Preot lutheran şi scriitor sas, Eginald Schlattner trăieşte alături de alţi cinci „saşi de înmormântat” la Roşia, lângă Sibiu. Satul este locuit în mare parte de rromi, dar care la recensământ s-au declarat români. Schlattner a făcut închisoare politică în anii 50 şi a fost acuzat că şi-ar fi trădat colegii. După 1990 nu a plecat odată cu familia lui şi celalţi 1200 de saşi, în Germania.
A rămas şi a început să le scrie. A scris la masa lui din casa parohială, un fel de sanctuar pentru istoria saşilor transilvăneni, în mijlocul viermuielii de tranziţie, trei romane. „Cocoșul decapitat”, publicat în Austria și distribuit în întregul spațiu germanofon, un succes. A fost reeditat și tradus în opt limbi, iar ulterior, adaptat pentru cinematografie.
În al doilea roman al său, „Mănușile roșii”, Schlattner descrie cu ton critic rolul său și trădarea la procesul politic de la Brașov, este un comentariu plin de profunzime, și poate de aceea atât de controversat, al ororilor ultimului veac.
În a treia carte a sa, „Das Klavier im Nebel” (Pianul din ceață), Schlattner ne spune povestea de dragoste dintre un sas și o româncă. În prezent se lucrează la traducerea cărții.
De fapt, cărţile lui sunt trei „scrisori” mai lungi către lume, către cei pe care îi iubeşte.
Acum, satul lui reînvaţă să trăiască, Eginald învaţă să îl ajute, iar lumea învaţă de la ei cum se poate reinventa. Acolo unde Europa nu a găsit o soluție, sasul din Roșia aplică deja planul. Eginald şi România traversează împreună purgatoriul istoriei.
Gazetino 