Etichetă: premiul Nobel

S-a revenit asupra unei „defecțiuni”: Marga va lua premiu, mai tîrziu

UPDATE. După Gala de la București, vedem că știrea colegilor de la Ziua de Cluj nu s-a confirmat, iar Andrei Marga nu a mai luat premiu, la nicio Gală. Oricît de mult și-au dorit susținătorii lui.

Colegii de la Ziua de Cluj au anunțat în exclusivitate (cum era și firesc!), că rectorul Andrei Marga nu a luat premiul la Gala „Zece pentru România”, desfășurată la Cluj, pentru că nu a putut fi prezent din motive personale. Deși la ora 14 era prezent la un eveniment, seara nu a mai putu ajunge să-și ridice premiul și, cum domnia sa nu are un coechipier, precum Boc l-a avut pe Daniel Buda, a preferat să rămînă fără premiu.

Dar cum greșelile se repară totdeauna, în 15 decembrie, spun colegii noștri, situația se va remedia.

În plus, Vasile Pușcaș va fi premiat la Gala Națională Zece pentru România. De data asta, pe bune!

Citește în continuare „S-a revenit asupra unei „defecțiuni”: Marga va lua premiu, mai tîrziu” →

Rațiune sau emoție? Un răspuns în limba ultimilor mohicani

Rațiune sau emoție? Iată marea întrebare a omului modern. Cu cît individualitatea se dizolvă mai mult în universalitate, cu atît căutarea unui pămînt solid sub picioare îi devine vitală. Iar pămîntul solid, a crezut el, trebuie să fie rațional construit. Să aibă un scop și reguli aproape matematice care să-l țină în funcțiune.

Aproape întreg sistemul economico-financiar al lumii a fost construit pe principii rațional-matematice de funcționare.

Numai că matematica asta a luat-o razna într-o zi și a tot adunat cifre nule pînă cînd criza a prăbușit frumusețe de construcție. Doar pojghița exterioară, mesajul de promovare și tehnicile de marketing mai atingeau membrana fină a amintirilor emoționale. Și ele rațional livrate mediului aseptic. Și cu toate astea, vaccinat împotriva emoției, sistemul a intrat în cangrenă. Cum s-a întîmplat să dea faliment polinomul? Ecuația? Regula de trei simplă?

Răspunsul Citește în continuare „Rațiune sau emoție? Un răspuns în limba ultimilor mohicani” →

Încă de pe atunci el merita premiul Nobel. Oare de ce vine atît de tîrziu?

Mario Vargas Llosa este prietenul meu, ca să vă fie ciudă! A fost cu mine, pe bune, cînd chiuleam de la școală, în parc, pe banca din dreapta aleei principale. Poate să spună oricine! Am fost vara cu vitele la păscut și sigur își amintește mirosul de răsură galbenă de pe cîmpurile noastre. Llosa a făcut și desfăcut lumea și pentru mine, între foile ștampilate de biblioteca centrală. Uf, și ce mult ne-a plăcut.

Vedeți, poate de aceea mă bucur acum, ca un copil, pentru cutia de fondante pe care a primit-o bătrînul meu prieten.

Dar oare nu e cam tîrziu? Adică, opera lui Llosa, în cea mai mare parte, în partea ei esențială era la fel de merituoasă și acum 10 ani, ca si acum 20. De ce fac acei academicieni, dintr-un premiu care ar trebui să-l ajute pe laureat să trăiască și să creeze mai liniștit, un fel de așteptare lungă și stearpă? Își amintesc într-un tîrziu că da, este și peruanul ăla, cam în vîrstă, dacă nu-i dăm premiu acum, poate că nu-l mai apucă. Și i-l dau.

Bătrînul peruan, deștept și frumos, se trezește într-o dimineață de joi, după ce ani la rînd a văzut cum nobeliștii nu citesc literatură ci biografii și află că a primit, în sfîrșit cea mai mare distincție. A zîmbit. Lumea a înțeles că era surprins. Da, și noi.