Arturo Strohschneider s-a născut în două locuri. A murit în trei. A fost văzut mergând pe sârmă și mult după ce a murit. A răsărit într-un roman scris undeva lângă Sibiu – dar îl chema Apollo Bonifazius și era cioclu la o firmă de pompe funebre. La Brașov, prin anii ‘46, s-a prăbușit în țărână în fața unei fetițe, îl plânge și astăzi. A fost văzut la Reșița, când și-a rupt o mână, la Rupea dădea autografe fetelor de școală, la Bologna trecând pe deasupra pieței Aldrovandi, la Milano survola Piazza Grande, la Genova în 1915, purtând pălărie și palton, iar anul trecut, pe 9 noiembrie, mergea pe sârmă între Dom și Palatul Comunal din Perugia, pe deasupra Pieței Mari, „alături” de Andrea Loreni în noaptea magică de „Nessun dorma”. L-au „văzut” toți italienii adunați în piață. Sau n-a fost așa?

Adevărul este că acest personaj a existat cu adevărat și a purtat acest nume, cam bizar ce-i drept, Strohschneider, adică „tăietor de paie”. Şi Artur, desigur. Era austriac, unele mărturii spun că se născuse în Styria, Ausserland, altele că ar fi fost din Trieste, dar cert este, așa cum singur mărturisește într-un interviu acordat ziarului Corriere della Spezia în 18 mai 1912, că locuia la Leitmeritz, în Boemia. Ce-i drept, doar trei luni pe an, când pescuia și trândăvea, pentru că în celelalte nouă luni locuia pe sârmă. A învățat acrobația de la 9 ani și a dat reprezentații în toată Europa. Era celebru la începutul secolului trecut, un fenomen. Arturo, cum îi spuneau italienii, oferea spectacole în piețe, peste tot în Europa. Ţinea mii de oameni cu sufletul la gură, îi făcea să uite de război sau de foamete. Îi făcea să creadă că moartea poate fi învinsă. Le dădea curaj.

Din 1910 până în 1934, străbate toate marile orașe și sate din Europa. De multe ori, ce câștiga colectând după spectacol dona orfelinatelor, pentru copiii bolnavi de TBC sau Crucii Roșii, în timpul războiului.

În anii 1933-1934 a ajuns în România. A dat spectacole în Sibiu, Brașov, Rupea, Reghin, Saschiz, Mediaș, Sighetu Marmației, Cernăuți… dar și în Munții Apuseni. L-am zărit într-o fotografie plutind deasupra pieței centrale din Roșia Montană, într-o zi mohorâtă de toamnă-iarnă.

Şi am pornit pe urmele lui.