Silviu, studentul nevăzător, pleacă la operație: „Prima dată vreau s-o văd pe mama!”

Dragi prieteni, știu că v-am trimis mesaje si v-am mai dat bataie de cap, dar n-a fost degeaba! Multumim. Silviu vă mulțumește.

Am publicat un articol despre Silviu Roșu, cu o lună în urmă. Spuneam acolo povestea lui, cum a ajuns să nu mai vadă deloc la vârsta de 9 ani. Își amintește și acum ziua aceea, fiecare clipă de dinainte de a se face întuneric. Apoi a urmat calvarul: a început să învețe să trăiască și așa. Au trecut anii, a fost operat de vreo șase ori în țară, dar fără rezultate. După ce a terminat liceul, a venit la facultate la Cluj, la Filologie.

Silviu este un student bun, iar profesoara lui de Lingvistică, Oana Boc s-a interesat de soarta lui. Împreună au aflat că ar mai avea o șansă și au testat-o. Silviu a plecat la Forli unde aflaseră că există un medic oculist foarte bun. Deși complet orb, însoțit de mama lui care nu mai fusese niciodată în străinătate, Silviu ajuge ușor la medicul Massimo Butin. Mai târziu avea să creadă că ușurința cu care l-a găsit într-o lume complet străină, era un semn, un semn bun. Medicul l-a încurajat și i-a promis că-l va opera, dar transplantul de cornee costă vreo 8.500 de euro.

Silviu nu avea acești bani, dar Oana Boc a făcut un apel, a lansat o campanie publică. Eu am scris un articol și le-am cerut ajutor prietenilor. Le mulțumesc acum: ei și mulți alții, necunoscuți, au donat aproape 4.000 de euro într-o săptămână. Apoi Oana Boc a organizat un spectacol la care s-au mai strâns încă pe atâta.

Acum Silviu are aproape 10 mii de euro în cont și este programat la operație în 3 septembrie. A cumpărat biletele de avion și camerele la hotel.

„Nu-mi vine să cred”, spune Silviu, „că într-un timp atât de scurt am putut face rost de bani. Nu speram, sincer credeam că va dura mult mai multă vreme… Le mulțumesc din suflet tuturor celor care m-au ajutat, doamnei profesoare Oana Boc, tuturor, mai ales că mulți sunt oameni necunoscuți. Am vorbit cu

Un orb despre țara lui: „Voi sunteți mai orbi ca noi!”

parabola-orbilor

Va merge cu bastonul lui alb la secția de votare de la Liceul de Artă, pe colț la Dostoievski. Nu are de trecut la multe semafoare, e relativ simplu. Deși nu înțelege de ce sunt nesonorizate, dar asta e o altă problemă. În cabină va intra însoțit de cineva. România nu are buletine de vot pentru nevăzători. Va vota, până la prânz când vrea să ajungă acasă, la masă, va face ce trebuie.

Profesorul Podosu are un fel al său de a vedea lumea și de a o înțelege din întuneric, altfel decât ne-am închipui. Vede, de exemplu, cât de orbi suntem noi, cât de puțin curaj au politicienii, cum nu văd dincolo de ziua de mâine. „Nu au viziune, nu au direcția de mers înainte, nu au inima neînfricată, nu mai sunt legați de țară! Cum să găsescă ei drumul?”

Citește mai departe!