Etichetă: primar

Reflecții. Cum a trecut Clujul de la beneficiar de putere la cetate asediată din toate părțile

Notă: Nu cred că există iubire față de un loc unde apuci să trăiești,
dacă nu există și ură. Ură față de rău, față de urît, față de dezordine,
îngîmfare, hoție, lăcomie. Ură față de nedreptate. Abia după ce vei
lupta cu ce urăști, vei ști ce iubești.

De la Gara de Nord pînă în centrul Capitalei, un taximetrist mă dojenește într-una: veniți de la Cluj? Voi ne-ați mîncat banii de la Caritas, voi ne-ați dat pacostea de premier, voi mai aveți tupeul să vă dați mari? Cînd vă aud cu Paté Ardeal, îmi vine să vărs! Nu mai aveți dreptul să ne dați lecții, v-ați mîncat creditu’! Gata!

Firește, i-aș spune că și Capitala a mîncat banii Ardealului, dacă ar mai fi nevoie. Doar că mașina cade într-o groapă și omul începe să-l înjure pe Oprescu, care a băgat un milion de euro pe kilometru de stradă doar pentru reparații. Vă dați seama, doamnă, ce hoți, ce nemernici? E plină țara de ei! Mă întorc la gîndurile mele și tac.

Citește mai departe!

Piaţa în care s-a rupt coaliţia puterii şi cât de incorect gândeşte UDMR

UDMR a rupt protocolul de colaborare cu PDL la Cluj, din cauza unei pieţe de zarzavat. Primarul PDL al oraşului a considerat oportun să organizeze în Piaţa Unirii o zi de târg cu produse tradiţionale, cu flori şi zarzavaturi, numai pentru producătorii locali. Practic, aceştia sosesc cu marfa pe platoul central, statau o zi cu roţile, pepenii şi cartofii lor, apoi pleacă. Aşa s-a şi întâmplat, doar că de aici a ieşit o mare supărare, iar UDMR Cluj a rupt protocolul cu PDL şi a decretat: aici, coaliţia nu mai există!

Citeşte mai departe!

Grădinile din Taormina și o călătorie prin suflet de bărbat

Pe creste de munte, deasupra Mării Ionice, un bărbat îndrăgostit a umplut pietrele cu flori și copaci pentru femeia iubită. Era primar în Taormina, iar ea, o contesă surghiunită, amantă îndepărtată de la curtea unui prinț prizonier al vieții.

Sicilianul a început să iubească femeia tristă venită în orașul lui și cu fiecare zi îi ridica temple de flori, ca s-o înveselească. Se spune că femeii i-a trecut tristețea plimbîndu-se printre palmieri, curmali și glicine și împreună cu primarul a trăit o frumoasă poveste de dragoste în orașul Taormina. Citește în continuare „Grădinile din Taormina și o călătorie prin suflet de bărbat” →

Duminica în care Roșia Montană s-a rătăcit de sine. Acum, cine sîntem?

Astăzi, în 6 februarie, se împlinesc 1880 de ani de la atestarea documentară a celei mai vechi localități miniere din țară, Roșia Montană. Dar de ce e importantă „ziua de naștere” a acestei localități?

Pentru că acum zace muribundă, pentru că în ea se concentrează între naștere și moarte istoria ridicării și decăderii civilizației industriale transilvănene. Pentru că soarta Roșiei Montane este emblematică pentru România.
Citește în continuare „Duminica în care Roșia Montană s-a rătăcit de sine. Acum, cine sîntem?” →

Abrud, oraşul cu şomeri în fiecare casă. Flămânzii din Apuseni mor cu ochii pe o fată morgana din Canada şi un băiat portocaliu de-al locului

De pe Wall Street până la Abrud, distanţa este cam atât. Câţiva centimetri pe hartă. Aşa se explică faptul că zgâlţâiala financiară de acolo i-a prăbuşit la pământ pe amărâţii de la noi. S-a închis mina de cupru, nu mai avea comenzi, s-a restrâns activitatea la fabrica de mobilă, la cea de confecţii. Aproape în fiecare lună, din primăvară încoace vin ştiri despre concedierile de la Abrud. Pe fluxurile de ştiri, şomajul este dat la 60%. La Abrud afli că este de 85%. În scripte nu figurează cei care lucrau la negru, dar au rămas pe dinafară. În fiecare casă din Abrud, cineva a rămas fără slujbă în vara asta.

Chiar şi în casa primarului, soţia este şomeră

Bărbaţii stau acasă, îşi fac de lucru prin grădini. Ar merge la bar, dar nu mai au bani. Marius stă în faţa cafenelei din centru şi se uită lung după vreun muşteriu. Are 19 ani, zece clase şi nici o fărâmă de speranţă. Lucrează la bar pentru ce-i pică, nu s-a angajat nimeni că i-ar da vreun salariu. Nu are clienţi. Câteodată, câţiva, mai mult dimineaţa. Până seara scoate de-o pâine. S-ar duce în Italia, dar nici acolo nu mai e treabă, spun confraţii plecaţi. „Nu mai e de lucru nici pentru italieni, dar pentru noi. Care au apucat de au plecat înainte de criză poate se mai descurcă, care nu, gata!“, explică Marius, informat. În casa lor lucrează doar mama, la „Filatura de bumbac“ (este, de fapt, o firmă de confecţii italiană în clădirea fostei filaturi), unde au mai rămas cam o sută de femei angajate, din 250. Înainte de criză le dădeau 10 milioane vechi pe lună, plus bonuri de masă. După restructurări, doar salariul minim şi fără bonuri de masă, „dar e bine şi aşa, ce ne făceam dacă nu lucra nici mama“. Marius a lucrat, înainte să fiarbă cafele la bar, la un atelier de cherestea. Cam de un an încoace n-au mai vândut nimic şi au închis.

Citește în continuare „Abrud, oraşul cu şomeri în fiecare casă. Flămânzii din Apuseni mor cu ochii pe o fată morgana din Canada şi un băiat portocaliu de-al locului” →