Vine al treilea val: Noi mișcări politice la umbra marilor ruine

În ultimul an de zile s-a vehiculat ideea unei noi generații în politica românescă, a treia după FSN, după partidele istorice și valul alințelor. Recent au apărut idei noi, platforme și chiar partide.

Sîmbătă, liderul platformei Noua Republică, Mihai Neamțu, absolvent al universității clujene Babeș-Bolyai, a anunțat în cadrul unui congres că va cere înființarea partidului Noua Republică. Instanța va decide în acest sens chiar joi, 28 iunie.

În același timp, la Cluj, într-o sală a Facultății de Științe Politice, un grup de inițiativă politică a lansat mișcarea ordoliberală. Mihai Răzvan Ungureanu a nunță și el Inițiativa Civică de Centru-Dreapta și că la toamnă va candida pe listele noii formațiuni politice ce se va naște de aici.

Anul trecut Teodor Baconschi își lansa o platformă creștin-democrată, altceva decît PDL, un culoar pentru politicienii din aceasta formațiune care vor altceva sau un fundamental diferit.

De ce acum și ce este diferit de alte nașteri politice, este ușor de înțeles. Sondajele ca și rezultatele alegerilor au scos la lumină faptul că cel puțin 50% dintre români nu mai au încredere în actuala clasă politică și nici nu merg la vot.

Citește mai departe!

Vine al treilea val în politică

Am scris în Transilvania Reporter despre noul val în politică: Noua Republică, ordoliberalismul, Iniţiativa Civică a lui MRU. Altă generaţie, sperăm că şi altă „Mărie”.

De ce se lansează ele acum şi prin ce se deosebesc de vechile formule de naştere ale unor partide. dar şi ce şanse au. Asta vă spune mai mult eseul lui Fumurescu despre dreapta românescă!

Numai că trebuie să citiți acolo… așa e regula!

PDL la răscruce. Așteaptă să vezi!

Blaga sau schimbare totală de look și de lider la PDL? Cam asta e întrebarea. Cel mai probabil că pînă peste două săptămîni Blaga va fi aranjat deja toate ploile care i-au mai rămas nearanjate pentru a prelua partidul.

Dacă va fi el, putem prevedea traiectoria PDL: o opoziție comodă într-o pace negociată pe puncte de interes și afaceri cu PNL și PSD. Așa cum și-a asigurat șefia de la Senat cu noua putere, va putea negocia punctual și pentru celelalte aripioare din PDL niște mici oscioare de ros pe drumul unei confortabile opoziții.

Citește în continuare „PDL la răscruce. Așteaptă să vezi!”

MRU înființează un ONG pentru coagularea dreptei. Așteaptă sugestii pe mail

Potrivit Hotnews, Mihai Răzvan Ungureanu va înființa o organizație non-guvernamentală care ar putea să poarte numele Inițiativa Civică de Centru Dreapta, pornind de la nevoia de „regrupare a dreptei, în jurul câtorva principii pe care le poate exprima o platformă comună”.

Deocamdată, fostul premier nu a oferit prea multe clarificări, vorbind despre o „inițiativă” care se coagulează în prezent, dar a precizat că așteaptă sugestii de la oricine este interesant la adresa de mail mru.dreapta[at]gmail.com.

Această inițiativa „trebuie să fie complementară și să colaboreze cu orice forță politică validată de centru dreapta”, iar „PDL e cea mai importantă” astfel de forță.

Citește mai departe!

POSDRU și uninominalul pur. Provincial

Cred că pe proiectele europene poți găsi nereguli cu ghiotura, dar dacă declarațiile lui Victor Ponta privind sistarea finanțării vin doar din interior și nu de la Bruxelles, atunci avem de-a face cu lovituri date de actuala putere fostei puteri și cam atît. USL vrea să le taie resursele pedelitilor pentru că presupune (sau știe) că de acolo s-au alimentat. Dar pierde România. Pierde credibilitate, pierde bani.

Provincial. Cred că ăsta este balcanismul pur. Dacă citiți istoria peninsulei veți vedea cum își scoteau la propriu ochii ca să-și păstreze tronul sau bogățiile.

Bănuiala mea (și nu mă întrebați dacă e mai mult decît atît) e că treaba asta nici măcar nu pornește de la Ponta ci de la Andrei Marga, care i-o fi suflat ceva la ureche. Are fostul rector niște dinți pregătiți pentru dușmanii săi care au proiecte pe POSDRU. Și i-a tot ascuțit în ultimii ani.

Citește mai departe!

Ce surprize ne poate oferi dreapta? Interviu cu Mihai-Răzvan Ungureanu

Se vorbea la un moment dat despre „generaţia aşteptată” a politicii româneşti. Apoi despre „a doua generaţie”, cea care s-ar pregăti în culise pentru a prelua puterea politică din partide şi chiar guvernarea ţării.

Partidele nu par însă pregătite pentru schimbul de generaţii, dar nici noile generaţii nu mai cred că actualele partide pot fi vehicule bune să-i ducă spre viitor. Promovarea unor tineri – ca vîrstă – nu realizează cu adevărat schimbul de generație. Dar acesta a fost un artificiu de înnoire la care au recurs toate partidele când au vrut să ascundă cîte ceva sub preş şi să se deghizeze în promotori ai noii generaţii.

Sistemul politic de la noi este însă prizonierul unei mentalităţi mai mult decât al unei vârste. Liderii, atât cei de stînga, cât şi de centru sau dreapta, au fost până acum produsul partidelor lor. Crescuţi şi promovaţi de partide, dependenţi de reţelele interne ale acestora. Poate de aceea, „datoria faţă de tată” a atârnat greu de gâtul lor, făcînd imposibilă reformarea partidelor din interiorul lor. Nu poţi să-ţi „ucizi” tatăl (în sens freudian), dar e greu să şi spargi tiparele şi să clădeşti altceva de unul singur.

Pe acest fond, se conturează un nou mod de a construi mişcări politice, cu lideri noi şi purtătoare de noi mesaje şi ideologii. Oameni bine pregătiţi profesional, cu ceva experienţă în partide şi cu un prezumtiv potenţial politic, încearcă să creeze noi culoare de afirmare publică prin care să-şi cultive ideile şi să-şi atragă adepţi. Putem spune că aceasta este situaţia „creştin-democraţilor” lui Baconschi, a ordoliberalilor, a republicanilor lui Neamţu sau a dreptei lui Ungureanu. Sunt mişcări politice tangente la partidele actuale, care nu se pot identifica cu acestea, dar nu sunt nici total străine de ele. Varianta satelit părând acum varianta oportună.

Mihai-Răzvan Ungureanu a fost membru PNL, prim-ministru susţinut de PDL, iar acum lucrează, împreună cu fosta sa echipă de la guvern, la o mişcare asupra căreia încercă să păstreze misterul. Cert este că a pornit într-un turneu electoral alături de foştii săi miniştri şi va participa în acestă campanie la 15-20 de evenimente electorale, atât pentru a lua pulsul ţării cât şi pentru a-şi testa propriul apetit pentru politică.

Prima sa descindere în teritoriu a fost în Transilvania, în Sălaj. Trebuie să vă spun că, la intrarea sa în sală, democrat-liberalii l-au întâmpinat cu entuziasm. Culorile folosite de democrat-liberali au fost verde şi albastru, iar sigla PDL lipsea cu desăvârşire, la fel cum a lipsit numele vreunui lider al PDL de pe afişe sau din discursuri.

Discursul lui Ungureanu a fost unul calm, fără atacuri la noul guvern sau la vreun alt guvern. MRU a preferat un mesaj încurajator, patriotic, cu proiecţii pe termen lung. Impresia pe care o lasă MRU acum este că nu se grăbeşte, că nu promite şi nu demolează. Că învaţă.

Citește interviul!

Mișcarea din afara partidelor și posibilii ei piloni

UPDATE: Excluderea lui Cristian Preda îngroașe și ea rîndurile celor din afara partidelor și crește șansele unei noi mișcări politice. A outsiderilor, a independenților. Ciudat, partidele se izolează, lasă tot mai mult loc agitației din afara lor. Cristi Preda chiar a anunțat că-l va susține pe Nicușor Dan la primăria capitalei.

Partidele fie se scurg în afara lor, fie rămân închistate în propriile limite, dar, în ambele situații, au de pierdut în favoarea celor din afara lor.

O întreagă lume sătulă de felul în care funcționează politica instuituțională de la noi își caută reprezentări în afara ei. Dacă, din frămîntările actuale, va ieși ceva nou, acel ceva va fi neapărat construit pe independenți. Iar nehotărîții din sondaje, ca și cei scîrbiți de cei care s-au perindat pînă acum prin fața lor, vor sprijini, poate cu entuziasm, altceva.

Citește mai departe!