România a devenit țara în care artiștii se sinucid, iar „parașutele” prosperă. Mălina Olinescu, Madălina Manole, Roxana Briban… au alunecat mai întîi în uitare și apoi în gol. Poate că singurătatea lor a fost de mai multe feluri, dar dacă publicul umplea o parte din ea, poate că femeile acestea s-ar fi ridicat din nou. Fiecare dintre ele au bătut pe la ușile televiziunilor, caselor de discuri, teatrelor. Nu li s-a răspuns. Noi nu avem nicio vină?

Vorbim de o nouă generație, așteptată, în politică, în medicină, în educație, în afaceri. De ce nu vorbim și de o generație așteptată de artiști? Cine sînt ei, cine pot fi ei? Ei bine, ca și în poltică, cei buni nu mai apar, sau n-au apărut încă. Răzbat pe la concursurile tv, în revistele de artă avangardistă sau îi scoate Tatulici de prin te miri ce colțuri ale uitării. Dar o generație așteptată trebuie promovată, ajutată să se impună. Iar acest lucru nu se întîmplă.

Citește mai departe!