Americanul John și sentimentul zădărniciei. Sau de ce a pierdut Boc bătălia pe Educație

Americanul John nu este un personaj inventat. El chiar a fost la Cluj, înainte și după ce Emil Boc a cîștigat alegerile pentru Primăria Cluj. Am scris atunci despre el și proiectele lui, dar n-am spus încă de ce a plecat John înapoi în America. M-am hotărît să vă relatez acum povestea lui pentru că are sens.

A venit din Statele Unite trimis de o fundație creștină, cu o misiune clară. Să-i ajute pe copiii orfani. John s-a dus la Școala de la Jucu, unde sînt internați orfanii cu dizabilități. Copii abandonați de părinți pentru că erau o povară prea grea pentru ei. De parcă și așa nu le-ar fi fost destul de greu, au rămas și fără părinți.

John a decis să investească banii fundației într-un centru social unde acei orfani nenorociți să poată merge după ce termină școala și trebuie să părăsească căminul de stat, adică, după 18 ani. De obicei se rătăceau pe străzi, cerșind sau se sinucideau. Unul dintre ei s-a spînzurat în timp ce Citește în continuare „Americanul John și sentimentul zădărniciei. Sau de ce a pierdut Boc bătălia pe Educație”

Incredibil. Primăria desfundă străzile din fața școlilor, în 15 septembrie!

Strada Ioan Bob e o stradă mică, poate una dintre cele mai vechi străzi din oraș. Are cîteva case, o biserică, în care s-au căsătorit Veronica și Ștefan Micle și o școală generală. În ea învață cîteva sute de copii.

Primăria Cluj-Napoca a hotărît să desfunde mica străduță, să o întoarcă cu măruntaiele în sus, cam pe cînd începea școala. În 13 septembrie copiii se strecurau pe lîngă gropi. În 14 au venit excavatoarele, iar în 15 dimineața au scos pickhammer-ele. Toată dimineața s-a lucrat pe rupte sub ferestrele școlii. În școală, mai deloc.

Pe la prînz, copii și părinți strabat tranșeele, iar omul cu excavatorul face manevre printre copii. Ca în filme, nu?

Bun, și ce, veți zice? Asta e incredibil? Păi la noi Citește în continuare „Incredibil. Primăria desfundă străzile din fața școlilor, în 15 septembrie!”