România lui Schlattner

Schlattner1

Preot lutheran şi scriitor sas, Eginald Schlattner trăieşte alături de alţi cinci „saşi de înmormântat” la Roşia, lângă Sibiu. Satul este locuit în mare parte de rromi, dar care la recensământ s-au declarat români. Schlattner a făcut închisoare politică în anii 50 şi a fost acuzat că şi-ar fi trădat colegii. După 1990 nu a plecat odată cu familia lui şi celalţi 1200 de saşi, în Germania.

A rămas şi a început să le scrie. A scris la masa lui din casa parohială, un fel de sanctuar pentru istoria saşilor transilvăneni, în mijlocul viermuielii de tranziţie, trei romane. „Cocoșul decapitat”, publicat în Austria și distribuit în întregul spațiu germanofon, un succes. A fost reeditat și tradus în opt limbi, iar ulterior, adaptat pentru cinematografie.

În al doilea roman al său, „Mănușile roșii”, Schlattner descrie cu ton critic rolul său și trădarea la procesul politic de la Brașov, este un comentariu plin de profunzime, și poate de aceea atât de controversat, al ororilor ultimului veac.

În a treia carte a sa, „Das Klavier im Nebel” (Pianul din ceață), Schlattner ne spune povestea de dragoste dintre un sas și o româncă. În prezent se lucrează la traducerea cărții.

De fapt, cărţile lui sunt trei „scrisori” mai lungi către lume, către cei pe care îi iubeşte.

Acum, satul lui reînvaţă să trăiască, Eginald învaţă să îl ajute, iar lumea învaţă de la ei cum se poate reinventa. Acolo unde Europa nu a găsit o soluție, sasul din Roșia aplică deja planul. Eginald şi România traversează împreună purgatoriul istoriei.

Citește tot articolul!

În țara caloriferului lui Marga, românii au descoperit soba de la bloc

În țara caloriferului lui Marga, românii au descoperit soba de la bloc

Transilvania e cuprinsă brusc, pe la sfârșitul lui noiembrie, de frig și ceață. Aproape din fiecare oraș vin comunicate despre înscrierile la subvenția pentru căldură. Peste tot se fac cozi în așteptarea ajutoarelor la încălzire. Gazul se scumpește și el, iar lemnele, poate mai mult decât oricând, devin marfă de contrabadă. Tot mai mulți români renunță la încălzirea pe gaz, iar fabricile de sobe încep să aibă clienți.

Deși în vara aceasta am aflat de la un distins profesor universitar, Andrei Marga, faptul că un ardelean din Mediaș ar fi descoperit caloriferul, românii n-au auzit de asta, ei redescoperă soba. Tot mai mulți transilvăneni au fost nevoiți să-și facă sobe, chiar și la bloc.

Orașele acestei țări arată iarna ca niște sate cu hornuri care trimit spre cer fuioare de fum din blocuri fără acoperișuri. Huedin, Aleșd, Abrud…

Citește mai departe!

REPORTAJ + VIDEO. Adevărata poveste de iubire a Prințului Charles pentru Transilvania. Cum a început totul

Fragment dintr-un reportaj realizat pentru NCN TV Cluj despre Transilvania lui Charles și adevărata poveste de dragoste a prințului pentru aceste locuri

În Viscri, satul s-a golit pe nesimțite. Sașii au plecat la începutul anilor ’90. Cu toții. A mai rămas doar familia Sarei. Din Richiș au plecat, iar, toți. A mai rămas doar Hans cu soția. I-au plecat și frații și prietenii și copiii. Toți, toți. Într-o dimineață, a ieșit în drum și nu mai era nimeni.

Apoi au început să vină, rînd pe rînd, oameni noi. Majoritatea romi. Au umplut ogrăzile și s-au așezat în casele sașilor.

Departe de lumea dezlănțuită de după căderea comunismului, o întreagă lume construită cu sute de ani în urmă, de primii oameni liberi ai imperiului, se înlocuia cu alta, venită de nicăieri.

Citește tot reportajul

Special HotNews.ro / Florian Banu, cercetător CNSAS: Emigrarea etnicilor germani din România, înainte de 1989, rezultatul unui acord secret inițiat de Germania. Vezi prețurile cerute de România pentru emigranții șvabi și sași

Un articol de Raluca Pantazi HotNews.ro

Negocierile secrete dintre Romania si Germania au avut ca rezultat plecarea din tara a aproximativ 230.000 de sasi si de svabi, din 1962 si pana in 1989, a declarat pentru HotNews.ro, Florian Banu, cercetator CNSAS, care a lansat recent un volum dedicat emigrarii etnicilor germani. Au existat familii care au depus cereri de emigrare o data la 2-3 ani timp de 20 de ani, fara sa li se aprobe. Sunt drame intregi ascunse de un acord pe care nici Germania si nici Romania nu l-au oficializat niciodata. Banii trimisi de partea germana, mai spune Florian Banu, intrau in conturile statului, din care se plateau datoriile externe.

Potrivit istoricului, este pentru prima data cand sunt publicate documente referitor la implicarea Securitatii in eliberarea de vize pentru etnicii germani din Romania. Citește în continuare „Special HotNews.ro / Florian Banu, cercetător CNSAS: Emigrarea etnicilor germani din România, înainte de 1989, rezultatul unui acord secret inițiat de Germania. Vezi prețurile cerute de România pentru emigranții șvabi și sași”

Sasii din Saschiz s-au intors sa planga putin: „Ce se intimpla, oameni buni? Si voi ati plecat?”

Dupa 700 de ani, au venit din nou, s-au asezat toti la o masa, in jur de 400 de sasi. Georg, Anneliese, Hedda, Michael, Johann , vecinii si rudele lor, duminica la prinz mestecau piinea calda de acasa si o inghiteau cu ginduri cu tot. S-au intors din Germania ca sa mai stea citeva zile impreuna. Au fost la slujba de la biserica, de dimineata, apoi la cimitir. La prinz,cind s-au asezat la masa, barbatilor sasi nu li se zvintasera lacrimile din ochi.

Sa ma iertati, rar veti vedea barbat plingind, dar si mai rar un sas lacrimind. Dar azi nu m-am mai putut retine”, se scuza cu demnitate sasul Dorner. „Vedeti casa de linga Primarie? E a mea. Va place?” Casa e in paragina. Un colt din acoperisul surii nu mai are tigle, vezi dincolo de zare prin el. Stau chiriasii Primariei acolo.

Ai lui Dorner au construit-o cu aproape 300 de ani in urma, ultima data au renovat-o cind el era inca acasa. Acum se uita cu minie la ea. Daca intoarce privirea pe partea cealalta a drumului, in piept il impunge alta durere. „Uitati-va la ea, o vedeti? Scoala, o vedeti? Acolo am invatat eu carte! Daca vin turistii si se uita la ea, ce zic, ce e aici, sintem in Irak, a fost razboi?? Ce se intimpla, oameni buni? Si voi ati plecat?Citește în continuare „Sasii din Saschiz s-au intors sa planga putin: „Ce se intimpla, oameni buni? Si voi ati plecat?””

Trista poveste a ultimilor sasi din Transilvania. Fabula lui Hans despre iezenul fugarit de vulpe

De ce nu a reusit Romania sa umple golul lasat de sasi nici dupa 20 de ani? Si acum satele sasesti din Transilvania sint aproape goale. Casele, cindva dichisite, stau sa cada, iar din curtile sobre ale nemtilor de altadata, se aude astazi vorbindu-se tiganeste. Daca strabati Podisul Transilvaniei la ceas de toamna, cautind radacinile natiilor care i-au format cultura si civilizatia acestui tinut, pe nemti nu o sa-i mai gasesti. Johann Schaas din Richis, unul dintre ultimii sasi din Transilvania, spune intr-o fabula istoria intreaga a unei etnii fugarite din Romania, asa cum vulpea l-a fugarit pe iezen.

Am descoperit cu greu ultimii sasi din Richis, o familie care a plecat in Germania si s-a intors. Si alta care nu a plecat niciodata, desi toate neamurile din singele ei sint dincolo. Nu mai prea au cu cine vorbi limba lor, dar nici timp de vorbit nu prea au.

Johann Schaas din Richis cultiva pamintul singur: il ara, il seamana si culege roadele. De la el cumpara vecinii cartofi cu un leu kilogramul. Johanna ii cintareste in curte, in pune in plasa, vorbeste putin, ia banii si-i pune in sort. Hans si Johanna sint batrini, au miinile batatorite, sint uscativi, inalti, cu fete luminoase, ochi inteligenti. Amindoi trebaluiesc continuu pe linga casa. Johanna pune gogonele pe iarna, face laturile pentru cei doi porci, in timp ce Johann povesteste despre plecarea fratilor lui in Germania.

De ce au plecat sasii de la noi?

Am sa va spun de ce au plecat sasii. Am sa va spun o fabula. Imi pare rau ca aflati acest adevar de la mine. Nu mai am mult de trait. Trebuia sa spun cuiva ce gindesc de multa vreme. Nu stiu cine de pe lumea asta nu putea rabda sa afle ca eu exist, dar daca ati ajuns aici inseamna ca trebuia sa se intimple.

Asadar, pe dealuri traiesc un iezen si o vulpe. Iezenul are picioare scurte si groase, maninca doar ierburi si fructe, nu e carnivor. El sapa bine vizuinile. Vulpea are picioare subtiri si iuti, alearga repede, e vinatoare, are miros bun, dar nu sapa. In fiecare primavara iezenul isi face o vizuina.

Vulpea se teme de el. Se uita de departe, iar dimineata, se duce, pe furis, si-si face nevoile la gura vizuinii. Iezenului ii miroase, dar nu are ce sa faca. Vulpea se duce si a doua dimineata si face treaba urita. Si a treia. Pina cind, iezenul nu mai poate suporta mirosul si pleaca. Paraseste vizuina. Ii ramine vulpii. Vulpea este istoria, doamna, istoria care a facut la usa sasilor multe dimineti la rind.

Articolul integral se gaseste pe HotNews.ro