Apropo de proiectul de țară: oportunități și amenințări în sectorul energetic

Europa se aşteaptă ca noi să asigurăm securitatea aprovizionării cu energie în regiune, se bazează pe noi. Nu avem ce să căutăm pe pieţele din Germania sau Italia. Noi încă ne gândim ce-ar fi dacă. Pierdem luni de zile discutând despre închiderea unităţilor termo poluante, dar timpul nu ne aşteaptă”, spune Mihai David, directorul general al Hidroelectrica.

Ar fi trebuit să ne gîndim ca poziția noastră între Orient și Occident ar fi putut fi exploatată în folosul nostru, strategic, nu doar ca un tampon sau pion în confruntarea dintre Est și Vest.

Aceasta ar fi o oportunitate pentru România, însă David relevă și o amenințare: „Nu ne-am gândit niciodată la cei care vor plăti ce vrem noi să facem [modernizarea unităților energetice pentru a deveni nepoluante și promovarea energiilor regenerabile – nota mea], pentru că aceste costuri se vor duce în facturi. I-am întrebat pe români dacă vor să facă asta? Oare nu cumva costurile produselor noastre vor fi mai mari decât ale Chinei prin integrarea energiilor regenerabile?

Articolul integral poate fi citit aici.

Unde greșește președintele

Profesorul Ștefan Vlaston
Profesorul Ștefan Vlaston
Azi dimineață, domnul profesor Ștefan Vlaston mi-a lăsat un comentariu la articolul despre discursul președintelui de ieri, în care a expus, în avanpremieră, de ce nu are dreptate Traian Băsescu atunci cînd susține că România nu ar avea nevoie de un proiect de țară. Aici puteți citi analiza pe larg a profesorului Vlaston.

Da. Ne-a răspuns Traian Băsescu

În discursul președintelui din această după-amiază, am primit răspunsul la articolele în care susțineam că avem nevoie de un proiect de țară.

Președintele României ne-a spus că avem, să nu-l mai căutăm. Avem programe: 7 linii de finanțare de la UE, o țintă de trecere la moneda euro și în general, avem un drum, el e drumul european.

I-aș spune domnului președinte că acesta nu este un proiect de țară. Și am să-i explic și de ce, printr-o scurtă divagație.

Salvador Dali a pus următorul titlu unui tablou al său în care desenase o pipă: „Aici nu este o pipă”. De ce? Pentru simplul motiv că acolo era doar schița unei pipe. O pipă are greutate, contur și poți fuma cu ea. Și mai ales, îți aparține.

Vezi discursul prezidențial.

Vis de țară. Nici de stînga, nici de dreapta

Am citit cu mare plăcere textul lui Vasile Dâncu despre nevoia de aspirație ca sursă de energie pentru poporul care trebuie să meargă mai departe.

Politica este un mijloc prin care trebuie să potenţăm capacitatea oamenilor de a visa la o lume mai bună, la o societate mai dreptă, la o lume cu mai multă libertate pentru individ sau cu o mai mare egalitate de şanse”, spune el. Da, este corect ce spune, cu atît mai mult cu cît, sociolog fiind, înțelege bine mecanismele de funcționare ale spiritului colectiv.

M-am bucurat să văd că nu sînt singură cînd spun că ne trebuie un proiect de țară. Crede acest lucru și profesorul Ștefan Vlaston și matematicianul Florin Colceag și Cornel Nistorescu și Bogdan Atanasiu sau Mircea Miclea. Acum o spune, cu alte cuvinte, Vasile Dâncu. Cu singura diferență că Vasile Dâncu duce demonstrația lui spre stînga, atribuindu-i capacitatea de „visare” doar acesteia. El, fiind un intelectual de stînga și membru PSD, face ca mesajul să nu-și atingă scopul, să piardă pe parcurs din credibilitate. Dar în esență, problema este reală. Citește în continuare „Vis de țară. Nici de stînga, nici de dreapta”

Proiect de țară, drum de țară

Un proiect de țară este ca un drum de țară. Începe de undeva și te duce mai departe. E mai drept sau mai întortocheat, după cîtă pricepere și putință ai la facerea lui. Dar mai ales, el are puterea de a ne duce pe toți, unde fiecare în parte nu putem. Într-o țară așezată. Așa cum nu e a noastră acum. Am spus că este momentul ca cineva să se apuce de el. Ar fi de dorit să o facă președinția. Și nici n-ar fi foarte greu. Se organizează o comisie, elita domeniilor importante, tineri, că pentru ei se proiectează viitorul, și în urma unei dezbateri naționale se trasează cîteva direcții esențiale de mers înainte. La ele trebuie să conspire întreg universul ca să se pună în practică. De la legislație la consens public. Acum, un proiect de țară ar fi mai necesar ca oricînd. Am ieși din criză clădind pe ceva solid. Dar cine sa-l facă? Am citit ceva despre acest subiect scris de Cornel Nistorescu. Comentatorii articolului lui scot în evidență exact incapacitatea noastră de a trece peste măruntele cîrcoteli și a gîndi serios, împreună, un drum. Acum sînt cu puțin înainte sa-mi pierd speranța de tot.