pentru noi e un fel de calatorie, si e gratis”, explica doamna Minerva, fosta profesoara, cum a ajuns sa-si petreaca zilele la mall. Uneori vine cu sotul, un barbat care mai profeseaza in invatamint, la particular.

Articolul integral, pe HotNews.ro