Politica ar trebui să facă un pas înapoi: eliberați statul captiv!

Puterea a priceput un mesaj important trimis de manifestanții din piață: România este scîrbită de întreaga clasă politică.

Prin urmare, PDL și-a retras oamenii vechii gărzi din prim plan, inclusiv pe primul ministru. Au venit cu nume noi, sugerînd începutul unei noi clase politice. Evident, discutabilă nașterea acesteia, dar, groso modo, așa pot fi intepretate lucrurile și asta este în avantajul PDL.

Dar de ce este lumea scîrbită de toată clasa politică? Dacă mergem mai în profunzime, putem spune că impresia pregnantă pe care au lăsat-o toți a fost aceea că au acaparat statul, l-au luat prizonier și-l storc de bani și privilegii pentru casta lor politică, transpartinică.

Doar pentru că au făcut acest lucru au putut fura, minți, înșela, abuza de încrederea și resursele țării. Ei au luat statul prizonier. Și PSD și PNL și PDL și UDMR au participat la această captură. Tocmai pentru că au făcut-o toți, au reușit să sufoce statul și au adus societatea la exasperare.

Citește mai departe!

Dar femeile, unde sînt femeile?

Era război, iar ea se învîrtea prin casă rîzînd într-una. Cumpăra flori de la negrul cu coșarcele de nuiele și umplea vazele, în fiecare dimineață. Cînd se citea ziarul, ea găsea să facă niște comentarii aiuritoare, se agăța de fiecare dată de cele mai neașteptate aspecte ale vieții. De exemplu. Căuta știrile despre menajerele hoațe, despre traficanții de plante aromatice, despre cum se spală străzile și despre cățeii vagabonzi din cartier. O înduioșau știrile despre copii și despre spitalele pline de oameni bolnavi și săraci. Dar cel mai tare a impresionat-o știrea despre tuberculoză. La noi în țară sînt cele mai multe cazuri! Are și Rodica, o fată pe care a cunoscut-o cu mulți ani în urmă, hamal la biblioteca centrală…

Citește mai departe!

PDL a părăsit puntea. Prea devreme!

Partidul lui Traian Băsescu pare a nu mai avea nimic din vîna politică a liderului lui, nu se mai culege de pe jos şi nu se mai uită la busolă. Ca şobolanii, au mirosit catastrofa şi au părăsit corabia. Într-un fel, e şi asta o „busolă!”. Nu fug pentru că sînt realişti, să fim serioşi, sînt doar oportunişti!

Cîtă vreme au putut face afaceri, cei din jurul lui Blaga s-au simţit bine la putere, cînd au fost îndepărtaţi de la butoane, n-au mai schiţat nici un sunet politic.

Citeşte mai departe!

Să-mi pară rău de iluziile lui Ponta?

Gesturile imprudente ale lui Traian Băsescu i-au scos din sărite pe intelectualii care-l susţineau. I-a oripilat pe cei mai subţiri şi prin contagiune, middle-clasa intelectuală s-a scîrbit şi ea, a intrat în rîndul intelectualităţii înalte. N-a mai rămas mare lucru în jurul acestui preşedinte, şi-a făcut-o cu mîna lui.

Acum, Victor Ponta a sărit el asupra prăzii, a aruncat năvoadele ca să-i prindă pe intelectualii rătăciţi de preşedinte. Am văzut că şi colegii mei au decriptat astfel gestul grăbit al lui Ponta de a-l debarca pe Vanghelie, imediat după scandalul iscat de Traian Băsescu pe tema declaraţiilor despre rege. S-a prea grăbit să le arate intelectualilor că-l dă la o parte pe „analfabetul” de la Bucureşti ca să le facă loc. Calculele lui pot să pară evident oportuniste în ochii fini ai intelectualilor: dacă peştii sînt educaţi să vadă plasa, nu mai intră acolo.

Citeşte mai departe!

Avertisment pentru 2012: Revoluția spaniolă începe neașteptat, la Florești! Plus: Să plouă peste viețile noastre uscate

Aseară am avut o întîlnire interesantă, cu România din 2012! Am să vă povestesc despre ce e vorba și apoi vom vedea cum se vor întîmpla lucrurile.

S-a organizat în Florești o dezbatere despre străzi, transport în comun probleme de mediu și alte chestiuni legate de viața în localitate. Oamenii nu numai că au venit, dar s-au prezentat la întîlnirea cu primarul, viceprimarul și candidatul PSD, foarte bine pregătiți. Tineri, deștepți, capabili să formuleze corect cererile lor, documentați, dar și furioși. Constatarea clară după întîlnirea din Florești, utilă pentru clasa politică și cred, valabilă pentru toată țara,este că electoratul din 2012 va mătura clasa politică, dacă ea nu se pregătește și nu se înnoiește! Citește în continuare „Avertisment pentru 2012: Revoluția spaniolă începe neașteptat, la Florești! Plus: Să plouă peste viețile noastre uscate”

Uitați de congrese. Nu acolo se reformează clasa politică

Politica nu e altceva decît o activitate ca toate celelalte, doar că ceva mai vizibilă. La partid e ca la facultate, ca la serviciu, ca la birt sau ca acasă. Un pic de voință, mult compromis, puțină frunzăreală și ceva mai multă șmecherie. Întîlnim formula asta peste tot. Vedeți bine că avem un mod de comportament aproape identic, pe orice treaptă socială ne-am afla. La noi, pînă și Casa Regală e prost crescută, multinaționalele se mahalagesc, iar biserica uite că se privatizează. Citește în continuare „Uitați de congrese. Nu acolo se reformează clasa politică”

Singur printre prieteni. Și dușmănia a devenit un flecușteț

S-ar zice că intelectualul are sînge în creier! El cînd urăște, urăște! Caută argumente, își susține teoria despre celălalt, dușmanul lui, cu aplomb. Băi frate, au ceva adînc diferit oamenii aceia! Unul e rafinat și subtil, celălalt grobian și dictator! Se urăsc de moarte, dar e clar și de ce! Gîndesc diametral opus, unul e de stînga, altul de dreapta, unul dă și celălalt ia, fiecare are altă treabă!

Și cînd se împart catedrele, unul îl împinge pe celălalt de pe scaun, doar n-o să-l lase în universitatea lui! Că e de-al dușmanilor!

Unii scriu despre ceilalți că sînt niște porci, mă rog, că ar grohăi prin ogrăzi, se disprețuiesc, deci. Au o scîrbă majoră cînd vine vorba de „maestru”. Citește în continuare „Singur printre prieteni. Și dușmănia a devenit un flecușteț”