Există un spital unde medicii dau bani. Vă vine să credeți?

Cu o lună în urmă, câțiva medici de la Spitalul CFR Cluj ieșeau în stradă să atragă atenția asupra situației incerte a spitalului lor. Vechi de peste o sută de ani, cunoscut de toată lumea, preferat de țăranii de pe toate văile Someșului, spitalul dădea să moară între două ministere, cel al Sănătății – care nu vroia să-l primescă și cel al Transporturilor – care-l dăduse de la el.

Am scris atunci un articol apel, un fel de SOS, care să trezească vreun cap pe undeva și să se miște lucrurile spre firesc. Din fericire, chiar s-au trezit.

Problema cea mai gravă semnalată atunci era că spitalul are nevoie de reparații, iar situația lui – nici în car nici în căruță – făcea imposibile investițiile. Cine să investească într-o clădire a nimănui și cine să-și dea acordul pentru asta? În plus, dacă spitalul nu arată bine, în toamnă, când se dau autorizările, riscă să nu primească aviz de funcționare.

Citește mai departe!

Știau că împreună pot. La Cluj, „revoluția spaniolă” n-a putut

Luni seara, în Piața Mihai Viteazu, vreo douăzeci de tineri, români dar și cîțiva spanioli croșetau din sloganuri, o minirevoltă după modelul spaniol. Au texte inteligente, sînt isteți și revoltați, dar mai mult intelectual decît social. Din mitingul lor nu știm dacă a rămas cineva cu ceva, dar caravana revoluției trebuia să treacă într-un fel obligatoriu și pe la Cluj. Departe de a fi reușit să o exploateze cineva politic, mișcarea filozofică anti-sistem a acestor flower-power de secol 21, a lăsat Clujul la fel de blazat cum l-a găsit. Citește în continuare „Știau că împreună pot. La Cluj, „revoluția spaniolă” n-a putut”

Universitatea Babeș-Bolyai, cîmp de bătaie și tribună politică

Gazetino.ro a mai atras atenția și altă dată asupra faptului că interesele personale și politice ale rectorilor îi motivează în bătălia virulentă împotriva Legii Educației. Iar acest lucru s-a confirmat ulterior, prin luările de poziție ale celor vizați.

La Cluj este cazul rectorului Andrei Marga care împlinește anul acesta vîrsta de pensionare și în același timp, s-a relansat în politică: este vicepreședinte PNL și viitor ministru într-un ipotetic guvern PNL.

Dacă rectorul își pierde funcția de la universitate își pierde și greutatea din partid. PNL l-a refrișat pentru că promite influență în universitate, atît asupra celor 60 de mii de studenți cît și asupra cadrelor didactice și angajaților, peste 1.500 de persoane. În plus, Citește în continuare „Universitatea Babeș-Bolyai, cîmp de bătaie și tribună politică”

Tactica de tip kamikaze a lui Sobaru s-a izbit de mîlul moale al politicii românești

Ar fi trebuit să înțelegem corect gestul lui Adrian Sobaru. Fără o înțelegere a mesajului, gestul său rămîne inutil.

Dacă ați urmărit discuțiile despre tragicul eveniment ați putut observa că tabăra anti a înfierat puterea politică, iar tabăra proputere a încercat să cocoloșească subiectul și cu multă iscusință să-l treacă în rîndul tentativelor de sinucidere despre care un ghid de bune practici ar zice să nu vorbim.
Citește în continuare „Tactica de tip kamikaze a lui Sobaru s-a izbit de mîlul moale al politicii românești”