O nouă suspendare a lui Băsescu. Din nou?!

Se pare că după o iarnă agitată și o vară nebună, ni se pregătește și o toamnă ieșită din minți! Cum spunea cineva, parcă ne-am luat abonament la circ!

Am tot auzit dar n-am luat în serios, pînă ieri, un scenariu conform căruia USL ar pregăti o nouă suspendare a lui Traian Băsescu.

Se spune că actuala putere are de gînd ca pentru alegerile din 9 decembrie Parlamentul să decidă organizarea unui referendum cu întrebarea „Sunteți de acord cu demiterea lui Traian Băsescu?”

Evident, se mizează pe un scor zdrobitor împotriva marinarului, iar după alegeri să mergă Antonescu la Cotroceni și să numească un premier. Adică, pe Victor Ponta.

Asta pentru că se tem, pe bună dreptate, că Traian Băsescu nu-l va mai numi încă o dată pe Ponta.

De ce doar ieri m-am uitat cu mai multă aplecare la un astfel de scenariu? Pentru că mi-a atras atenția figura lui Ponta cînd a ieșit de la CSAT. În mod normal, dacă n-ar avea în cap ideea unui nou episod cu suspendarea ar sta liniștit și ar încerca să demonstreze că el și ceilalți sunt guvernanți serioși, ca să-și convingă electoratul să-i voteze, nu?

Ei, dar nu e așa!

Citește în continuare „O nouă suspendare a lui Băsescu. Din nou?!”

Competiţia MRU-Ponta. Şi cazul ICR ca „Raed Arafat”

Ieri am văzut piaţa din faţă de la ICR. Ponta era cel atacat, MRU cel intervievat. El purta papionul revoltei.

Ponta s-a dus în aceeaşi zi în Austria, să „cucerească” teritoriul lui MRU. 🙂

Deşi nu recunoaște niciunul dintre ei, e uşor de observat cum se desfăşoară, pas cu pas, cursa dintre Ponta şi MRU. Nu Antonescu-MRU.

Citește în continuare „Competiţia MRU-Ponta. Şi cazul ICR ca „Raed Arafat””

POSDRU și uninominalul pur. Provincial

Cred că pe proiectele europene poți găsi nereguli cu ghiotura, dar dacă declarațiile lui Victor Ponta privind sistarea finanțării vin doar din interior și nu de la Bruxelles, atunci avem de-a face cu lovituri date de actuala putere fostei puteri și cam atît. USL vrea să le taie resursele pedelitilor pentru că presupune (sau știe) că de acolo s-au alimentat. Dar pierde România. Pierde credibilitate, pierde bani.

Provincial. Cred că ăsta este balcanismul pur. Dacă citiți istoria peninsulei veți vedea cum își scoteau la propriu ochii ca să-și păstreze tronul sau bogățiile.

Bănuiala mea (și nu mă întrebați dacă e mai mult decît atît) e că treaba asta nici măcar nu pornește de la Ponta ci de la Andrei Marga, care i-o fi suflat ceva la ureche. Are fostul rector niște dinți pregătiți pentru dușmanii săi care au proiecte pe POSDRU. Și i-a tot ascuțit în ultimii ani.

Citește mai departe!