Poveste tîrzie de weekend. Din rănile unei nedreptăți

Fina Marița a rămas văduvă de tînără. Bărbatul ei, care stătea în deal, la Noață, a murit în urma unei boli ciudate. Mai întîi a orbit și apoi a murit. A lăsa-o cu șapte copii, cel mai mic în postavă. Rudele din casă, socrii și cumnatul, au dat-o atunci afară din casă. Din moment ce nu mai trăia bărbatul ei, de ce s-o mai adăpostească? Într-o zi i-au pus copiii în brațe și au dat-o, pur și simplu, afară pe poartă.

Povestea, adevărată, am auzit-o la priveghiul lui tata. N-am știut pînă acum de ce lucrurile au luat o asemenea întorsătură.

Citește în continuare „Poveste tîrzie de weekend. Din rănile unei nedreptăți”

Blestemul, ca viața! De la soldații lui Napoleon la WikiLeaks

Se uită în ochii tăi și taie cu gîndul, aerul care vă desparte. Omul blestemă așa cum ar arunca săgeți, cum ar azvîrli cu halebarda sau ar apăsa lug pe trăgaciul mitralierei. Apoi răsuflă ușurat, a făcut-o.

„Să nu mai apuci să vezi cînd s-o coace porumbul ăsta!” Îl blestemă țăranul pe activistul comunist care-i confiscă pămîntul. E forma lui de revoltă neputincioasă, arma secretă care taie carnea dușmăniei fără să-l umple de sînge pe mîini. Îl răcorește.

Blestemul îl descarcă pe om de furie ca prăjina pusă paratrăsnet printre furtuni. Între cer și pămînt, furia lui biciuie aerul și cade ca un scurtcircuit apoi, se scurge tăcută în țărînă.

Citește în continuare „Blestemul, ca viața! De la soldații lui Napoleon la WikiLeaks”