Această prezentare necesită JavaScript.

E o după-amiază senină în care nimic nu mai poate tulbura liniștea întinsă peste oraș după o zi întreagă de așteptat sfîrșitul lumii.

Printre cireșii dați în rod și salcîmii înfloriți, satul melcilor se joacă cu tine, e viu și albastru, curat și răcoros, e frumos. Casele lui, ascunse printre ierburi, răsar spetaculos, ca din senin, lăsate parcă de melci, cochilii miraculos păstrate pe sub vremi de ploi și vînt. Una e din Galda, a fost a primarului, are trei sute de ani, alta e adusă din Peștera de lîngă munți, iar alta din Pădurile Covasnei.

Gospodăriile din Muzeul Satului sînt încă frumoase obiecte de artă. Pereții dați cu miruială proaspătă arată veseli ca cerul, pe jos e lustruit cu lut de culoarea mierii, fin, bine întins, iar geamurile strălucesc de curățenie. Pe treptele de piatră lăsăm și noi adîncitura piciorului în urma lăsată de generații întregi de suflete care au trăit, mîncat și dormit în căsuțele murate în albastru. Citește în continuare „Locul unde oamenii-melci și-au adus casele. Și un parfum anume” →