Etichetă: scoala

Nu mai sîntem o civilizație, ci o bandă de fugari. Niște șobolani

Văd că suntem foarte indulgenți cu greșelile. Ne facem singuri legile și dreptatea. Găsim motive să-i absolvim pe alții, chiar și pentru furt și crimă. Dar nu avem încotro. Pentru că nu mai suntem o civilizație. Suntem o bandă de fugari. Trebuie să luptăm ca să trăim. Să încălcăm reguli și legi. Trebuie să improvizăm.

Am citat din pledoaria unui personaj de film, comandant de navă spațială, cu care ultimii oameni bîntuie prin Univers în căutarea unui loc unde să se așeze și să trăiască. Pentru că m-a frapat Citește în continuare „Nu mai sîntem o civilizație, ci o bandă de fugari. Niște șobolani” →

Copil al străzii, ajuns în Parlament. Mănîncă bătaie?

Motto:

În anii 90 România avea un brand. Era cunoscută în lume ca țara copiilor străzii. A orfelinatelor mizere. A mamelor fără suflet, în stare să-și arunce pruncii la ghena de gunoi. Copiii din canalele Bucureștilor ajunseseră emblema României. Poze și filme cu ei au făcut ocolul Pămîntului. Părinți de ghenă.

Situația, 20 de ani mai tîrziu

Supărați pentru reducerea salariilor, profesorii din România nu mai vor să audă de guverne, legi, asumări. Dacă pînă acum au opus rezistență la reformă din scepticism și inerție, acum o fac din ură. Dascălii nu mai vor să audă de schimbări, de noi reguli ale jocului, de putere. Și sînt ușor de înțeles.

Citește în continuare „Copil al străzii, ajuns în Parlament. Mănîncă bătaie?” →

Unde ne sunt psihologii? Ei există, dar publicul nu-i caută!

Fără să fiu specialistă în studii de piață, pot spune la o primă observație că rareori mi-a fost dat să văd o disproporție atît de mare între ofertă și cerere de asistență psihologică. Și aceasta, în condițiile în care ni se sinucid vedete căzute în uitare, în preajma școlilor au loc crime înfiorătoare, iar statisticile arată că depresia mușcă tot mai mult din noi.

Criza a pus la grea încercare echilibrul omului modern. Tinerii își găsesc tot mai greu drumul, iar bătrînilor le e mai frică de foame decît de moarte.

În același timp, facultățile scot anual sute de studenți pregătiți în științele psihologiei. Unde se fracturează relația dintre cerere și ofertă?

Un psiholog român din Citește în continuare „Unde ne sunt psihologii? Ei există, dar publicul nu-i caută!” →

Un vreasc de singurătate

N-am înțeles pe deplin ce mă înfioară cînd vine vorba de toamnă. Poate frigul care zbîrnîie printre uluci, poate ploile care făceau din ulițele nostră tranșee de noroi. La cotul gardului de la grădina cu via parcă nu se usca niciodată. În el rămîneau, clisoase, urmele vacilor, călcai între ele și, fleoșc, te scufundai cu tenișii tăi chinezești, luați de la bîlci, de Sfîntă Mărie.

N-am înțeles de ce nu mi-au luat și mie, niciodată, cizme de cauciuc. Ba, dacă îmi amintesc bine, maică-mea zicea că fac reumatism! Dar și fără ele ce fac? Încălțam cizmele ei, totdeauna prea mari, flencăneau după mine. Așa că m-am răzbunat și-n toamna asta mi-am luat cizme de cauciuc. Cică se poartă, oricum, dar habar n-aveți cît m-am bucurat de ele și-n prima noapte am vrut să dorm încălțată, dacă nu m-ar fi dat jos omul cu rațiunea.

Și atunci, de ce-mi mai este frică de toamnă? Citește în continuare „Un vreasc de singurătate” →

Psiholog de școală nouă. Daniel David intervine: „Școala habar n-are ce rol trebuie să aibă un psiholog în viața ei”

După publicarea postării anterioare, psihologul Daniel David mi-a trimis următorul mesaj:

„Corect! Greșeala sistemului însă este că în școli nu există psihologi clinicieni, psihoterapeuți și/sau consilieri psihologici; ei sunt cei care se ocupă cu psihopatologia; cei școlari se ocupă mai ales de aspectele educaționale, de adaptarea la școală etc., iar psihopatologia este secundară pentru ei. Asta nu se înțelege în sistem. Așa cum nu ai medici care sa se ocupe de toate (ci ai medici pe specialități), nu ai nici psihologi ‘generaliști’. Cei din școală cred că dacă au un psiholog, el le face pe toate (activități ce țin de mediul educațional, clinic și organizațional).”

Considerând că e util să venim cu detalii, am continuat discuția pe acest subiect. Așa am aflat cât de confuză este situația actuală și cum au rezolvat alte țări această problemă.
Citește în continuare „Psiholog de școală nouă. Daniel David intervine: „Școala habar n-are ce rol trebuie să aibă un psiholog în viața ei”” →

Lecția despre fuga de acasă

Robert a mers în fiecare zi la școală pe bicicletă. Din satul lui pînă la Tg-Jiu sînt 56 de kilometri. 56 dus și 56 întors. Pentru Robert cam două ore și jumătate. Pleca dimineața pe întuneric, iar pe la trei-patru după amiaza, îl vedeai trecînd ca o umbră cu căști, pe bicicleta lui fantomatică. Toți se obișnuiseră cu el. Dacă nu trecea Robert parcă le lipsea ceva, ca un dangăt de clopot sau mașina de lapte.
De curînd, am întrebat unde e băiatul cu bicicleta. E în Anglia la facultate. Ba nu, spune altcineva, nu în Anglia, că în Franța. Studiază matematicile.

Dar cînd a plecat, Robert a lăsat bicicleta unui vecin, un băiețel de 11 ani.

Constantin Brâncuși a fugit de patru ori de acasă. Citește în continuare „Lecția despre fuga de acasă” →