Etichetă: opera

Surpriza vine de la Operă

afa

Dragii mei, lumea se schimbă. Și ce frumoasă se face! Astă seară am fost la un spectacol al Young Famous Orchestra oferit de femeile de la AFA (și ele, niște grozave, nu obosesc, tot mai găsesc ceva de făcut, dar despre ele am să vă povestesc mai încolo). Ei bine, tinerii din orchestră ca și soliștii sunt de la Opera din Cluj, dirijor e Vlad Agachi, iar Opera, fraților, Opera e condusă de Florin Estefan, care abia a trecut de 30 de ani. Toți sunt din noul val. Ei au desprăfuit Opera, au făcut-o vie, o reinventează. Vedeți, se poate!

Concertele, spectacolele lor se țin cu sălile pline, băieții n-au doar talent, au sclipire, viziune, aleargă prin lume să prindă trenurile vieții, învață, văd, creează. Ei sunt încă un exemplu că România are speranță. Să fiți cu ochii pe ei, așa cum s-a întâmplat cu Școala de la Cluj în pictură, tot așa se poate întâmpla și cu ei. Să stam cu ochii și urechile la ferestrele și hornurile Operei, căci de acolo ne va veni surpriza!

Iar femeile noastre de la AFA au venit pe lume când chiar era nevoie de ele. Cu ani în urmă, eram în biroul unui viceprimar când îmi arată o carte poștală cu imagini din Clujul vechi, cam cu 100 de ani în urmă. Cartea poștală fusese lansată de Societatea Femeilor Ardelene și, cu banii strânși din vânzarea ei, dar și din bijuteriile colectate în pălării la balurile de caritate, femeile de atunci au amenajat Parcul Central, Cetățuia, au donat bani la spitale sau au înființat școli de fete. Ei bine, după cartea aceea poștală am scris o poveste, nu mai știu unde am publicat atunci.

Nu peste mult timp văd că se înființează la Cluj Asociația Femeilor de Afaceri și-mi zic: „Wow!, ce tare!”

Și așa a fost. Ele se ocupă, ca pompierii, de tot ce arde. Într-o primăvară, târâtă de Vlăduț în Grădina Botanică, descopăr că acolo e dezastru, plantele pe cale de dispariție, sălbăticie, mizerie. Scriu, fără speranțe, pe blog. Ei, și ce credeți?, nu trece o săptămână și vine anunțul că AFA strânge fonduri, lucrează cu propriile mâini, face și drege, reface grădina și îi redă frumusețea și strălucirea de altădată. Apoi s-au ocupat de multe altele. Când eram cu soțul meu internat la Institutul Inimii și copleșită de griji, m-am așezat într-un fotoliu pe hol, în fața ochilor îmi apare un raft de bibliotecă cu cărți de tot felul pentru lectură. Ce frumos, ce util – vă dați seama? – cum să nu te scufunzi într-o carte ca să mai uiți de durerile trupului și gândului tău când ești pe patul spitalului? Tot ele făcuseră asta!

Și acum, au organizat spectacolul pentru un nou proiect, CuGeT, e vorba de un concurs de cultură generală pentru elevi. E vorba de educație, aia care te face mare.

Dragi prieteni, ce vreau să vă spun e că nu încetez să descopăr cum Conspirația oamenilor liberi funcționează.

Poveste de weekend. Ar trebui „să mergem la Pisa”!

S-a născut la Lucca. Ați fost vreodată la Lucca? E un orășel din Toscana, cu ziduri de piatră, frumos desenat pe pielea pămîntului, ca un tatuaj cu henna. Auzise muzica în casa lui, tatăl său făcea mici operete, modeste, cu care-i încînta pe orășeni.

Dar într-o zi, el s-a dus la Pisa. El, nu tatăl lui! Așa cum noi mergeam la film la Tîrgu-Cărbunești, el a intrat la spectacolul vieții în Pisa: „Aida” de Verdi. Ei, nici mai mult, nici mai puțin! După aceea a zis că o să compună opere grozave, nu ca la Lucca! Asta s-a întîmplat! Pentru că el a mers atunci la Pisa, am avut și eu de ce să ies acum, într-o seară rece, la întîlnirea aceea.

Citește mai departe!

Balul Operei. Cronica unei ipocrizii anunțate

UPDATE: În această mare de ipocrizie, să notăm totuși gestul violonistului Alexandru Tomescu care, înainte de a-și începe recitalul, a ținut să se delimiteze de unul dintre sponsorii manifestării, Roșia Montană Gold Corporation. Iar în semn de solidaritate cu cei care incearca sa salveze Roșia Montană, atît el, cat si colegul său Toma Popovici – au decis să doneze în întregime onorariul lor Asociatiei Salvati Rosia Montana. O dovadă tonică a faptului că n-au dispărut încă toate conștiințele din România.

Mă străduiesc să înțeleg ce are Balul Operei, ca manifestare mondenă de provincie, cu Opera în sine și nu reușesc. Văd cum tot felul de personaje, unele dubioase, altele doar figuri de carton ale capitalismului de grotă, se perindă pe un fel de covor roșu, într-o lume a imitației pînă în cele mai mici amănunte.

Sînt premiate personalitățile orașului, este prezent primarul, prefectul, oamenii politici cu soțiile. Un moment în care oamenii mari ai micului oraș, după ce și-au făcut averi ca-n junglă, vor să-și procure și onorabilitate. Se găsesc și cei care să le-o dea. Pe cîntec de vioară.

Printre ei poate că sînt și oameni serioși, dar probabil prea obosiți să discearnă între obligativitatea civică și ridicolul situației. Citește în continuare „Balul Operei. Cronica unei ipocrizii anunțate” →

Tu de cine te-ai îndrăgosti: femeia andurantă sau femeia abisală?

Teodor Baconschi a mărturisit: cu greu face față farmecelor Elenei Udrea. E o femeie inteligentă, frumoasă și andurantă. Domn’e, prea andurantă aș zice.

Femeia de fier, deși la modă în lumea întreagă, de la Margret Thatcher la Angela Merkel s-a tot rostogolit ca un model în politică și chiar în viață. A lăsat urme adînci, usturătoare peste tot pe unde a trecut. Atingerea ei de fier nu e una blîndă! Ce-i drept, unele sînt „mașinării” mai cultivate, altele mai destoinice, dar toate, teribil de andurante. Înfiorător de andurante.

Citește în continuare „Tu de cine te-ai îndrăgosti: femeia andurantă sau femeia abisală?” →

Lya Hubic: „Trebuie să vă spun că sunt un om fericit“

Lya Hubic este considerată „omul de aur“ al Operei din Cluj. Are 93 de ani, a cântat mai bine de 30 de ani pe marile scene ale lumii, muzica umplând toată viaţa Lyei, nelăsând loc pentru nimic altceva. A fost cel de-al unsprezecelea copil la părinţi. Toţi din familia Hubic au murit. Rând pe rând, au dispărut cei din jurul Lyei, a rămas doar frumoasa amintire a unei vieţi strălucitoare, a unei vieţi fericite.

Fericirea o ţine în viaţă

„Am fost fericită totdeauna. Chiar şi atunci când toată lumea se prăbuşea în jurul meu, eu îmi găseam refugiul în muzică. Acolo a fost liniştea şi salvarea mea. Am trecut prin două războaie, am fost refugiaţi, am suferit în urma comunismului, mi-am pierdut logodnicul în război, mi-am condus pe ultimul drum părinţii şi zece fraţi, dar trebuie să vă spun că sunt un om fericit. Muzica mi-a dat atâtea satisfacţii, mi-a umplut viaţa în întregime!“

Acum trăieşte singură. Are nepoţi, în ţară şi în străinătate. Are vecini şi prieteni care o iubesc, o vizitează şi-i poartă de grijă. În micuţul apartament din Citește în continuare „Lya Hubic: „Trebuie să vă spun că sunt un om fericit“” →