Etichetă: partide

Ce stă în spatele luptei pentru Cotroceni

De ce candidează atâția la prezidențiale? De ce ambițioșii fărâmițează Dreapta? De ce Meleșcanu și de ce Elena Udrea, Tăriceanu, Macovei? Mulți au crezut că este haos, că orgoliile personale îi împiedică să se alinieze în spatele unui singur candidat și că așa faultează ei meciul. Analiștii, fanii dreptei sunt furioși, frustrați, confuzi, scârbiți. O competiție mai fără sens pare că nu s-a mai văzut! Există speculații privind blatul, înțelegerea pe sub masă, manevrele de culise.

Dar lucrurile par să fie mult mai simple. Citește mai departe!

Mișcarea din afara partidelor și posibilii ei piloni

UPDATE: Excluderea lui Cristian Preda îngroașe și ea rîndurile celor din afara partidelor și crește șansele unei noi mișcări politice. A outsiderilor, a independenților. Ciudat, partidele se izolează, lasă tot mai mult loc agitației din afara lor. Cristi Preda chiar a anunțat că-l va susține pe Nicușor Dan la primăria capitalei.

Partidele fie se scurg în afara lor, fie rămân închistate în propriile limite, dar, în ambele situații, au de pierdut în favoarea celor din afara lor.

O întreagă lume sătulă de felul în care funcționează politica instuituțională de la noi își caută reprezentări în afara ei. Dacă, din frămîntările actuale, va ieși ceva nou, acel ceva va fi neapărat construit pe independenți. Iar nehotărîții din sondaje, ca și cei scîrbiți de cei care s-au perindat pînă acum prin fața lor, vor sprijini, poate cu entuziasm, altceva.

Citește mai departe!

Despre libertatea care te face mai deștept. Dar haita te face mai puternic!

Voi ați observat că indivizii, luați separat, sînt surprinzător de deștepți, dar, aflați în grămadă, în diverse adunături, se arată îngrozitor de proști? (Este o întreagă literatură pe tema psihologiei mulțimilor, dar nu la asta mă gîndesc acum.)

Poate pentru că e tot mai greu de crezut că deșteptăciunea te face și puternic, ei au făcut o alegere, au ales turma. Au văzut că inteligența nu mai este vreo condiție pe care, dacă o îndeplinești, gata, vei și reuși.

Nu, atîția deștepți au căzut ca muștele sub tăvălugul prostiei, că nu mai putem crede în puterea lor.

În același timp, am văzut atîția oameni mediocri crescînd grozav în cîte un grup, căpătînd putere alături de ceilalți, în raport cu ei și cu restul lumii, încît am serioase îndoieli că ce știam noi despre valoarea inteligenței ar mai fi valabil. Poate că omului modern i se ascut niște unghii noi, dar ele nu mai sînt cele pe care le știam. Armele lui nu mai sînt arme personale, sînt aplicații exterioare, venite din jurul lui, de la anturaj, din grupul în care s-a antrenat, din care a dobîndit cultura de haită.

Citește în continuare „Despre libertatea care te face mai deștept. Dar haita te face mai puternic!” →

Uitați de congrese. Nu acolo se reformează clasa politică

Politica nu e altceva decît o activitate ca toate celelalte, doar că ceva mai vizibilă. La partid e ca la facultate, ca la serviciu, ca la birt sau ca acasă. Un pic de voință, mult compromis, puțină frunzăreală și ceva mai multă șmecherie. Întîlnim formula asta peste tot. Vedeți bine că avem un mod de comportament aproape identic, pe orice treaptă socială ne-am afla. La noi, pînă și Casa Regală e prost crescută, multinaționalele se mahalagesc, iar biserica uite că se privatizează. Citește în continuare „Uitați de congrese. Nu acolo se reformează clasa politică” →

Ce fel de președinte vrem?

Profesorul de sociologie Petru Iluț ne povestește la curs o întîmplare trăită de el la o universitate americană. Îmi plăcea profesorul pentru că, atunci cînd preda, nu citea din cursul său tipărit și nici nu turuia într-o limbă de lemn, ceva îndelung exersat. Avea aerul că atunci gîndește, în momentul în care îți și vorbește. Căuta printre amintiri, le formula ca idei și reușea să-ți spună ceva.

Și Iluț zice. Am fost la o petrecere acasă la una dintre studente, împreună cu colegii ei. M-am dus și din curiozitate, vroiam să văd și eu cum se distrează studenții de acolo și cum trăiesc ei acasă. (Deh, sociolog!) Bun. Și cum petrecerea era în toi, profesorul nostru s-a pornit prin căsoiul americanilor, să-l viziteze în tihnă, cu permisiunea gazdei, firește. A văzut ce era de văzut, doar ușa unei camere era închisă. S-a dus la gazdă și a întrebat-o ce ascunde acolo, a făcut și o glumă. Dar fata i-a răspuns simplu: Nu, nu ascund nimic, dar acolo stă fratele meu și citește, vrea să ajungă președintele Americii! Iar fata nu glumea. Noi în schimb am rîs cu poftă. Așadar, la americani, ca să ajungi președinte, citești!

Citește în continuare „Ce fel de președinte vrem?” →

Halucinant. PDL intră în sindromul descompunerii

Iulian Urban, senator PDL, a propus și a reușit să treacă ieri prin comisia de buget-finanțe din Senat, scăderea cotei de impozitare a veniturilor de la 16% la 10%. O măsură extrem de importantă, dar a cărei apariție suspectă a trecut cam neobservată.

A observat-o primul, cum era și firesc, ministrul de Finanțe, Gheorghe Ialomițianu. Și a zis nu, nu se poate. A contestat oportunitatea ei, dar era prea tîrziu, PDL își arătase deja disfuncționalitățile majore prin care trece.

Nu vi se pare halucinant? Adică un senator se întinde peste masa guvernului și aruncă o bombă. Ministrul de resort, coleg de partid cu aventurierul, îi transmite public opoziția sa. În chestiunea finanțelor și bugetului cu care lucrează un guvern, doar guvernul se poate pronunța: el știe cel mai bine cum și de unde să-și adune banii, ce angajamente și obligații financiare are. Cel care adună banii știe cel mai bine cum o poate face și, de aceea, intervenția exterioară, autistă în esența ei, este mai mult decît riscantă.

Citește în continuare „Halucinant. PDL intră în sindromul descompunerii” →