După scandalul iscat între Traian Băsescu și Arafat au rămas cîteva întrebări esențiale fără răspuns. Ca de obicei, problema serioasă și care ne privește pe toți: Legea Sănătății a fost acoperită de răfuiala televizată a celor doi oameni importanți. Conflictul a fost redus la sentimente, cei care-l iubeau pe Arafat îl urăsc și mai mult pe Băsescu și invers. Aveți impresia că noi am cîștigat ceva? Am înțeles mai bine propunerile legii, subtilitățile din sistem sau pericolele lui?
N-am înțeles nici punctul de vedere al Ministerului și nici pe cel al Guvernului. Pentru simplul motiv că el n-a fost exprimat.
În mod total contraproductiv, proiectul de lege a ieșit pe piață cu un scandal. Președintele ar fi putut să-i invite la Cotroceni pe cei implicați și să discute acolo problema opoziției lui Arafat, instituțional și nu la televizor. Iată că intervenția publică nu i-a adus beneficii, nici președintelui și nici publicului care n-a înțeles mare lucru. Nici măcar lui Arafat.
Și toate astea, înclin să cred, datorită incapacității ministerului de a gestiona noul proiect de lege. În general, ca și pe Legea Educației, lentoarea cu care guvernul promovează o lege nouă îl scoate din minți pe președinte și se ajunge aici datorită incapacității de dialog și negociere a actualei puteri în interiorul său, pentru soluționarea diferendelor de opinii pe legi. Vă amintiți că la Legea Educației guvernul a avut opoziție chiar din interiorul partidului? Atunci, senatorul Hărdău a frînat dezbaterea ei în Senat mai bine de o jumătate de an. Cum a fost posibil? Tot datorită lipsei de decizie și de putere de negociere a guvernului.
E ceva ce nu merge.
Citește în continuare „Un guvern indecis, un președinte nervos și un sistem viciat. Cum rezolvăm esențialul?” →